Soldații ucraineni au doborât un avion rusesc de ultimă generație cu armament de acum 50 de ani.
Wali și-a făcut apariția din nou și a vorbit cu presa, fiind implicat activ în războiul din Ucraina.
Sâmbătă, 7 mai 2022, începând cu orele 18:00, pe Noua Arenă din str. Traian Blajovici, va avea loc inaugurarea Eagle Festival, care se dorește a fi cel mai important eveniment muzical organizat vreodată în Oradea.
Anna Bondarenko, o solistă a Operei Naționale din Odessa, a fugit din calea războiului și s-a refugiat în Cluj-Napoca, unde a fost întâmpinată cu brațele deschise de colegii de breaslă. Soprana a primit chiar şi un rol principal într-un spectacol.
Sindromul inimii frânte nu este un mit, specialiștii în cardiologie susțin că expresia „a avea inima frântă” nu are doar o conotație simbolică. Șocurile emoționale negative pot duce chiar și la deces, impactul acestora poate fi direct asupra sănătății ini
România trece la ora de vară pe data de 27 martie, astfel în această zi vom dormi mai puţin cu o oră. În prezent, ora de vară se aplică în fiecare an, în ultima duminică din martie (ora 03:00 devine 04:00), şi ultima duminică din octombrie.
Drona care a fost găsită la Dumitra, județul Bistrița Năsăud este rusească, dezvoltată de Centrul Tehnologic Special din Sankt Petersburg.
AUR a scăzut în preferințele românilor, după ce au pus batista pe țambal în cazul războiului din Ucraina, și nu l-au condamnat. Ba mai mult au fost acuzați că sunt pro-ruși.
Valeriu Gheorghiţă a fost numit noul manager al Spitalului Clinic de Urgenţă „prof. dr. Agrippa Ionescu”, în aceeaşi zi în care premierul Nicolae Ciucă a decis încetarea mandatului acestuia ca preşedinte al Comitetului de coordonare a vaccinării.
Cine ar fi crezut că ceva atât de banal precum organizarea sertarului cu tacâmuri poate provoca atâta vâlvă? Majoritatea oamenilor sunt de acord că sertarul cu tacâmuri ar trebui aranjat după cum urmează (de la stânga la dreapta): cuțite mari, cuțite, fur
După izbucnirea războiului în Ucraina, activitatea avioanelor militare s-a amplificat pe cerul României. Mai mulți români din diferite zone ale țării au remarcat gălăgia constantă a avioanelor care zboară deasupra. Oamenii sunt îngrijorați nu doar de sune
Creșterea prețului grâului și porumbului a atins joi nivelul maxim permis la bursa de cereale de la Chicago. Atacul Rusiei asupra Ucrainei a pus, astfel, sub semnul întrebării livrările unuia dintre cei mai importanți furnizori mondiali de cereale.
Cluj-Napoca este unul dintre cele mai mari orașe din România, centru universitar dinamic și tineresc. Totodată, Cluj a ajuns renumit grație Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa.
În aceste vremuri nesigure, la granița cu Ucraina, în Suceava, polițiștii de frontieră se pot aștepta la orice și se pregătesc pentru cel mai rău scenariu posibil. Zona de graniți din Suceava este zona spre care toți românii se uită extrem de atent de o p
Un bărbat trecut de a doua tinerețe s-a simțit rău în magazinul Cora, dar aproape nimeni nu a sărit să îl ajute. Paznicul a ridicat din umeri, iar cei din magazin, majoritatea, erau indiferenți.
Locuitorii Belgiei vor avea dreptul de a lucra o săptămână de patru zile fără a pierde din salariu. Acest lucru s-a luat în considerare în cadrul unei revizuiri guvernamentale a legislației muncii din țată, determinată de pandemia de COVID-19.
Un clujean și-a relatat aventura fotografică avută deasupra Clujului, în 1992. Se văd în imagini câteva dintre reperele orașului.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj a anunțat că se va face o modificare radicală în procesul de admitere la toate facultățile de medicină și medicină dentară din țară. Din procesul de admitere va dispărea manualul de Biologie pentru clasa XI-
„Am găsit un portofel cu acte și bani”, scrie un clujean pe un grup de Facebook. În ultimele zile am tot observat asemenea anunțuri în grupurile de interes. Oamenii încearcă să găsească proprietarul, dar cât de corect este acest lucru?
Florina Vălean a părăsit Clujul alături de familie și a ajuns în Norvegia, unde în ciuda greutăților și-a deschis un salon de înfrumusețare care s-a dezvoltat frumos.
Tânărul de 26 de ani băut și drogat, care și-a sechestrat iubita pe o stradă din Câmpia Turzii, a fost arestat.
Victor Socaciu a murit după o lună de stat în spital. Artistul avea 68 de ani și urma să împlinească 69 de ani, în 14 ianuarie.
Cu o capacitate de peste 300 de locuri şi preţuri atractive, noua parcare se află la doar câteva minute de mers pe jos până la terminalele aeroportului, facilitând călătoriile tale programate pentru 2022.
Un infractor căutat în Anglia și dat în urmărire a trecut ca prin brânză de poliția de frontieră, cu mâinile în buzunar și dus a fost cu un taximetru.
Biserica Sfântul Mihail din centrul Clujului este cel mai important monument al orașului. Aceasta este în plin proces de restaurare, iar meșterii au ajuns la nivelul crucii și la turnul bisericii.
Crăciunul, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale anului, este atât o sărbătoare religioasă sacră, precum și o celebrare culturală, care însă nu a fost marcată mereu așa cum o facem noi acum.
Doi tineri de 15 și 16 ani s-au filmat în timp ce dansau pe o mașină de poliție din Vrancea.
Eleva vaccinată din greșeală cu Johnson & Johnson, la un centru din Cluj-Napoca, deși nu împlinise 18 ani, a stârnit reacții în tot sistemul. Oficialii încearcă să minimalizeze cazul.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituții de cultură subordonate Consiliului Județean Cluj, au fost incluse în Ghidul aniversar Michelin ”500 de peisaje, destinații și experiențe”, fiind evaluate cu câte două stele.
Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj a fost desemnat în premieră, cel mai bun aeroport din Europa la categoria sub 5 milioane de pasageri anual, în cadrul celei de-a 17 a ediţii a Galei anuale ACI Europe Awards, desfăşurată la Geneva.