Unul dintre visurile românilor este să aibă propriul apartament, pentru a scăpa de chirie. Ei bine la Cluj-Napoca acest lucru este tot mai greu de realizat, având în vedere că s-a ajuns la aproape 3000 de euro pe mp.
Ministerul Sănătății a anunțat că cele 197 de locuri și posturi care au rămas libere în urma examenului de intrare în Rezidențiat din luna noiembrie, pot fi ocupate de candidați care au obținut punctaje de promovare în sesiunea din mai 2023.
Numai 10% din carnea de porc vândută în magazinele din România este de proveniență locală, arată un studiu independent realizat de un colectiv de cercetători din cadrul ASE, la solicitarea unui mare retailer.
Clujenii încep să o ducă tot mai rău, iar unii dintre ei au ajuns să ceară ajutorul altora, pentru că nu mai au ce mânca.
Ministerul Sănătății a organizat duminică, 19 noiembrie 2023, concurs național de intrare în rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. La Cluj, circa 1.350 de candidați au susținut examenul național de rezidențiat, organizat de UMF
Lumea medicală din vestul țării este în doliu, după ce medicul Cristian-Eugen Popescu Blanc s-a atins din viață la 48 de ani. El lucra în Spitalul Municipal din Arad, dar colabora și cu mai multe clinici private.
Medicul George Voicescu a reprezentat Clujul la Conferința Națională de Medicină de Urgență și Catastrofă de la Iași, care a avut loc weekendul trecut. Acesta a revenit acasă cu locul 1.
Strada Miko Imre, prin fața Poliției Cluj, a devenit o pare parcare neregulamentară și oamenii legii închid ochii, pentru că și ei parchează acolo.
Păruială între trei doctoriţe la Spitalul Județean Oradea!
Andrei Gregorian, un cunoscut medic estetician de la Spitalul Elias din București, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat că a furat circa 35.000 de euro din locuinţa fostei sale iubite.
O mămică care a născut la Clinica Ginecologie 1, din Cluj, a decis să-și împărtășească povestea cu alte femei care vor să nască la un spital de stat.
Salariile medicilor din unitățile clinice variază în funcție de orașul și unitatea medicală în care activează, dar și de specializarea aleasă.
O biciclistă a fost amendată cu 250 de lei pentru că circula pe trotuar.
Floreștiul se schimbă la față! În fiecare an, comuna cunoscută în ultimul deceniu ca „dormitorul Clujului” face curățenie în haosul imobiliar și se îndreaptă către un statut mai autonom, mai puțin dependent de Cluj-Napoca.
Procurorii DIICOT s-au sesizat deja după ce a fost depistat un nou azil la groazei, de această dată în județul Mureș.
Românii muncesc mult pentru meniul zilei. Date recente arată că pentru o masă de 35 de lei, un IT-ist munceşte 35 de minute, iar un lucrător comercial, de exemplu, lucrează în medie, peste două ore.
Un părinte a trecut printr-o experiență de coșmar cu băiatul lui de 11 ani, care avea o durere cruntă de măsele. La clinicile de stat bătea vântul, pentru că în weekend, urgențele se preiau numai după ora 20.00. Dacă au o criză dentară înainte de această
Un turist rus a fost mâncat de un rechin în cursul zilei de joi, 8 iunie, iar autoritățile au restricționat accesul în Marea Roșie pentru mai multe zile.
Plaja Grigorescu, în formula sa veche, reprezenta mai mult decât o plajă destinată relaxării la soare. Această porțiune mică de pe malul Someșului reprezenta un spațiu redat comunității și o scenă urbană neconvențională.
Alina, o femeie din Dej, a născut în săptămâna 40 de sarcină la maternitatea Dominic Stanca din Cluj și a ales să povestească experiența avută.
Vizita ministrului de Interne, Lucian Bode, la Cluj, s-a lăsat cu promisiuni. Acesta a anunțat că Floreştiul va avea în curând mai mulţi poliţişti şi că urmează să fie înfiinţată în localitate şi o subunitate de jandarmi.
Cea mai mare comună din România, numită adesea și „dormitorul Clujului” devine tot mai aglomerată. Mai nou, sunt probleme cu locurile de parcare și în comuna Florești.
Fostul politician Cristian Boureanu a fost prins, miercuri, 15 martie, băut la volan pe DN1, în orașul Comarnic.
O tânără, cel mai probabil rezidentă, a fost fotografiată de un clujean în preajma spitalului Clujana, îmbrăcată în uniformă de spital și cu stetoscopul în mână.
15% din sirenele testate miercuri, 1 martie, când a avut loc evenimentul Miercurea Sirenelor, nu au funcționat, a anunțat astăzi Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
În condițiile inflației actuale, piața imobiliară clujeană se află, mai mult decât oricând, în atenția investitorilor care au nevoie să-și ferească de devalorizare capitalul.
Tinerii care vor să dea în acest an la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj pot participa în 27 mai 2023 la un examen de simulare a admiterii.
Dacina Crasnanic și Traian Alexandru au aflat, la 50 de ani, că sunt frați gemeni, după ce ambii și-au făcut teste ADN. Cei doi români au fost despărțiți la naștere și adoptați de familii diferite.
În ultimii 20 de ani, Clujul a devenit unul dintre „orașele-magnet” ale României. De la un centru universitar de tradiție, orașul din inima Transilvaniei s-a transformat treptat într-un pol de competitivitate economică.
Ambasadorul Ungariei la București a fost convocat marți la Ministerul de Externe pentru a i se aduce la cunoștință poziția oficială a României cu privire la afirmațiile unui oficial de la Budapesta referitoare la o „pretinsă îngrădire” a dreptului arborăr