Tișe nu-l vrea pe Tasnadi Szilard prefect al Clujului. Funcția trebuie să revină PNL.
Piața Unirii, fosta Piața Libertății, era centrul și plămânul orașului Cluj, ulterior Cluj-Napoca.
Pandemia COVID-19 a făcut mai multe victime în rândul americanilor decât au rezultat în urma celui de-al Doilea Război Mondial, informează USA Today.
Gara Cluj a fost construită în 1870, de firma Warring, din Anglia și cunoscut o reconstrucție totală după al Doilea Război Mondial.
Patinoarul de pe lacul Chios nu poate fi deschis pentru că cei de la Comisia Monumentelor Istorice se opun.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, deschide pentru public în 15 ianuarie 2021, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, expoziția „VASILE STOICA - MARE DIPLOMAT ȘI OM DE CULTURĂ”.
102 ani au trecut de când sacrificiul multor generații de români, inclusiv pe frontul Primului Război Mondial, au făcut ceea ce multora le părea imposibil la acea vreme: unirea tuturor românilor sub un singur steag!
Dragoș Rusu (candidat PPU SL la Camera Deputaților): Cu Demnitate, Onoare și Curaj spre Camera Deputaților
Pompierii clujeni au fost solicitați, duminică, pentru a ridica o bombă din al doilea război mondial, descoperită de un cluejan la Viișoara.
Numărul cazurilor de coronavirus din țară este în continuă creștere, lucru valabil și în municipiul Cluj-Napoca. Municipiul și alte 8 localități din județ au depășit deja o rată a incidenței de 3 cazuri la mia de locuitori.
De doi ani avem parte de o serie de oaspeți speciali la Centrul de Reabilitare a Animalelor Rănite – un vultur negru, doi codalbi și acum un vultur sur. Pasărea este tânără și a fost găsită în zona de vest a țării, a putut fi prinsă de către rangerii Parc
Un proiectil deosebit de periculos din al doilea război mondial a fist găsit, marți după-amiază, la Câmpia Turzii.
Banca Mondială estimează că economia globală se va contracta cu 5,2% în 2020. Estimarea emisă luni subliniază că pandemia de COVID-19 a avut un impact "rapid şi masiv", în ciuda măsurilor de asistenţă financiară fără precedent.
Preşedintele Ungariei, discurs la 100 de ani de la Trianon: ”Ne respectăm vecinii, dar le cerem să-i respecte pe maghiarii din țările lor”
Maghiarii comemorează Tratatul de la Trianon, când Ungaria a pierdut teritorii, inclusiv Transilvania
Eroii sunt cinstiți în Florești în curtea Bisericii Sfântul Nicolae - VIDEO
Președintele Academiei, despre autonomia Ținutului Secuiesc: Așa pot cere și vânzarea unei părți a țării sau interzicerea limbii române
Boc : Nu sunt probleme cu alimentele. Stăm acasă și salvăm vieți și locuri de muncă
Profesorul clujean Kovacs Robert: ”Examenul de titularizare actual este nedrept și irelevant pentru munca de profesor”
Dacă este vară, încep serile cu filme în aer liber, în Iulius Parc! În fiecare vineri, cinefilii sunt așteptați să se răcorească în compania celor mai frumoase ecranizări, la cea de-a doua ediție a „Movie Nights”, un eveniment organizat de Iulius Mall C
Extinderea Uniunii Europene trebuie să continue, în paralel cu reformarea instituțiilor europene. Pe de o parte, Uniunea Europeană trebuie să includă toate acele state care au vocația de a deveni membre ale Uniunii, în conformitate cu viziunea fondatorilo
Parlamentul European a votat ce se întâmplă cu TRECEREA LA ORA DE VARĂ
Banca Naţională a României a intrat în posesia unor documente din anul 1941,, în care reprezentanţi ai băncii din acea perioada au făcut un inventar în legătură cu situaţia Tezaurului pe care BNR l-a trimis la Moscova în anii 1916 - 1917.
La Cluj s-a lansat un ghid bilingv, româno-englez, care prezintă istoria Clujului
De la Vâlcele spre Rediu nici autobuzele nu mai vor să circule, din cauza gropilor - FOTO
Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei, va oficia slujba de înmormântare a bulibașei Rudi Varga
SCANDALOS! Rudi Varga, bulibașa romilor din Gilău, înmormântat în cimitirul Eroilor cu ONORURI
Ilan Laufer îl acuză pe președintele Klaus Iohannis de antisemitism, pentru că nu l-a numit la Ministerul Dezvoltării.
Clujenii pot asista la un spectacol unic, reconstituirea istorică ”Marea Unire”, care are loc în 8 septembrie 2018, la Cluj-Napoca, începând cu ora 19.00, pe Cluj Arena.
Experiențele cinematografice în aer liber oferite de Movie Nights continuă, într-o ediție specială! În acest week-end, ne dăm întâlnire cu cinefilii la Wine Festival, în Parcul Central.