ITM Cluj a amendat 4 firme de transport auto din județ care nu respectă drepturile șoferilor angajați.
Pâinea noastră cea de toate zilele a ajuns astăzi să nu mai conțină doar făină, drojdie și apă, ci și tot felul de substanțe aproape imposibil de citit, afirmă cei de la Organizația pentru Protecția Consumatorilor InfoCons.
Un clujean a cumpărat din Piața Dezmir, administrată de Consiliul Județean Cluj, un sac de cartofi, care până acasă a intrat ”la apă”.
Protecția Consumatorilor Cluj a descins la mai multe magazine din comuna Cămărașu, județul Cluj, unde s-au găsit probleme.
Miercuri, Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează percheziţii la o instituţie publică din municipiul Bucureşti, într-un dosar în care se investighează fapte de corupţie săvârşite în perioada 2018 - 2022.
Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, care prevede obligaţia de a scrie pe lista de meniu „când s-a născut porcul sau vita sau găină", nu a fost văzut cu ochi buni de mulți patroni din industria HoReCa.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor interzice de la 1 noiembrie vânzarea în România a alimentelor care au etichetă nutriscore, care are 5 culori, de la verde la roșu.
Specialiștii de la Protecția consumatorilor au găsit o serie de substanțe nocive în produsele pe care aproape fiecare român le consumă an de an.
În urma unei reclamații, comisarii de la Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj au descins la un operator economic de pe strada Plopilor din Cluj-Napoca.
Un bărbat care a comandat o ciorbă la un restaurant din oraş, spune că a fost şocat în momentul în care descoperit, că în loc de carne de vită, a găsit bucăţi de...
ANPC a anunţat că din data de 20 decembrie 2022 va aplica noi reguli atât pentru restaurantele clasice, ci și pentru cele cu livrare la domiciliu.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a decis oprirea definitivă de la vânzare a unui lot de oteț din Lidl. Decizia vine după ce în urma analizelor, s-a stabilit că acesta conține acid acetic și apă, și nu provine din vin, așa cum e
Compania aeriană Blue Air a făcut plângere la Parchet împotriva șefului ANPC, Horia Constantinescu, pe care îl acuză de transmiterea de informații false.
Protecția Consumatorilor Cluj a făcut un control la supermarketul Auchan de la Iulius Mall Cluj și pe Bulevardul Muncii.
Nouă garnituri de tren au fost oprite de la funcţionare de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Protecția Consumatorilor Cluj a descins la Kaufland, de pe strada Fabricii, unde s-au găsit probleme.
50 de magazine Auchan din toată țara au fost amendate cu 750.000 de lei pentru neregulile constatate, au anunțat, joi, reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
O brutărie din Cluj a fost închisă de Protecția Consumatorilor, după ce au fost depistați gândaci cât într-o fermă.
ANPC a stabilit modalitățile de aducere la cunoștința consumatorilor a informațiilor referitoare la produsele finite sau mâncărurile preparate oferite spre comercializare consumatorului.
În urma unei sesizări, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj a desfășurat marți o acțiune de control la Iulius Mall Cluj.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) face controale după ce a crescut numărul de reclamații înregistrate de la consumatori în ceea ce privește modul de calculare a facturilor la energie electrică.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunțat acțiuni de control în urma creșterii numărului de reclamații legate de modul de calculare a facturilor la energie electrică
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat acţiuni de control în urma creşterii numărului de reclamaţii legate de modul de calculare a facturilor la energie electrică.
Un client a fotografiat o pungă de năut în care era un vierme, dar și larve. Lidl a fost controlat de curând de Protecția Consumatorilor și chiar s-au dat amenzi serioase, dar problemele persistă.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a efectuat în cadrul comandamentelor de vacanţă din vara acestui an peste 3.000 de acţiuni de control şi a aplicat amenzi de aproape 17 milioane de lei, conform unui comunicat al instituţiei.
Vor fi făcute publice numele agenților economici unde au fost găite nereguli de către ANPC, atunci când constatările comisarilor pot afecta sănătatea, viața sau interesele economice ale consumatorilor.
Protecţia Consumatorilor anchetează distribuirea unor cornuri mucegăite în mai multe școli din municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud.
Vineri, 9 septembrie, compania aeriana Wizz Air a anulat patru zboruri de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, spre Paris – Beauvais, Memmingen și Valencia, dar și cel care trebuia să decoleze la ora 19:45 spre Lyon, Franța.
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Cluj a realizat, în ultima săptămână, o serie de acțiuni, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în magazinele lanțului de supermarketuri Penny, ca pa