Fostul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a spus că ea ar fi trebuit să meargă pe propria mână și să aleagă de la început ministrul Dezvoltării.
Președintele României, Klaus Iohannis, a reacționat dur în urma acuzelor de antisemitism, lansate din cauza faptului că a refuzat numiriea la Ministerul Dezvoltării a lui Ilan Laufer, acesta fiind propus de PSD.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, solicită Europei să permită autorităților locale să construiască Spitalul Regional de Urgență Florești.
Ilan Laufer îl acuză pe președintele Klaus Iohannis de antisemitism, pentru că nu l-a numit la Ministerul Dezvoltării.
Președintele Klaus Iohannis a refuzat să îi accepte pe Olguța Vasilescu și pe Ilan Laufer ca miniștri, iar PSD pregătește lovitura.
Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat, luni, la Parlament, în favoarea schimbării miniştrilor de la şase portofolii.
Un grup de parlamentari din cadrul PSD a iniţiat un proiect de lege, care a și fost depus la Senat pe 15 noiembrie, prin care se propune reglementarea autorizării, organizarea și controlul serviciilor de transport alternativ cu un vehicul cu şofer
Fostul preşedinte Traian Băsescu crede că PSD este o ”turmă fără vlagă” de ”porci şi hipopotami”, cu un singur dresor.
Președintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Cluj, că actualii guvernanți duc țara într-o direcție complet greșită și nu au nimic în comun cu priorităţile României.
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a făcut o serie de afirmații halucinante în care atacă Uniunea Europeană, după raportul critic pe tema justiției.
Clujenii anunță că ies în stradă duminică, 18 octombrie, de la ora 18.00.
Gruparea #Rezist a anunțat un nou protest antiguvernamental masiv, ce urmează să aibă loc de 1 decembrie în Piața Victoriei. Protestul vine drept răspuns privind ultimele evoluții din războiul anti-justiție declanșat de PSD-ALDE, susțin orga
Ecaerina Andronescu, criticul dur al lui Liviu Dragnea, va fi propusă la Ministerul Educaţiei de PSD.
În luna septembrie angajații la stat au câștigat cu peste 2.000 de lei mai mult decât cei din privat.
Gabriela Firea îl acuză pe Liviu Dragnea că a ordonat intervenția jandarmilor împotriva protestarilor la mitingul din 10 august.
”Războiul” dintre președintele Klaus Iohannis și Liviu Dragnea continuă, iar acum, liderul PSD a lansat un atac dur la adresa șefului statului.
Jurnaliștii de la Rise Project susțin că sunt presați de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPCP) să divulge sursa care le-a dat valiza cu documente.
Curtea Constituţională a României (CCR) a admis miercuri sesizarea premierului Viorica Dăncilă în legătură cu un conflict de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe tema constituirii completelor d
Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, anunță că s-a decis etapizarea construcţiei celor trei spitale regionale, adică amână realizarea lor.
Valentin Dragnea, fiul liderului PSD Liviu Dragnea, este pasionat de autoturisme, ca mulți alți copii de ”bani gata” ai îmbogățiților de după Revoluție.
Cererea de anchetare a clipului "Copiii referendumului” a fost semnată de 15 parlamentari, dintre care 10 sunt de la PNL.
Președintele PSD Cluj, Horia Nasra, susține că nu estede acord cu excluderile din partid.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost luat la întrebări de unul dintre jurnaliștii Rise Project.
Liviu Dragnea a făcut o apariție cel puțin controversată la ședința CEx PSD, acesta sosind în fața jurnaliștilor cu două valize după el. Apariția lui Dragnea vine după ce site-ul Rise Project a scris că ar deține date secrete din Tel Drum
Premierul României, Viorica Dăncilă se va întâlni, vineri dimineaţă, la Varna, Bulgaria, cu omologul său israelian, Benjamin Netanyahu. Șeful Guvernului a precizat că una din temele de discuţie urmează să fie şedinţa comună de guvern, du
Omul de afaceri și patronul Astra Giurgiu, Ioan Niculae, a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare într-un dosar de cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani.
Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, spune că este în continuare membru PSD şi precizează că în 2014 a condus lista de candidaţi la europarlamentare a formaţiunii social-democrate.
Președintele PSD a vorbit despre tragedia de la Colectiv, la 3 de la tragicul evenimentul în urma căruia au murit 65 de oameni.
Consilierii judeţeni PSD propun acordarea post-mortem a titlului de Cetăţean de onoare al Judeţului Cluj "Clujean de onoare” tuturor delegaților participanți la Marea Adunare de la Alba-Iulia.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că i-a lăsat un set de întrebări președintelui Klaus Iohannis, în urma consultărilor de la Cotroceni.