Consulatul Maghiar din Cluj susține că șoferul care a condus Mercedesul, care a accidentat un tânăr pe Regele Ferdinand, marți seara, în jurul orei 23.20, este nevinovat.
Rapperul Puya s-a declarat extrem de iritat de situația câinilor maidanezi care l-au ucis pe băiețelul de 4 ani din București, iar în acest sfârșit de săptămână a transmis un mesaj foarte dur.
E.ON Gaz Cluj își bate joc de fondurile europene primite pentru modernizarea rețelelor de gaz din Cluj-Napoca. Schimbă conductele cu unele noi, dar le folosește tot pe cele vechi.
Un bărbat din Canada a avut parte de surpriza vieții în momentul în care a intrat în casă.
Reprezentantul României la Eurovision, Cezar Ouatu, a declarat de curând că a fost crescut între maneliști, că îi respectă și sunt mult mai talentați decât Inna.
Marius Moga, fiul patronului Galeriilor Ferdinand, a fost condamnat de Judecătoria Cluj-Napoca la 2 ani și 3 luni de închisoare cu suspendare, pentru că a tras cu pușca în magazin, la finele anului trecut.
Poliția Cluj nu a reușit să îl identifice pe bărbatul care a împușcat un porumbel în cartierul Gheorgheni, joi după amiaza, în jurul orei 17.00.
Omul fost dintotdeauna fascinat de pericol şi de creaturile periculoase, interesul asupra acestora fiind direct proporţional cu riscurile implicate.
Primăria Cluj-Napoca a anunțat că bărbatul care s-a plimbat pe strada Moților, gol pușcă, a fost văzut pe camerele de supraveghere.
O femeie din america a fost arestată după ce şi-a găsit soţul în pat cu o altă femeie şi i-a ameninţat cu puşca şi a urinat în faţa lor.
Marius Moga, bărbatul care a tras cu o pușcă de vânătoare în Galeriile Ferdinand din centrul Clujului, nu a fost eliberat de Tribunalul Cluj.
Magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca, care au dispus arestare lui Marius Moga pe 29 de zile, au precizat în motivarea sentinței că bărbatul reprezintă un pericol public.
Marius Moga, bărbatul care a tras cu pușca, miercuri seara, în Galeriile Ferdinand, a fost dus de procuori la Judecătoria Cluj-Napoca cu propunerea de arestare pe 29 de zile.
Conducerea PNL Cluj-Napoca s-a întrunit în cadrul Biroului Politic Teritorial Interimar unde au fost stabiliți candidații pentru Colegiile 2 și 3.
Patronul CFR Cluj, Arpad Paszkany, calcă pe urmele lui Gigi Becali și îi imită limbajul și stilul, fiind vehement împotriva arbitrului Balaj, cel care a condus partida Pandurii - CFR Cluj, scor 2-1.
Un bărbat din Huedin, judeţul Cluj deţinea fără drept o armă neletală din categoria celor supuse autorizării, în mod ilegal.
Noul președinte al PNL Cluj-Napoca este chirugul Manuel Chira.
Delegaţia României la Jocurile Olimpice de la Londra a revenit în ţară, scrie realitatea.net
Alin Moldoveanu a câştigat, luni, proba de puşcă aer comprimat 10 metri, de la Jocurile Olimpice de la Londra.
Premiera filmului "The Dark Knight Rises" din seria Batman, care a avut loc în Denver, Colorado, s-a soldat cu 14 morți.
Mai multe personalitati clujene au semnat o scrisoare de sustinere a candidatului USL, Marius Nicoara, la Primaria Cluj-Napoca.
Portarul CFR Cluj, Edi Stancioiu, a explicat de ce a folosit pusca in curtea casei sale din cartierul Manastur.
Antrenorul CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat ca Edi Stancioiu nu va fi amendat, dar a spus ca gestul lui a fost prostesc.
Portarul CFR Cluj, Edi Stancioiu, este cercetat pentru ca a tras cu pusca de vanatoare in Cluj-Napoca, in curtea casei din Manastur.
Fabrica de Arme Cugir a testat in de soldatii romani in teatrele de operatiuni, urmand sa fie produse 60.000 de unitati, care sa intre in dotarea Armatei Romane.
Un caine a fost impuscat pe strada Odobesti, din cartierul Iris, cu o arma cu bile, de un vecin.
Calin Stoia, omul de afaceri clujean trimis in judecata sub acuzatia de trafic de influenta, negocia fonduri guvernamentale de pe cartele pre-pay.
Politistii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi si Substante Periculoase au verificat domiciliul unui clujean, descoperind o pusca cu er comprimat detinuta fara drept.
Seful DNA Cluj, Elena Botezan, si procurorul DNA Lucian Papici sunt acuzati ca au presat un martor pentru a declara in favoarea anchetei.
Principalul suspect este un tanar de 21 de ani, despre care se crede ca are probleme psihice.