Preşedintele Traian Băsescu a făcut, joi, o primă declarație despre scandalul în care fratele său, Mircea Băsescu, este implicat alături de interlopul Bercea Mondial.
Directorul Inspectoratului pentru Controlul Traficului Rutier Cluj, Rareş Pop, arestat pentru 30 de zile, a fost interceptat de către procurorii DNA în timp ce discuta despre modul în care l-a înlăturat șeful ISCTR Alba.
Judecătorii de la Tribunalul Cluj au dispus, joi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a patru persoane, cercetate pentru evaziune fiscală, spălare de bani și fals în înscrisuri.
Horea Uioreanu ar fi primit mită aproape zece miliarde de lei vechi, anunță judecătorii de la Curtea de Apel Cluj în sentința prin care a fost arestat Uioreanu pe 30 de zile.
Unul dintre directorii firmei Diferit i-ar fi predat secretarei lui Horea Uioreanu suma de 45.000 de lei, într-un plic, acuză procutorii DNA Cluj, în sentința de arestare emisă de Curtea de Apel Cluj.
Curtea de Apel Cluj i-a arestat pe 30 de zile pe preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean.
Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, și directorului de dezvoltare al CJ Cluj, Mariana Rațiu, au povestit ce acte le-au cerut procurorii DNA Cluj.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca cer arestarea boxerului Alexandru Macingo, cel care a lovit cu pumnul din distracție mai multe persoane pe strada Paris.
Procurorii au decis ce se va întâmpla cu bărbatul care l-a scuipat pe președintele Traian Băsescu, sâmbătă, la Constanța.
Hackerul clujean, Teodor Borș, a fost arestat de judecătorii Tribunalului Cluj pentru 30 de zile.
Hackerul Teodor Borș a fost ridicat de acasă de procurorii DIICOT, dar povestea lui este impresionantă.
O sală modernă de audiere a minorilor a fost inaugurată de conducerea Consiliului Județean Cluj.
Procurorii DNA au făcut marți percheziții la Primăria Constanţa şi la locuinţa primarului Radu Mazăre, într-un dosar pentru fapte de corupţie.
Selecționerul Victor Pițurcă a aflat că este cercetat de DNA și este de părere că acest demers pornit împotriva sa nu este unul tocmai legal.
Președintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că a făcut o plângere la CEDO în privința modului în care a fost hărțuit de anchetatori fiul său, în dosarul de trafic de droguri.
Directorul Direcției Sanitar Veterinare Cluj, Nicolae Pivariu, a fost dus la audieri de DIICOT în scandalul cărnii alterate.
Judecătoria Cluj-Napoca a dispus urmărirea penală a fostului şef al Insititutului de Medicină Legală Cluj, doctorul legist Costel Siserman, în scandalul decapitării mai multor cadavre aflate în frigiderele Institutului.
Șeful Serviciului Inspecţii din cadrul Direcției Sanitar Veterinare Cluj, Mircea Lucaciu, a fost reținut de procurorii DIICOT, pentru audieri.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj este în alertă după ce o elevă din clasa a cincea, de la o școală generală, a fost bătută crunt de alte cinci eleve.
Mama fondatorului Trilulilu este arestată la domiciliu, în urma unei decizii a Curții de Apel Cluj.
CFR Cluj trebuie să îi plătească suedezului Mikael Dorsin suma de 175.000 de euro, a decis FIFA.
Omul de afaceri Gigi Becali riscă încă 15 ani de închisoare într-un nou dosar, în care este cercetat pentru crimă organizată.
Argentin Todea, unul dintre cei trei moți care au ajuns primii la epava avionul prăbușit în urmă cu o săptămână în Munții Apuseni, este acuzat de procurori de înșelăciune.
Petre Tobă, şeful Poliţiei Române, a explicat că Poliţia Română nu a folosit sistemul de localizare GSM în timpul operaţiunii de salvare a echipajului din avionul prăbuşit în Munţii Apuseni pentru că tehnic nu a fost posibil.
O cruce a fost pusă în apropierea locului în care s-a prăbușit avionul medical, luni după-amiaza, în comuna Horea, Vârful Petroasa.
Un om de afaceri clujean, judecat și condamnat de Judecatoria Cluj-Napoca la 5 ani de închisoare cu executare pentru întreținerea de raporturi sexuale cu o minoră, a beneficiat de clemența instanței.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că ”este absurd să trimiţi în penal pe cineva pentru că la cabinetul parlamentar şi-a angajat nevasta”.
Două femei, mamă și fiică, în vârstă de 80 si 58 de ani, au fost găsite moarte în propria locuință din localitatea Bonțida.
Scandalul legat de trimiterea în judecată a medicului ginecolog, Ovidiu Lupşan, procurorul Rareş Ciauşu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj s-a referit în rechizitoriu şi la incompetenţa criminală a unor asistente de la Maternitatea din
Incredibilul caz de la Spitalul Turda, în care o mămică a născut un copil cu grave probleme medicale, după ce un medic ginecolog i-a administrat un medicament interzis a ajuns la final.