Poliţiştii cluejni au depistat un cetăţean italian, în vârstă de 54 de ani, urmărit internaţional. Cel în cauză are de executat o pedeapsă cu închisoare pentru fapte comise în Italia.
Dosarul Mineriadei desființat de ÎCCJ. Rechizitoriul este nul. Iliescu, Roman și Măgureanu scapă
Un clujean recidivist și-a omorât fost concubină. A urmărit-o în Timișoara
Procesul lui Dragnea a fost amânat până în 20 mai. Apărarea lui Dragnea nu e pregătită
Laura Codruţa Kovesi, plasată sub control judiciar: Mi s-a interzis să vorbesc cu presa
Adrian Oros: Lista PNL este cea mai bună ofertă politică la aceste alegeri europarlamentare!
Un nou protest a fost anunțat la Cluj-Napoca, duminică seară, iar oamenii sunt chemați să iasă în stradă pentru a-și arăta solidaritatea față de magistrați.
Secția specială de investigare a magistraților a transmis, vineri, că va începe urmărirea penală împotriva fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, într-un al doilea dosar, acuzând-o comiterea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat ș
Kovesi e nominalizată de Parlamentul European pentru funcția de procuror-șef european
Kovesi, pusă sub urmărire într-un alt dosar: Sunt fabulaţii
Judecătorul Sergiu-Leon Rus, exclus din magistratură prin semnătura lui Klaus Iohannis
Tăriceanu, despre Kovesi: ”Am o părere absolut execrabilă despre calităţile ei profesionale”
Kovesi chemată la audieri în 7 martie, când are loc votul în PE pentru funcția de procuror șef european
Polițiștii clujeni au depistat, marți, un bărbat dat în urmărire europeană, pentru executarea unei pedepse cu închisoarea.
Kovesi a CÂȘTIGAT susţinerea Comisiei LIBE. E favorită pentru funcţia de procuror şef al Parchetului European
Kovesi a primit cele mai multe voturi în Comisia CONT din Parlamentul European
Direcția Națională Anticorupție a postat pe site-ul instituției un mesaj de protest faţă de OUG pe legile justiţiei. Procurorii au decis, în Adunarea Generală, printre altele, să susţină solicitarea Parchetului de sesizare a Avocatului Poporului şi să s
Frans Timmermans i-a trimis o scrisoare premierului Viorica Dîncilă, în care îi atrage atenția că noile ordonanțe pe Justiție ridică îngrijorări serioase oifialilor europeni.
Poliția Română a descoperit un nou caz în care o persoană efectua tratamente estetice, fără a fi medic.
Kovesi, locul 2 la votul pentru funcția de procuror european. România a votat candidatul francez
Întrebat dacă o susține pe Kovesi, Dragnea a spus: Suntem la Eurovision?
Kovesi e acuzată că a luat MITĂ 269.000 lei de la fugarul Ghiță
Elena Udrea o terfelește pe Laura Codruţa Kovesi: Bun venit în clubul penalilor/ A primit bijuterii, genţi
Europarlamentar acuză tactici fasciste de denigrare a L.K. Kovesi: Au făcut-o ”trădător” și ”dușman al statului”
Alianţa USR-PLUS cere ca Iohannis să declanşeze referendumul pe Justiţie
Dosarul lui Kovesi are la bază o sesizare a lui Sebastian Ghiţă din decembrie 2018
CTP, despre chemarea Codruței Kovesi la secția pentru procurori: E un act de terorism profesional
Kovesi citată ca SUSPECT la Secţia de investigare a magistraților înființată de PSD
Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, împotriva căruia emiseseră anterior un ordin de protecție provizoriu.
Laura Codruţa Kovesi, pe primul loc între candidaţii pentru şefia Parchetului European