Parlamentari, miniștri, ambasadori din 16 de țări, alături de reprezentanți ai peste 200 de companii participă pe data de 4 august, la Cluj-Napoca, la cea de-a doua ediție a „The Public-Private Sector Forum”.
Firebyte Games este primul dezvoltator de jocuri pentru dispozitive mobile care se listează la Bursa de Valori București, pe piața AeRO. Acțiunile Firebyte Games vor fi tranzacționate, din 6 aprilie, sub simbolul FRB.
Statul vinde iarăși titluri de stat Fidelis în valoare de aproape 1 miliard de euro
PNL a reușit să câștige categoric Primăria municipiului Câmpia Turzii.
Radu Hanga, primarul din Câmpia Turzii, a fost desemnat cel mai bun edil din regiunea de Nord-Vest în cadrul galei ”Administraţia Publică Locală la Înălţime”.
Circa 100 de fost muncitori ai combinatului Mechel Câmpia Turzii au protestat și vineri dimineața, solicitând plata salariilor compensatorii.
USL Cluj și-a prezentat candidații din zona Câmpia Turzii pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie: senatorul Marius Nicoară în Colegiul senatorial nr. 3 și Ilarie Ivan, candidat al USL în Colegiul 7 - Camera Deputaților.
Prefectul judeţului Cluj, Ioan Vuşcan, a declarat că încă 800 de angajați de la Combinatul Mechel Câmpia Turzii vor fi disponibilizați, iar în unitate vor rămâne numai 250 de angajați.
Primarul din Câmpia Turzi, Radu Hanga, a trecut la asfaltarea străzilor din localitate, dar a început chiar cu cea de fiului său.
Prefectul Gheorghe Vușcan s-a întâlnit cu Fedorov Sergei, director general la Mechel Câmpia Turzii, şi cu Ioan Pascu, liderul sindicatului din companie.
Primaria Campia Turzii a fost castigata de USL, fara a avea practic contracandidat din partea PDL, dupa ce Ioan Vasinca a decedat cu cateva zile inainte de alegeri.
USL l-a lansat pe Radu Hanga in lupta pentru functia de primar al orasului Campia Turzii.
PSD Cluj si-a desemnat o mare parte dintre candidatii pentru alegerile locale din 2012. Acestia au fost validati de Comitetul Executiv al PSD.
Consiliul Municipal al organizatiei PSD Campia Turzii a facut trei propuneri pentru candidatura la Primaria Campia Turzii la alegerile locale din 2012.