Clujenii au trimis cu ajutorul Serviciului de Ajutor Maltez 100 de bocanci în Ucraina, în regiunea Transcarpatia.
Senatorul Adrian Oros cere simplificarea procedurilor de acordare a a cetățeniei română pentru românii din Maramureșul de dincolo de Tisa, din Ucrain
Bogdan Ungureanu, managerul echipei de Volei ”U Cluj”, club finanțat aproape exclusiv din bani publici, e un imens ”Putinist” și militează pentru predarea Ucrainei.
Vânzarea de alcool sau tutun minorilor va fi sancționată de la prima abatere cu suspendarea activității a comerciantului în culpă, nu doar cu amendă, potrivit unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.
Cazurile fetițelor minore din România, care „provoacă” abuzatorii, potrivit magistraților români, au fost în atenția presei în ultimii ani. Copilele de 13 ani sunt văzute în justiția românească, ca fiind capabile să decidă și să ofere consimțământ pentru
Un nou proiect de lege este supus discuțiilor de către Ministerul Apărării. Guvernanții vor să atragă tinerii să se antreneze militar, pentru a-i folosi alături de soldații profesioniști dacă țara va avea nevoie de protecție armată.
Grupul parlamentarilor independenți de Dreapta a inițiat un proiect de Lege pentru reducerea la jumătate a prețurilor la energia electrică și gazele naturale prin diminuarea și eliminarea imediată a taxelor și costurilor impuse de stat în factura consumat
Guvernul urmează să aprobe, printr-un proiect de lege, contractul de finanţare pentru realizarea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, în ședința de joi, 27 ianuarie. Proiectul se va construi pe un teren preluat de la Unitatea Militară din comuna Florești.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că valul 5 al pandemiei COVID va lovi în lunile februarie - martie.
Pentru a convinge cât mai multe persoane să participe la alegeri, ținând cont de prezența din ce în mai scăzută din ultimii ani, mai mulți parlamentari propun, printr-un proiect de lege pus marți în dezbatere, ca cei ce merg la vot să primească o zi libe
Tarifele RCA sau dublat, iar Senatul discută un proiect de lege pentru plafonarea lor. Asiguratorii spun că legea ar atrage procedura de infringement împotriva României.
Artiştii din România sunt revoltaţi, după ce statul vrea să le ia 70% din drepturile de autor. Deja un proiect de lege a trecut de Senat.
Diana Șoșoacă propune un proiect de lege prin care să fie pedepsiți cu până la 5 ani de închisoare persoanele care scriu știri sau distribuie informații, materiale antiromânești. Proiectul a fost respins de Senat, dar Camera Deputaților e for decizional.
Guvernul Cîțu ar urma să introducă o nouă taxă asupra românilor: taxa pe filme online, acuză deputatul USR, Claudiu Năsui.
Un proiect de lege aprobat prevede că instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale sau locale nu mai au voie să ceară persoanelor fizice sau juridice, pentru soluţionarea unui serviciu public, copii după avize sau a
Medicul Adrian Streinu-Cercel a spus că certificatul verde obligatoriu la locul de muncă ar duce la discriminare între angajații români.
Premierul Florin Cîțu a anunțat că deocamdată vaccinarea obligatorie este ultima variantă pentru România.
Ministerul Muncii pregătește un proiect de lege prin care să îi stimuleze pe cei care primesc ajutoare sociale să muncească.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, spune clar cp în România Constituţia nu permite o regionalizare a României, așa cum vrea Emil Boc.
Primarii din cadrul Asociației Municipiilor din România susțin promovarea unei legi prin care să se urgenteze unificarea teritorială. Totul să se facă voluntar, iar municipiul reședință de județ să absoarbă mai ușor comuna de lângă.
Aleșii vor să modifice Legea Educației din nou: an școlar mai lung, începerea cursurilor în funcție de clasă, vacanțe diferite în funcție de regiune.
Primarul Emil Boc spune că în septembrie va fi pus pe masa parlamentarilor un proiect de lege privind zonele metropolitane.
Pietonii care se uită în telefon când traversează strada ar putea fi amendați, coform unui proiect de lege publicat de Ministerul Afacerilor Interne.
Nunți reluate din 15 mai, cu testarea tuturor invitaților "pe cheltuiala organizatorilor".
Ludovic Orban se gândește să candideze la președinția României. Președintele liberalilor declară că își dorește un nou mandat în fruntea PNL iar candidatura pentru Cotroceni va fi aproape obligatorie, dat fiind că președintele Klaus Iohannis este, deja, l
Stimulent inserție 2021. Câți bani primești dacă te întorci la muncă mai repede din concediul de creștere al copilului. Ce majorare primesc mamele oficial?
O strategie coerentă și unitară de locuire la nivelul municipiului Cluj-Napoca și al ariei sale metropolitane va duce la creșterea calității vieții pentru toți locuitorii. Aceasta este principala concluzie a dezbaterii publice online desfășurată joi, 4 ma
Primarul Emil Boc a declarat la dezbaterea publică cu tema ”Locuire” că ne îndreptăm spre era post mașină.
Care este, de fapt, explicația vaccinării obligatorii în România? Care sunt persoanele care ar putea fi obligate să se vaccineze