Omul de afaceri Mohammad Murad susține că, în ultima săptămână, pe litoralul românesc s-au aflat 80.000 - 90.000 de turiști - record pentru această vară -, față de 140.000 în aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-a ajuns și la 180.000 de oameni.
Incendiile și valurile de căldură care fac ravagii în unele zone ale globului arată că omenirea se confruntă cu „sinucidere colectivă”, a avertizat secretarul general al ONU.
Orice persoană cu domiciliul în România este înscrisă la un medic de familie. Medicii care au cât mai multe persoane înscrise, primesc mai mulți bani de la CAS (Casa Națională de Asigurări de Sănătate), indiferent dacă cei înscriși vin sau nu la consultaț
Clujul este neîncăpător pentru UNTOLD 2022. Ca și anii trecuți se închiriază și căminele, dar prețurile sunt mai mari ca niciodată.
Ca în fiecare an, chiriile din Cluj-Napoca explodează pe durata UNTOLD. Clujenii cu apartamente fac bani buni din chirii, dar nu se lasă mai prejos nici Universitatea Babeș-Bolyai.
Gazele sunt cele care s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, având în vedere o creştere a preţului cu 89,5% în luna iunie a acestui an faţă de iunie 2021, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Cel mai mare festival de muzică din România și unul dintre cele mai mari din lume bate un record privind costul cazării.
Peste 260.000 de oameni au trăit atmosfera magică din acest an de la Neversea 2022.
Printre turiștii dispăruți în urma prăbușirii ghețarului Marmolada din Italia s-ar afla și un grup de români, potrivit agenției ANSA. În urma prăbușirii, șase persoane au murit, nouă sunt rănite și 16 sunt date dispărute.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță controale la două companii aeriene low-cost, după un număr record de sesizări din partea călătorilor. Românii pot cere compensații de până la 600 de euro.
Un bihorean va plăti daune de 20.000 euro pentru că şi-a înşelat soţia şi a lăsat-o fără avere. Bărbatul a fost obligat să achite despăgubiri record fostei soţii, părăsite în favoarea amantei, după o căsnicie de 32 de ani.
Prima finanțare din Europa Centrală și de Est pentru împrumuturi blue va sprijini proiectele de economie blue din România. Împrumutul de 100 de milioane de euro a fost acordat de IFC Băncii Transilvania.
Un muzician român doboară recorduri. A reuşit să urce un pian pe muntele Everest, la peste 5.000 de metri altitudine şi a cântat acolo mai bine de două ore, chiar dacă temperaturile erau sub limita îngheţului. Înainte de concert, artistul şi-a cerut în că
Veniturile românilor, chair și majorate, nu reușesc să țină pasul cu inflația. Potrivit unui sondaj realizat de o platformă de recrutare online, la care au participat 1.451 de persoane, nouă din zece măriri salariale nu acoperă inflația.
David Popovici va primi suma de un milion de lei din fondul de rezervă al Guvernului.
În timp ce prețurile cresc galopant, iar inflația atinge un nou record, în Cluj salariile medii nete au scăzut cu sute de lei în aprilie față de luna precedentă. Nu este de mirare că clujenii rămân indignați când aud propunerile salariale de pe piața loca
Organizatorii anunță line-up-ul complet pentru cel mai mare festival de pe o plajă din Europa. Mai sunt doar 15 zile până la cea de-a patra ediție Neversea, care aduce în România peste 150 de artiști din peste 20 de țări.
Industria farmaceutică reprezintă un domeniu atrăgător pentru candidaţii aflaţi în căutarea unui loc de muncă. În pandemie, acest domeniu a bătut record după record.
David Popovici a devenit, la 17 ani, cel mai tânăr campion mondial din istorie la 200 de metri liber. Tânărul sportiv român a cucerit medalia de aur la Campionatele Mondiale de natație, de la Budapesta, cu timpul 1:43.21.
David Popovici a câștigat aurul la Campionatul Mondial de înot de la Budapesta, iar la final a avut o declarație care a mers la inima celor din țară, pentru că sunt rare astfel de performanțe.
În timp ce prețurile cresc galopant, iar inflația atinge un nou record, în Cluj salariile medii nete au scăzut cu sute de lei în aprilie față de luna precedentă.
Cartea de vizită a artistului este una impresionantă: este câștigător a trei premii Grammy, este omul din spatele celui mai urmărit videoclip al unui artist latino din toate timpurile pe platforma YouTube și este unul dintre cei mai ascultați artiști de p
În ciuda promisiunilor oficialilor din țara noastră, la nivelul Europei de Est românii experimentează cel mai puternic neputnța și resemnarea în ceea ce privește deciziile Guvernului țării.
Un japonez de 83 de ani a stabilit noul record pentru cea mai în vârstă persoană care a traversat solitar Pacificul, fără escală. Kenichi Horie a revenit acasă cu bine după o aventură de peste două luni, însă navigatorul nu e la prima astfel de încercare
Inflația face ravagii peste tot. În Polonia a atins un record de 12,4% (în România – 13,8%).
Salarii majorate pentru bugetari, pe ordinea de zi a Parlamentului. Parlamentarii se pregătesc să voteze noi majorări salariale pentru mai multe categorii de bugetari, potrivit unor amendamente depuse marți în Camera Deputaților.
Șase din zece români consideră că reducerea consumului este cea mai la îndemână soluție pentru a combate dificultățile financiare generate de inflație, arată rezultatele unui studiu de piață publicat marți, 24 mai.
Bayerische Motoren Werke (BMW) explorează noi investiţii în energie solară, geotermală şi hidrogen, a anunţat luni directorul de producţie Milan Nedeljkovic, avertizând că interzicerea importurilor de gaz rusesc va bloca industria, transmite Reuters.
Un avion de acrobații i-a înnebunit pe clujenii care stau în Feleacu și nimeni nu i-a făcut nimic.
Gabriel Băicuș, un alpinist din Buzău, a obținut un record. Este primul român care a escaladat două dintre cele mai înalte vârfuri din lume în 24 de ore.