Lazăr Laura-Corina este o tânără, de 24 de ani, din județul Cluj, satul Răchițele, care îmbracă zilnic costumul de asistent medical, însă care se mândrește de fiecare dată când poartă uniforma
Deschiderea oficială a târgului de Crăciun din Florești se apropie cu pași repezi! Anul acesta, Winter Dream Fest Florești își deschide porțile vizitatorilor sâmbătă, 30 noiembrie, la ora 18:00.
Când vine vorba de piețele de Crăciun, Europa este renumită pentru atmosfera ei de poveste, iar România se află printre destinațiile care își fascinează vizitatorii cu târguri vibrante, tradiții autentice și peisaje de iarnă de basm.
Mai multe fotografii vechi dezvăluie o imagine idilică a târgului de la Negreni sau târgul de la Fechetău, cum mai este cunoscut, în urmă cu mai bine de 40 de ani, mai exact în anul 1981. Pe atunci, oamenii încă se prindeau în joc și dansau dansuri popul
Craiova se pregătește intens pentru sărbătorile de iarnă.
Festivalul Fructelor de Pădure revine pentru a treia oară în comuna clujeană Valea Ieii. Deliciosul eveniment are loc pe data de 15 august, fiind organizat în cadrul Zilei Comunei.
REPORTER: Domnule Alexandru Cordoș, aveți o experiență vastă în administrația publică locală și în administrație privată. Ați fost consilier local PSD în Cluj-Napoca, ați fost consilier județean, sunteți cadru uiversitar.
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară invită clujenii și în acest an la Festivalul Produsului Tradițional să guste din cele mai savuroase bucate tradiționale românești.
Evenimentul de lansare oficială a candidaților PSD Cluj la alegerile locale și europarlamentare a avut loc sâmbătă, 11 mai, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.
„Gusturi” din întreaga Românie vor fi prezente și în acest an la Târgul Produs de România de la Cluj.
Florii 2024 - Tradiţii şi obiceiuri. Ultima duminică dinaintea sfintei sărbători a Învierii Domnului este una cu adevărat specială. Credincioșii creștin ortodocși din România marchează această zi prin obiceiuri și tradiții specifice.
Carla’s Dreams, EMAA și Speak Floyd sunt printre primii artiști care vin pe ”Planeta Crăciun” în Piața Unirii, unde va fi organizat Târgul de Crăciun.
Primăria Cluj-Napoca ne-a informat că percepe o chirie de 0,67 lei/mp/zi indiferent de zone / cartiere. Astfel că, vorbim despre aceeași chirie fie să iei spațiul Piața Unirii sau sau unul din cartierul Zorilor. Totul depinde dacă ”cineva” din Primărie es
Mulți români din vestul țării au decis să petreacă frumos minivacanța de Sfânta Maria la stațiunea Băile Felix.
Ziua Africii 2023 are loc în 25 mai, ziua în care a fost înființată Organizația Unității Africane.
Festivalul Produsului Tradițional, susținut de studenții din anul IV de la Ingineria mediului, va avea loc la Cluj-Napoca în 15 mai 2023, între orele 10.00 – 17.00, la Centrul de Cercetare pentru Biodiversitate, din campusul USAMV Cluj-Napoca. Data este e
Anul acesta, scumpirile reduc drastic mărimea coșului cu produse tradiționale pentru Paște, iar tot mai mulți români se gândesc să renunțe la meniul propus de restaurante și să prepare totul acasă.
Producătorii locali din județul Cluj își desfac marfa începând de joi, 20 octombrie, în incinta a treiu magazine Profi din Cluj-Napoca. Acesta pas face parte dintr-un amplu program inițiat de Profi pentru susținerea producătorilor artizanali locali și-au
Primarul Emil Boc a crescut la Răchițele și nu uită să meargă în fiecare an la evenimentele unde se adună producătorii locali, cei care muncesc mult ca să țină tradiția în viață.
Brânză cu cafea verde ori salam de mangaliță cu pudră din coji de ouă. Sunt doar câteva dintre inovațiile studențiilor de la Universitatea de Științe Agricole din Cluj-Napoca
Potrivit unui sondaj, șapte din zece companii (69%) vor oferi beneficii de Paşti angajaţilor, cele mai populare fiind primele în bani şi tichetele/voucherele cadou, reiese dintr-un sondaj realizat de o platformă de recrutare online.
Sărbătorile Pascale se apropie, iar românii se pregătesc încă de pe acum. Dacă vreţi să puneţi pe masa de Paşte produse tradţionale sau bio trebuie să pregătiţi ceva mai mulţi bani anul acesta. Pandemia şi scumpirea combustibililor şi a energiei au mărit
Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca va fi deschis numai pentru cei vaccinați.
Târgul de Crăciun 2021 la Cluj-Napoca. În ceea ce privește accesul participanților la eveniment se va intra pe baza certificatului verde și cu mască, cu posibilitatea participării unui număr de 2.100 de persoane simultan.
Câteva săptămâni ne mai despart de sărbătorile de iarnă, de cadouri și agitația din centrele comerciale, dar și de târgurile de Crăciun.
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat că România va avea, din 2022, Agenţia de Calitate şi Marketing a Produselor Agroalimentare. Scopul acesteia fiind promovarea şi garantarea faptului că produsele tradiţionale româneşti sunt autentice, a anunţa
Valea Brătcuței, județul Bihor, este locul ideal, de la poalele Apusenilor, pentru iubitorii de natură, promovate chiar de localnici prin şezători şi ateliere de creaţie. Nu sunt atât de aglomerate, preţurile sunt mai accesibile, iar peisajele de vis.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei în parteneriat cu Asociația Meșterilor Populari Clujeni organizează a IV-a ediție a târgului: ”Lume lume… Hai la piață!”.
Aproape jumătate dintre județele din țară au decis implementarea măsurii de obligativitate a purtării măștii de protecție și în spațiile publice.