Rata anuală a inflației a urcat la 8,53% în luna februarie 2022, de la 8,35% cât era în luna ianuarie, în condițiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 9,33%, cele alimentare cu 8,84%, iar serviciile cu 6,08%, potrivit datelor publicate luni,
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România solicită public Guvernului calculul tuturor salariilor de bază ale lucrătorilor din sănătate în funcţie de salariul minim.
De la 1 martie 2022 se vor majora automat mai multe ajutoare de stat. Indicele social de referinţă va creşte cu 5,1%, datorită unei legi adoptate în vara anului 2021, ceea ce înseamnă că valoarea va creşte la 525,5 de lei, de la 500 cât e în prezent .
Biletele la trenurile CFR Călători urmează să se scumpească de la 1 iulie 2022 doar dacă Ministerul Transporturilor acceptă solicitarea companiei pentru prima majorare a tarifelor de călătorie din ultimii nouă ani.
Trei mame din Turda care îngrijesc copii cu diferite forme de dizabilități au câștigat în instanță în fața primăriei orașului într-un proces de recunoaștere a drepturilor salariale.
BNR estimează că prețurile vor fi tot mai mari în perioada care urmează. Inflația va ajunge la 11,2% în perioada aprilie-iunie, după expirarea măsurilor de plafonare și compensare a facturilor la gaze și energie electrică. Vara nu va aduce ieftiniri, ci s
Clujenii își vor putea achita online abonamentele de parcare pentru anul 2022, pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, conform viceprimarului Dan Tarcea.
Conform studiului CONFIDEX, încrederea managerilor din România în economia țării a scăzut la fel de mult la fel ca în debutul pandemiei de COVID. Aceștia sunt îngrijorați în ceea ce privește scăderea PIB-ului, creșterea inflației, creșterea prețurilor, da
Rata anuală a inflaţiei în august 2021 a crescut la 5,3%.
Prim-ministrul Florin Cîțu a spus că nu este îngrijorat de creșterea prețurilor.
Ieşit la declaraţii de presă, premierul Florin Cîțu a fost întrebat, marți, cât costă o pâine în România. Răspunsul oferit de şeful guvernului a uimit pe toată lumea.
Cursul leu/euro ar urma să treacă de 5 lei în următoarele 12 luni, cred participanții unui sondaj realizat de Asociaţia Analiștilor Financiari.
Alocația copiilor va fi majorată de la 1 ianuarie 2022 cu rata inflaţiei, a anunțat Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor. Creșterea este de circa 10,5 lei.
Sindicaliștii au protestat în Piața Victoriei, miercuri, 14 aprilie, între orele 11.00 și 13.00, și cer demisia Guvernului Cîțu. La acțiune au participat sindicaliști de la Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA, Blocul Național Sindical, Confederaț
Sindicaliştii din Poliţie cer demisia Guvernului. După săptămâni în şir de proteste, agenţii sunt revoltaţi că executivul nu apleacă deloc urechea la revendicările lor.
Clujul ar încasa lunar cel puțin 33,4 milioane de euro, dacă studenții ar fi în oraș, se arată într-un studiu realizat de cercetătorii Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB).
Lipsa studenților din Cluj-Napoca are un impact semnificativ asupra vieții economice a orașului, arată un studiu realizat de cercetătorii Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB).
Tarifele de parcare în Cluj-Napoca s-au mărit, dar în zona ultracentrală au fost crescute serios.
O mână de polițiști, membrii de sindicat, au protestat la Cluj față de îngheșarea salariilor și a sporurilor pentru anul 2021.
Premierul Florin Cîțu anunță plafonarea salariilor bugetarilor la nivelul decembrie 2020, fără a se face tăieri de salarii.
Conform programului de guvernare depus miercuri dimineaţa la Parlament de premierul desemnat, Florin Cîţu, valoarea punctului de pensie va continua să se majoreze anual pentru a acoperi rata inflaţiei şi minim 58,5% din rata de creştere a salariului med
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a transmis, din nou, că pensiile și alocațiile vor fi majorate în 2021.
Asociația pensionarilor Cluj cere majorarea pensiilor și aplicarea principiului contributivității
Premierul Ludovic Orban a anunțat că nu există suficienți bani în buget pentru dublarea alocațiilor, dar sunt suficienți bani pentru majorarea pensiilor.
Guvernul PNL va crește salariul minim cu 7,2%
Alocațiile copiilor vor crește anual din ianuarie 2020
Stim si noi - discutiile legate de ROBOR sunt in topul subiectelor de interes in acest an, multi clienti ne intreaba detalii despre el si cum vedem evolutia acestuia.
Veste proastă pentru Cluj. Guvernul Dăncilă ne mai fură încă 28 de milioane de euro