Un arbitru independent a decis că rezilierea contractului de la groapa de gunoi ecologică a Clujului s-a făcut ilegal.
Jucătorii de la U Cluj sunt neplătiți de 5 luni și ar putea protesta la finala Cupei României.
Restanţele la creditele în lei au scăzut cu aproximativ 3% în luna martie a acestui an, iar la cele în valută au scăzut cu 2,2%.
Problemele financiare cu care se confruntă Universitatea Cluj sunt tot mai mari, iar tensiunile dintre conducerea echipei și jucători sunt tot mai intense.
Jucătorii care au de recuperat salarii restante de la CFR Cluj au rămas cu buza umflată, o dată cu deschiderea procedurii de insolvenţă.
Un clujean a fost dus de nas și pus să plătească mii de euro cu promisiunea că va primi o locuință socială de la Primăria Cluj-Napoca. Schema a fost pusă la punct de un samsar de apartamente, care lucra cu un polițist local.
Trei jucători importanți de la CFR Cluj refuză să mai vină la echipă, sătui să își mai aștepte salariile restante.
Situația financiară de la CFR Cluj nu este deloc una buna, iar mulți jucători au ales să părăsească echipa din cauza faptului că nu își mai primiseră salariile.
Volksbank Romania a decis să ”înghețe”, pentru o perioadă de trei luni, până la 17 aprilie, cursul de schimb franc/leu folosit de bancă la 31 decembrie, de 3,8035 lei.
Problemele financiare de la CFR Cluj i-au făcut pe mulți dintre jucători să se gândească bine dacă mai rămân la echipă sau nu, iar printre aceștia s-a numărat și Ciprian Deac.
Președintele ales al României, Klaus Iohannis, a fost primit cu ropote de aplauze la manifestațiile organizate la Alba-Iulia, cu ocazia Zilei Naționale.
Arpad Paszkany a acordat Știri de Cluj un interviu telefonic pe marginea problemelor financiare de la CFR Cluj. Paszkany se află în Dubai și va reveni curând în România pentru a vota în turul 2.
CFR Cluj a pierdut, luni seară, meciul împotriva echipei FC Brașov, cu scorul de 1-2, iar aceasta se pare că a fost picătura care i-a umplut paharul tehnicianului Vasile Miriuță.
Conducerea Spitalului Clinic Județean Cluj a realizat un raport prin care se spune că a fost separat orarul evacuare a lenjeriei murdare de transportul alimentelor.
Lansarea noilor modele de iPhone a făcut furori în rândul americanilor, iar unii dintre fanii produselor Apple ar face aproape orice pentru a pune mâna pe smartphone.
Astrologii au stabilit și care sunt cele mai zgârcite zodii. Datele sunt relative, dar cu siguranță că le vor da de gândit unora.
Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor (CNSL) din cadrul FRF a obligat CFR Cluj să plătească 80.800 de euro jucătorilor Damjan Djokovic şi Liviu Ganea, reprezentând restanţe salariale, anunță site-ul oficial al LPF.
Camera Nationala pentru Solutionarea Litigiilor (CNSL) din cadrul Federației Române de Fotbal a decis că echipa CFR Cluj trebuie să plătească peste 120.000 de euro, bani ce reprezintă restanțe către mai mulți jucători.
Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul Federației Române de Fotbal a decis, în cadrul ședinței de miercuri, 3 septembrie, că CFR Cluj trebuie să plătească restanțe salariale de aproximativ 40.000 euro foștilor jucători
Banca Transilvania a făcut publice rezultatele pe primele 6 luni ale anului, iar cifrele sunt impresionante.
Sindicatul din cadrul Aeroportului Cluj solicită într-o scrisoare deschisă finalizarea procedurilor pentru accesarea unui credit, vital pentru plata lucrărilor la pistă și evitarea unei situații de blocaj la Aeroportul Cluj.
Patronul firmei Napoca Construcții, Ioan Bene, a povestit tot ce își aduce aminte din relația pe care a avut-o cu președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu.
În referatul prin care se propunerea arestarea preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu, apar informații explozive.
Surse judiciare susțin că omul lui Horea Uioreanu, consilierul său personal Răzvan Pop, ținea o agendă în care erau trecute spăgile încasate și de încasat.
Jucătorii de la CFR Cluj protestează pentru că nu sunt plătiți.
Banca Transilvania a înregistrat în trimestrul I 2014 un profit brut mai mare cu 23% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Arpad Paszkany a vândut baza de antrenament a CFR Cluj, din spatele Iulius Mall, dar banii nu acoperă datoriile.
Jucătorii CFR Cluj protestează pentru că sunt neplătiți de 4 luni.
Echipa CFR Cluj e din nou în mijlocului unui scandal din cauza salariilor, de această dată din cauza datoriilor pe care echipa le are față de portarul Eduard Stăncioiu.