Carburnaţii s-au scumpit cu 40 de bani faţă de luna decembrie 2014, când prețul unui litru a coborât sub 5 lei.
Coreenii de la Samsung au lansat duminică noile terminale Galaxy S6 și Galaxy S6 Edge, cu doar o zi înaintea începerii MWC 2015.
Unul dintre cei mai mari producători de țigarete din lume a mărit prețurile pentru mărcile pe care le deține, chiar cu o lună înainte de majorarea accizei pe tutun, de la 1 aprilie.
Un tânăr a inițiat o petiție online prin care vrea să oblige Primăria Cluj-Napoca să interzică fumatul în oraș.
Ministrul Finanțelor, Dariu Vâlcov, a anunțat că vor scădea accizele la motorină și la benzină, prevederea aflându-se în proiectul de Cod Fiscal aprobat azi de guvern.
Salprest Rampă a notificat Primăria Cluj-Napoca despre faptul că rampa de gunoi de la Pata Rât a fost închisă de luni seara, de la ora 20.00.
Biletele la concertul lui Julio Iglesias de la Cluj-Napoca sunt mai ieftine decât cele din București.
Săderea bruscă a prețului petrolului a dus la lipsuri foarte mari în Venezuela, astfel că cetățenii acestei țări sunt nevoiți să stea la cozi ore în șir pentru a cumpăra carne, zahăr, medicamente și alte produse, scrie Bloomberg.
Compania Samsung a anunțat la începutul acestei săptămâni că evenimentul Galaxy Unpacked 2015 va avea loc pe 1 martie.
Julio Iglesias va cânta la Cluj-Napoca, în 22 mai, iar cu două zile mai devreme la București.
Prima lună a anului a adus scumpirea apartamentelor la Cluj-Napoca, mult peste cifrele din alte orașe.
Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat, marți, că dacă taxele nu ar fi fost așa de mari și nu s-ar fi introdus supra-acciza de anul trecut, prețul petrolului din ROmânia ar fi fost cu aproximativ 50%.
Criza economică i-a afectat mult pe greci, iar aceștia își vând insulele private la prețuri foarte atractive, prețul unei astfel de insule fiind cu până la 50% mai mic față de 2008.
Clujenii care vor să participe la cursuri de patinaj o pot face la patinoarul Fiesta, din parcarea hypermarketului Cora.
Un chinez a fost prins la vama cu 94 de iPhone-uri lipite de corp.
Consiliul Concurenţei a amendat 25 de companii (4 hypermarketuri şi 21 de furnizori ai acestora) cu amenzi în valoare totală de 154.029.538 lei (aprox. 35 milioane euro).
Potrivit unei analize a portalului imobiliare.ro, realizată la nivelul a 15 orașe-reședință de județ, cele mai mari deprecieri ale prețurilor locuințelor în ultimii șase ani (de peste 40%), sunt consemnate la Râmnicu Vâlcea, Constanţa şi B
Premierul Victor Ponta a anunțat că susține propunerea ministrului Darius Vâlcov de reanalizare a sistemului RCA, astfel încât să ajute tinerii care vor să își ia autoturisme.
Umezeala este foarte periculoasă pentru sănătate, dar și pentru locuință. Aceasta provoacă mucegai, iar mucegaiul slăbește rezistența pereților. De asemenea persoanele pot suferi de astm sau alergii.
Regia Autonomă de Termoficare Cluj-Napoca solicită majorarea preţului gigacaloriei. Modificările nu vor afecta preţul achitat de clujeni în această iarnă pentru încălzirea în sistemul centralizat.
Prețul de vânzare a apartamentelor din Cluj-Napoca a atins în luna noiembrie cea mai ridicată valoare din acest an, depășind pragul psihologic de 1.000 de euro/mp.
Ministerul Finanţelor i-a anunţat pe marii producători de tutun cum intenţionează să modifice accizele pentru anul viitor. Astfel, potrivit unui calcul al JTI România, prețul unui pachet de ţigări din categoria mai ieftină de circa 20-25 bani
eMAG a primit o AMENDĂ uriașă pentru concurenţă neloială din partea Consiliul Concurenţei (CPC) din Bulgaria.
Președintele Consiliului de Administrație al Sălii Polivalente Cluj, Petru Călian, a spus la emisiunea Știri de Cluj LIVE, de joi seara, că au fost micșorate prețurile de închiriere a sălii.
Petru Călian, președintele CA al societății care administrează Sala Polivalentă Cluj, este invitat la emisiunea Știri de Cluj LIVE de joi seara, de la ora 19.00.
Black Friday a fost un succes, ca în fiecare an, iar românii vor avea parte de o nouă surpriză.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat că începând cu luna ianuarie a anului viitor se va implementa sistemul de ticketing pentru mijloacele de comun ale Companiei de Transport Public.
Zeci de clujeni au luat cu asalt magazinele de electronice, vineri, de la ora 6.00. Au fost ”vânate” plasmele, reduse cu 30%.
Dragoș Anastasiu, fondatorul Grupului Eurolines România, care a adus acum trei ani în România franciza TUI, este încrezător că, în 2015, printre cele mai profitabile agenții din România se va număra și cea de la Cluj, deschisă în clădirea T
Reclamele personalizate nu mai sunt o noutaate de multă vreme, însă anumite companii duc lucrurile la extrem personalizează și prețurile.