Un clujean a sesizat Primăria Cluj-Napoca și a venit cu o idee simplă pentru a decongestiona traficul care vine de pe Dealul Feleacului.
Floreștenii se plâng de modul haotic în care se efectuează lucrările de asfaltare pe strada Sub Cetate.
Un șofer din Satu Mare a fost surprins cum și-a lăsat mașina parcată chiar pe trecerea de pietoni chiar în centrul Clujului.
Pista de biciclete de pe strada Donath este ocupată zilnic de mașinile celor care locuiesc în zonă, iar cicliștii își pun viața în pericol.
Un nou accident de circulație s-a produs miercuri dimineața, în jurul orei 9.00, la intersecția Corneliu Coposu și strada Calea Baciului.
Un grup de persoane, adulți și copii, cel mai probabil o familie, a fost filmat în Parcul Engels în timp ce fura haine dintr-un container al Asociației Caritas.
O inedită emisiune de televiziune va debuta la TVR Cluj, realizată de Asociația Hans Spalinger, unde reporteri vor fi mai mulți tineri cu sindromul Down.
Irina Cordoneanu, un fost reporter din Cluj, care a ”migrat” spre București și a realizat o emisiune la Antena Stars și-a reziliat contractul.
Preşedintele României, Traian Băsescu, cere demiterea şefului Jandarmeriei, Mircea Olaru, pentru că este obedient puterii
Pietonala de pe strada Andrei Șaguna, din centrul Clujului, s-a transformat într-o parcare.
Cu toate că a primit recenzii foarte proaste atât din partea criticilor de specialitate, cât și din partea multor fani, cea de-a patra parte seriei Transformers, ”Age of Extinction” se clasează pe locul 1 în topul celor mai profitabile filme di
Un clujean este nemulțumit de faptul că parcul Detunata din cartierul Gheorgheni este plin de brazi uscați, iar Primăria nu face nimic în această privință.
După ce Știri de Cluj a scris joi, 28 august, că asfaltul de pe strada Traian Vuia a început să se ridice, fiind unele probleme în execuție, firmele care se ocupă de asfaltarea în oraș au trecut la treabă.
Un cititor Știri de Cluj a fotografiat vacile din Mărișel care mănâncă direct din zona unde se adună deșeurile.
Cerșetorii au ajuns să cânte pe străzi în Mănăștur, pentru a primi bani de la clujeni, dar mai mult îi enervează.
Un accident de circulație produs pe strada Corneliu Coposu s-a soldat cu rănirea unui motociclist, care circula regulamentar.
O mașina parcată în fata Hotelului Meridian pe trotuar a fost gasita vis-a-vis, lovită de peretele de sustinere a podului de pe Calea Turzii.
Mircea Badea a reacționat dur după ce o jurnalistă de la B1 TV a fost lovită în timpul mitingului Antena 3 din jurul Palatului Cotroceni.
Un clujean se plânge că de câteva zile mai multe mașini au fost vandalizate în cartierul Zorilor de persoane necunoscute.
Mircea Badea l-a jignit pe un reporter al B1 TV, la procesul lui Dan Voiculescu.
Un clujean este nemulțumit de modul în care cei de la Primărie fac marcajele parcărilor în oraș.
Un cititor Știri de Cluj a filmat în fața magazinului Central o scenă care nu face cinste orașului. Un șofer a parcat pe locul pentru persoane cu handicap, dar când a coborât lucrurile stăteau cu totul altfel.
Mai multe zone din Cluj-Napoca au fost afectate de ploaia torențială de marți seara.
Un băiat a fost fotografiat, în cartierul Plopilor, în timp ce circula călare pe tamponul unui tramvai.
Un clujean a fotografiat ce a rămas după un grup de tineri care s-au distrat vandalizând un coș de baschet.
Un Mercedes cu numere de Sălaj a fost fotografiat de un cititor Știri de Cluj chiar în fața intrării de la Polus Center, pe locul destinat persoanelor cu handicap.
Un șofer s-a trezit cu ștergătoarele ridicate după ce și-a lăsat mașina parcată la intersecția străzilor Dorobanților cu Năvodari.
Un clujean se plânge de calitatea proastă a lucrărilor de asflatare efectuate în cartierul Zorilor, lucrări care, susține acesta, s-au surpat după doar o lună și jumătate.
Mama tinerei din Ciucea, Doriana Șandru, cere bani pentru ca televiziunile să poată să îi filmeze fiica. ”Eu am fost mentorul ei și avem și noi o mică pretenție”, a spus femeia.
Un cititor Știri de Cluj a fotografiat un autoturism al Poliției Cluj parcat pe un loc interzis, fără nicio problemă.