Un bărbat a povestit pe o rețea de socializare o situație mai puțin fericită, întâmplată tatălui său, un vârstnic de 77 de ani, în urmă cu două zile.
,,Jungla imobiliară” din Cluj-Napoca continuă să enerveze și exaspereze foarte mulți oameni. De data aceasta agențiile imobiliare sunt în prim plan. Acestea sunt criticate pentru că aparent
Scene indecente au fost surprinse astăzi într-un autobuz din Cluj-Napoca, pe linia 47. Un bărbat a fost surprins în timp ce-și atingea organul genital uitându-se la femeile din față.
O nouă zi aduce o nouă parcare interesantă în Cluj. De această dată un șofer a ajuns să își parcheze și pe trotuar cu mașina, cu toate că avea aproape toată parcarea liberă.
E scandal între vecini la un bloc din Florești.
Un șofer cu numere de Cluj a fost surprins în timp ce și-a parcat mașina, jumătate pe drum și cealaltă jumătate pe trotuar, chiar în colțul unei străzi, reducând vizibilitatea pentru ceilalți participanți la trafic.
Un accident rutier s-a întâmplat 2 iulie, în jurul orei 12:30, într-un sat din drumul spre Huedin. Din primele informații se pare că un tir a derapat din cauza drumului
După o perioadă petrecută în Cluj și la Frankfurt, regizorul și directorul Festivalului de Film de la Cluj, Tudor Giurgiu, și-a exprimat dezamăgirea față de starea în care a găsit centrul Bucureștiului.
Milionarul clujean Gheorghe Adrian Tomșa dorește să achiziționeze o parte din Telekom Romania Mobile Communication SA.
O tornadă puternică a lovit un sat din comuna Călinești, județul Maramureș, distrugând mai mulți copaci și creând mai multe stricăciuni. Codul galben de vreme rea și averse puternice
Clujenii sunt șocați de prețul unei cupe de înghețată în centrul orașului, care a ajuns la 14 lei.
Jurnalista Emilia Șercan a publicat pe o rețea de socializare, în dimineața de 1 iulie, o postare care susține că Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, ar fi plagiat o parte din lucrarea sa de doctorat.
Clujenii se vor putea bucura de meciul României cu Olanda ce se va disputa în 2 iulie, de la ora 19:00, chiar în centrul Clujului.
Un eveniment comunitar realizat de către Facultatea de Medicină Veterinară USAMV Cluj-Napoca de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor va avea loc vineri, 5 iulie
Pe data de 30 iunie, acum 192 de ani, s-a născut unul dintre cei mai valoroși fotografi din Cluj, Veress Ferenc, care a publicat mai multe albume de fotografii și poze despre oraș.
Traficul din Cluj a ajuns la alt nivel! Șoferii sunt deja obișnuiți să fie blocați minute în șir pe drumurile din oraș, însă, se pare că nici în parcări nu e mai bine.
O filmare cu o mașină de poliție locală care încalcă regulile de circulație a fost publicată pe o rețea de socializare. În filmulețul apărut pe un grup destinat traficului din Cluj se poate observa
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj a transmis astăzi, 29 iunie, restricții de circulație pe DN1 și A3, din cauza unor lucrări de racordare a bretelelor drumului.
Clujenii se vor putea bucura de meciul României cu Olanda ce se va disputa în 2 iulie, de la ora 19:00, chiar în centrul Clujului.
Compania Delgaz Grid a fost nevoită să oprească temporar alimentarea cu gaze naturale pe mai multe străzi din localitatea Florești, între orele 8:00-21:00, astăzi, 28 iunie.
Vlăduța Lupău este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de muzică populară din România.
A fost un scandal monstru pe o stradă din centrul Clujului după ce doi șoferi s-au șicanat în trafic.
În cadrul unei ceremonii de prestigiu desfășurate săptămâna trecută în Capitală.
România a terminat la egalitate 1-1 meciul decisiv cu Slovacia și s-a calificat în optimile de finală ale Euro 2024, unde va întâlni Olanda marți, 2 iulie.
Recent, Vlăduța Lupău și-a luat prin surprindere fanii cu o serie de fotografii superbe.
Compania Delgaz Grid este nevoită să oprească temporar alimentarea cu gaze naturale pe mai multe străzi din localitatea Florești, între orele 8:00-21:00, joi, 27 iunie.
Un clujean a descoperit, frunzărind printre ofertele imobiliare că un apartament cu două camere în cartierul Gheorgheni din Cluj costă mai mult decât o casă pe insula grecească Thassos.
Cea mai longevivă inițiativă de donare de sânge din România, BLOOD NETWORK, a ajuns în acest an la a 10-a ediție. Peste 60.000 de vieți au fost salvate cu ajutorul a peste 18.000 de donatori din întreaga țară.
Proprietarul unui câine a fost amendat de către autorități după ce și-a legat câinele de un cilindru metalic pe șantierul de pe A3, în Tureni. O postare publicată pe o rețea de socializare în care se observă un câine legat
Săptămâna trecută au început lucrările de consolidare a străzii Uliului după ce o mare porțiune din aceasta s-a surpat.