Consiliul Local Florești a fost convocat pentru ziua de marți, 31 ianuarie, în ședință de îndată pentru a discuta retragerea din ADI Gelu Voievod, primul pas în procesul de renunțare la serviciile firmei Quatro Eco Salub.
Constructorii ansamblului Bella Vista, din cartierul Bună Ziua, acuzați că au construit mai mult decât prevedea autorizația de construcție și că au dus la surparea grădinilor din Bonjour Residence le-au dat replica celor care îi contestă.
Locatarii blocurilor din ansamblul Bonjour Residence reclamă din nou nebunia creată de noul șantier deschis lângă blocul deja construit.
Lucrările din cartierul Bună Ziua nu par a respecta foarte multe din normele din construcții.
Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca a transmis către instituţiile abilitate o solicitare de realizarea a unei anchete în cazul Codruţei Kovesi, aceștia precizând că în urma analizei tezei s-au des
Doi culturiști au vrut să le fure pistolul unui jandarm cu care s-au luat la bătaie. Totul s-a întâmplat în 7 august, la una dintre intrările de la festivalul Untold.
Europarlamentarul Monica Macovei solicită excluderea lui Victor Ponta din Baroul Bucureşti, după ce Ministerul Educaţiei i-a retras titlul de doctor.
Elisei Lăcătuș, persoana arestată pentru 30 de zile sub acuzația de tentativă de omor, a dat o declarație care contrazice tot ce s-a spus în cazul altercației din Piața auto dintre Florești și Gilău.
Avocatul europarlamentarului Laszlo Tokes, Kincses Elod, a anunțat, luni, în cadrul unei conferință de presă de la Târgu Mureș, chemarea în judecată a președintelui Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a semnat ordinul de retragere a ordinului Steaua României lui Laszlo Tokes.
ProCredit Bank, singura bancă din România cu acționariat 100% german, a deschis în data de 14 decembrie noul său sediu de sucursală din Cluj-Napoca, ce incorporează noul concept de "Zona 24/7".
Militarii şi angajaţii din structurile Ministerului de Interne ar putea să rămână fără pensiile de nababi, pe care le consfințea Legea nr. 223/2015.
Comisia de sistematizare a traficului din cadrul Primăriei Cluj-Napoca a luat o măsură importantă, care ar putea duce la fluidizarea traficului pe Calea Turzii.
Băncile sunt obligate să afișeze la retragerea sumelor de pe card ce comision practică. Unii români au fost surprinși să vadă că la o retragere de 1000 de lei au plătit comilion 5 lei.
O clădire a fost extinsă și pe trotuarul de pe strada General Traian Moșoiu, iar în paralel a fost amenajat un alt trotuar.
Un constructor imobiliar a obținut autorizație pentru a construi un ansamblu cu 5 etaje pe strada Eremia Grigorescu, chiar lângă vila miliardarului Ștefan Gadola.
Moise Guran crede că FMI a cedat în negocierile cu Guverul Ponta și a acceptat un deficit mai mare, în urma unor jocuri ale guvernului SUA.
Un meci de rugby va avea între U Cluj și Ungaria va avea loc pe Cluj Arena, joi, 20 noiembrie, de la ora 17.00.
Senatorul Alin Tișe susține că blocul lui nu are 12 etaje, ci numai 3.
Mircea Badea a devenit ținta motocicliștilor din București în urma ieșirilor sale din timpul emisiunii, când susținea că este deranjat de sunetele motoarelor.
Realizatorul TV, Mircea Badea, se va lupta cu motociclistului care l-a provocat la bătaie.
Deși abia a plecat la AEL Limassol, fostul căpitan al echipei CFR Cluj, Ricardo Cadu, vrea să se întoarcă la echipa lui Paszkany, dar nu ca jucător.
O fotografie din România se află în topul celor mai dramatice fotografii din lume.
Militarii români de la baza din Kandahar au declanhat alarma de raid aerian cu rachete.
Instanța de judecată a decis retragerea distincșiei Ordinul Steaua României lui Laszlo Tokes, distincție pe care acesta a primit-o în 2009 de la Traian Băsescu, însă decizia nu este definitivă.
Compania de transport Fany se va retrage din Florești și localitățile din zona metropolitană, începând din data de 11 iunie.
Premierul Victor Ponta a anunțat că nu știe dacă retragerea lui Crin Antonescu este definitivă, precizând cp acesta ar fi fost "lucrat, intoxicat şi manipulat de nişte oameni care sunt şantajaţi".
Compania de transport Fany anunţă reduceri de preţ la abonamente pentru elevii şi studenţii din Floreşti.
Firma Fany a anunțat că a contestat în instață decizia Autorității Rutiere Române de retragere a licențelor de trasport din Apahida și Florești.
Procurorii DIICOT au reținut un super HACKER din Cluj, pe baza informațiilor oferite de Serviciul Român de Informaţii.