Primăria Cluj-Napoca inițiază procedura de consultare publică privind stabilirea nivelului taxelor administrate de către Serviciul Public de interes local pentru Administrarea Parcărilor din municipiul Cluj-Napoca pentru anul 2023.
Primarul Emil Boc a spus că în Cluj-Napoca sunt aparate care dispersează ciorile și le trimit în afara orașului. Clujenii se plâng că păsările s-au înmulțit și fac mizerie.
Clujenii care vor să susțină producătorii locali au oportunitatea în acest weekend să găsească la Piața Avram Iancu, Piața Unirii și zona Parcului Stadion roadele muncii producătorilor și meșterilor din Ardeal.
Metroul clujean ar putea fi construit, dacă lucrurile vor avansa, de o asociere de firme de construcții din Turcia. La licitația organizată de Primăria Cluj-Napoca au depus oferte două Asocieri.
Podul Porțelanului, supranumit și ”Podul de Sare”, va fi finalizat în acest an, a anunțat primarul Emil Boc.
Primarul Emil Boc ridică din umeri când e întrebat cum e posibil să apară apartamente în locul garajelor sau în beciuri la nivelul -2.
Primăria Cluj-Napoca a depus până acum proiecte de peste 116 milioane de euro în cadrul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), pentru a obține fonduri europene.
În luna septembrie a anului curent, corpul de control al Ministerului Sănătății a ajuns la concluzia că Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca trebuie să se mute pentru că spațiile nu respectă normele de protecție la incendiu.
Suporterii de la CFR Cluj au invadat Cluj Arena într-un număr nemaiîntâlnit la un derby cu U Cluj.
Festivalul ARTISTTREE, cel mai mare festival de muzică trap din România, a fost anulat ”noaptea ca hoții”, iar organizatorul nu este de găsit.
Ordinul de începere a lucrărilor la Parcul Ștefan cel Mare a fost semnat de Emil Boc în 6 septembrie 2021. Atunci edilul clujean a declarat că 10 luni vor fi suficiente pentru finalizarea proiectului.
Cartierul Mărăști își va schimba aspectul într-un proiect amplu care vizează toată Piața Mărăști și Aleea Bibliotecii. Primăria Cluj-Napoca anunță o dezbatere publică în care vor fi discutate toate aceste modificări.
După ani de tergiversări, lucrările de renovare a Turnului Pompierilor par a fi la un singur pas de finalizare.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a sancționat Municipiul Cluj-Napoca pentru prevederi ale unei Hotărâri de Consiliu Local care dezavantajează persoanele fără posibilități financiare, aflate în sărăcie, limitându-li-se accesul în mijlo
Zilele Clujului ar fi adunat peste 270.000 de oameni în cele 4 zile de evenimente ale ediției aniversare, anunță Primăria Cluj-Napoca.
40 de autobuze noi adăugate flotei de mijloace de transport în comun electrice a municipiului Cluj-Napoca. Orașul vrea să elimine transportul public poluant până în 2028.
Primăria Cluj-Napoca a lansat licitația prin care mai cumpără 40 de autobuze electrice de 18 metri lungime.
Clujenii l-au întrebat pe Emil Boc dacă va opta pentru o funcție la Bruxelles sau va continua pe viitor la Primăria Cluj-Napoca.
Primăria Cluj-Napoca va efectua, în perioada 6 -31 octombrie 2022, o acţiune de deratizare pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca. Acţiunea se va desfăşura între orele 8.00 şi 16.00. În cazul în care nu va fi posibilă desfăşurarea acţiunii de de
Săptămâna aceasta începe a X-a ediție a Zilelor Clujului! Așadar, clujenii sunt invitați, cu mic cu mare, să se bucure în cele patru zile de festival de evenimentele de neuitat ce vor avea loc în peste 30 de locații din oraș.
Probabil cea mai frumoasă mini-grădină de bloc din Cluj-Napoca este cea de pe strada Albac, pe care oamenii o îngrijesc așa cum se făcea pe vremuri.
Primarul Emil Boc a fost ales președinte al Comisiei pentru politică de coeziune teritorială și bugetul UE (COTER), din cadrul Comitetului European al Regiunilor (CoR).
Primăria Cluj-Napoca anunță începerea lucrărilor de modernizare pe strada Universității, tronsonul cuprins între strada Avram Iancu și strada I.C. Bratianu.
Primarul Emil Boc a anunțat că rablele mai vechi de 15 ani vor fi cumpărate acum de Primăria Cluj-Napoca.
Primăria Cluj-Napoca anunță faptul că, începând din data de 22 septembrie 2022, pe strada Marginașă, pe tronsonul cuprins între str. B.P.Hașdeu și Calea Moților, circulația va fi restricționată.
LIDL va ridica un magazin mai mare în cartierul Bună Ziua, unde primarul a cerut să fie și un teren de sport pentru că tot cartierul nu are niciun astfel de spațiu.
Primăria Cluj-Napoca anunță restricții de circulație cu ocazia desfășurării evenimentului ”Zilele Recoltei”, între 16 și 18 septembrie.
Primarul Emil Boc a vizitat Podul Porțelanului și abia așteaptă să îl inaugureze, deși au trecut 3 ani de la începerea lucrărilor.
Primarul Emil Boc a comentat subiectul demolării Crucii de pe Cetățuie, așa cum a spus un arhitect.
Primarul Emil Boc a spus că firma care ar fi trebuit să realizeze actualizarea Planului urbanistic general al municipiului Cluj-Napoca nu și-a respectat termenele din contract, iar înțelegerea a fost reziliată.