Preotul clujean Dinu Criste, antreprenor și fost candidat la alegerile locale, critică faptele și spusele arhiepiscopului Teodosie, renumit pentru derapajele sale.
În urma analizării datelor privind rezultatele obținute de candidații la examenul național de intrare în rezidențiat din 21 noiembrie 2021, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se află pe locul întâi în topul universităț
Ne apropiem de valorile record ale valului precedent în ceea ce privește numărul de cazuri de COVID-19 depistate, anunță azi economiștii din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, care monitorizează pandemia și efectele ei în România.
Cercetătorul Octavian Jurma a anunţat, într-o postare pe Facebook, că România va depăşi "cu certitudine" 25.000 de cazuri pe zi.
O nouă tulpină de coronavirus a fost decoperită în Cipru. Noua variantă a fost denumită Deltacron şi are aceeaşi bază genetică a variantei Delta, alături de o parte dintre mutaţiile tulpinei Omicron.
Teatrul Maghiar de Stat din Cluj a primit o factură record la gaz, care amenință funcționarea instituției.
Primarul Emil Boc continuă războiul cu omul de afaceri Sile Pușcaș, patronul Platinia, devenind, din hărțuit, hărțuitor.
Un număr record de cazuri de Omicron COVID sunt confirmate zilnic în toată lumea, astfel încât din ce în ce mai mulți lideri europeni decid să ia măsuri suplimentare de protecția împotriva acestuia.
Un porcuşor pictor pe nume Pigcasso, care a fost salvat de la sacrificare înainte de a deveni un artist de renume mondial, a vândut o lucrare abstractă pentru suma record de 20.000 de lire sterline.
Franța anulează petrecerile publice de Revelionul, concertele și focurile de artificii pentru că valul cinci al pandemiei a lovit țara.
Alan Walker, Black Eyed Peas, Dimitri Vegas & Like Mike, Don Diablo, Timmy Trumpet, Tujamo, W&W, primele nume anunțate pentru cel mai mare festival de pe o plajă din Europa, Neversea, ediția 2022.
Patronul Transferoviar și Remarul 16 Februarie, Mitică Călin, se chinuie în aceste luni să strămute procesul în care este cercetat pentru infracţiunea de spălare de bani.
Anul acesta, compania IULIUS a desfășurat campania de conștientizare privind regenerarea urbană, #OrașeRenăscute, realizată în parteneriat cu agenția de comunicare Rogalski Damaschin. Demersul, care a antrenat experți din domeniul urbanismului, arhitectur
Trupa lui Dan Petrescu are un procentaj al punctelor câștigate de aproape 90%. Pe întreg continentul doar două formații sunt deasupra lui CFR Cluj: Partizan Belgrad și FC Porto.
La câteva zile după ce Austria a impus lockdown persoanelor nevaccinate, acum s-a impus lockdown total, începând de luni.
Germania a înregistrat cel mai mare număr de infectări zilnice cu COVID-19, la nivelul întregii ţări, de la izbucnirea pandemiei de coronavirus. 39.676 de cazuri noi au fost raportate în interval de 24 de ore, a informat miercuri Institutul Robert Koch d
David Popovici, după ce s-a întors de la Campionatul European din Kazan, unde a obținut medalia de aur: „Adevăratul meu obiectiv este să fiu cel mai bun din lume şi în următorii ani cu siguranţă se va întâmpla asta”.
Deputatul Adrian Oros, demisionar din grupul parlamentar al PNL, le-a răspuns colegilor liberali clujeni care vor o alianță cu PSD.
Grecia verifică vaccinările cetățenilor săi făcute în Bulgaria și România, existând suspiciunea că acestea sunt fictive, iar certificatele de vaccinare sunt false.
37 de tineri din peste 900 de aplicanţi au participat, în perioada august – octombrie 2021, la programul de internship „Rising Stars at IULIUS”, pe care compania IULIUS îl organizează anual, din 2014. Timp de trei luni, tinerii, studenţi în an terminal sa
Românii, bulgarii şi ucrainenii sunt numiţi „idioţii Europei” de un ziar din Germania. Nemţii semnalează că în special în aceste ţări din estul Europei foarte mulţi oameni refuză să se vaccineze, deşi situaţia pandemică este delicată.
Record absolut de pacienţi cu COVID pe secţiile ATI (Anestezie - Terapie Intensivă) ale spitalelor din întreaga ţară, iar numărul cazurilor grave continuă să crească.
Vin sărbătorile, dar în acest an s-ar putea să nu mai vedem acele coșuri arhipline în magazine și nici acele mese încărcate cu fel și fel de mâncăruri. Și asta pentru că nu prea ni le mai permitem.
Clujul a atins un număr record de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore (cel puțin dacă luăm în considerare ultimele luni). Cu prima doză s-au imunizat 3.523 de persoane, adică tocmai cei care până acum au fost sceptici și nu au dorit să se imunizeze.
Unde este echitatea socială de care vorbiți, domnule Cîmpeanu? Ministrul Educației a justificat faptul că elevii merg în vacanță forțată și nu trec on-line din motive de echitate socială. Asta nu funcționează, însă și pentru școlile private care studiază
Președintele PNL, Florin Cîțu, nu exclude o colaborare cu PSD, pentru că acum interesul României o cere.
În județul Cluj, a fost atins miercuri un nou record de cazuri de COVID-19. Peste 700 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus. De asemenea, alți 6 clujeni au murit, în ultimele 24 de ore.
Directorul Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, a declarat că avionul Fly Egypt care a luat foc la aterizare avea pneurile uzate și pilotul a ”trântit” aeronava la aterizare.
Biostatisticianul Octavian Jurma spune că am ajuns să avem Avem de 20 de ori mai multe cazuri decat în varful valului 1, când am stat 30 de zile în carantină ca să nu ajungem ca în Lombardia.
Cercetătorii UBB Cluj au analizat evoluția numărului cazurilor de COVID-19 și au ajuns la concluzia că vârful valului patru este aproape.