Senatorul PNL Cluj Marius Nicoară a fost audiat în calitate de martor în dosarul "Referendumul", miercuri dimineaţă, la DNA Cluj.
Marius Nicoară a intrat miercuri dimineaţă, în jurul orei 10:15, la sediul DNA Cluj, unde va răspunde întrebarilor puse de procurori în legătură cu dosarul "Referendumul".
Procurorii DIICOT cercetează un număr de 65 de persoane care au obţinut credite bancare cu documente false pe raza judeţului Braşov, marţi dimineaţa fiind realizate în acest caz 36 de percheziţii în Cluj, Braşov, Hunedoara şi Neamţ.
Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a declarat că unii politicieni au instigat populaţia împotriva procurorilor pe fondul anchetelor efectuate de procurori pe marginea referendumului.
Bogdan Măgurean, alias Kamaz, unul dintre interlopii aduși la Cluj de USL pentru a cumpăra voturi și a face ordine în ziua referendumului din 29 iulie, este considerat de procurori un individ periculos.
Victor Ponta a declarat că Crin Antonescu nu vrea să rămână președinte interimar, ci și-ar dori alegeri prezidențiale, la fel ca și majoritatea USL.
Premierul Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei, a declarat că prin abuzurile pe care le fac procurorii dau o lovitură de stat.
Judecătorul Cristi Danileţ, membru al CSM, a scris pe blogul personal că cine atacă procurorii riscă să ajungă la închisoare, cu referire la atacurile lansate de politicieni după anchetele privind referendumul.
Fostul preşedinte Ion Iliescu a afirmat, miercuri, pe blog, că "haite" de procurori care manifestă "un primitivism feroce" dau năvală peste oameni, în case, chestionându-i asupra votului la referendum.
Şeful Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Dej, agentul Vasile Câmpan, a fost reţinut joi pentru 24 de ore şi prezentat in faţa unor judecători de la Tribunalul Cluj, cu propunere de arestare preventivă pentru luare de mită în formă conti
Fiica lui Andrei Marga, Amalia Marga, notar public la Cluj-Napoca, este acuzată că nu a fost atentă cu ocazia unei tranzacții imobiliare și a prejudiciat o persoană cu 25.000 de euro.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au început urmărirea penală împotriva a două persoane, acuzate că au sustras 50 de tone de combustibil din Gara Dej.
O rețea de hoți de combustibil din Gara Dej a fost surprinsă în flagrant de anchetatori. Din rândul hoților face parte și un polițist.
Poliţiştii de la Serviciul Antidrog şi procurorii DIICOT din Cluj-Napoca au descoperit că, în perioada 2011 – 2012, un bărbat, M.E., de 33 de ani, a înfiinţat pe raza municipiului Cluj-Napoca o cultură clandestină de cannabis, chiar în subsol
Europarlamentarul Adrian Severin este anchetat de către procurorii DNA, fiind acuzat de obţinerea pe nedrept a sumei de 436.663 de euro din bugetul Parlamentului European.
Judecătorul CSM Cristi Danileț a declarat că este grav dacă unii judecători sau procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și-au negociat cu puterea posturile în funcții publice.
Preşedintele Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania, Horea Ciorcilă, a fost achitat în dosarul în care a fost judecat de spălare de bani.
Adrian Năstase a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul "Trofeul Calităţii" la doi ani de închisoare cu executare şi interzicerea mai multor drepturi pe o perioadă de cinci ani.
Un inspector de la finante a fost retinut de procuroriii DNA Alba, dupa ce a cerut MITA un apartament intr-un dintr-un complex de locuinte din Cluj-Napoca.
Serban Huidu a fost trimis in judecata sub acuzatia de ucidere din culpa, in urma accidentului soldat cu trei morti, din octombrie 2011, din localitatea Timisul de Sus.
Directorul RATUC, Liviu Neag, va fi audiat de Curtea de Apel Mures in dosarul in care Sorin Apostu este cercetat pentru fapte de coruptie.
Pastorul Marius Leontiuc a fost pus in libertate in aceasta dimineata de catre Curtea de Apel Cluj, dupa ce a fost acuzat de inselaciune.
Andrei Margaritescu si Cristi Munteanu, doi fosti fotbalisti dinamovisti, au fost condamnati de catre magistratii Tribunalului Bucuresti la trei ani, respectiv, cinci ani de inchisoare, intr-un dosar legat de inmatricularea unei masini furate.
Un clujean a fotografiat o masina de teren a Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, parcata pe trecerea de pietoni din fata Diesel, si a fost mustruluit serios de deputatul Ioan Olteanu, numarul doi din PDL, care era in masina.
Deputatul Petru Calian este unul dintre politicienii care apar in dosarul Nana Club, matroana Natalia Horja fiind condamnata la 3 ani si 8 luni de inchisoare cu executare.
Procurorii DNA au pus sechestru pe bunuri mobile si imobile ale presedintelui FRF, Mircea Sandu, presedintelui LPF, Dumitru Dragomir, si ale celorlalti zece membri ai Comitetului Executiv.
Dana Hosu, mama tanarului condamnat la 17 ani de inchisoare cu executare in dosarul JAF la Banca Transilvania, a fost condamnata, marti, 3 aprilie, la doi ani cu suspendare pentru marturie mincinoasa.
Cei 6 politisti din cadrul Biroului Politiei Drumuri Nationale - Serviciul Politiei Rutiere Cluj vor fi cercetati in liberate. Curtea de Apel Cluj a respins recursul inaintat de procurori la sentinta Tribunalului Cluj.
Fosti sefii ai IPJ Cluj, colonelul Grigore Blaga si chestorul Teodor Pop-Puscas, au enumerat la emisiunea Stiri de Cluj LIVE de joi seara, care mai sunt politistii adevarati din Inspectorat.
Sase agenti de la Politia Rutiera Cluj au fost retinuti pentru luare de mita. Cei sase luau bani ca sa inchida ochii la abaterile savarsite de soferi care circulau pe drumurile nationale care tranziteaza judetul.