Comunitatea IT și antreprenorii din Ardeal s-au întâlnit, pe 25 și 26 mai, la Transilvania IT Forum, organizat de TopTech, parte a Bittnet Group. Forumul le oferă antreprenorilor acces la cele mai recente soluții și tehnologii IT atât de importante în era
Joi, cu mare tam-tam, s-a semnat contractul pentru construcția primei magistrale de metrou din Cluj.
La Cluj-Napoca s-a deschis miercuri, 24 mai, showroom -ul de bicicletele electice E-Bike Store, pe strada Tăbăcarilor, numrăul 2, unde se vând super brandurile Atala și Whistle.
Școlile de agenți de poliție din România au avut numai 0,73 candidați pe un loc, la examenul de admitere care a început deja.
În fiecare vară, în Cluj-Napoca, sute de mii de fani scriu împreună un nou capitol din cea mai frumoasă experiență de festival. În acest an, tărâmul magic UNTOLD își va deschide porțile în perioada 3-6 august, pentru cei mai mari artiști naționali și inte
Clujeanul Dan Ursa, agent de vânzări și familist convins, este câștigătorul trofeului Survivor 2023. Chiar dacă la început telespectatorii nu îi acordau vreo șansă, el a reușit să îi surprindă pe toți. Acum, el se întoarce acasă cu un nou statut, dar și c
Pe bancnota de 10 lei, pe lângă casa țărănească imprimată, mai apare și un chip de femeie de la țară, care l-a inspirat pe pictorul Nicolae Grigorescu. Mulți nu știu povestea ei.
Istoricul Ion Novăcescu, fost jurnalist, a analizat pertinent actuala stare a învățământului românesc și falia care există între părinții - elevi și profesori, ultimii fiind considerați ”baby-sitter”-i, fără să fie respectați.
Fosta campioană a României se confruntă cu mai multe probleme în ultima perioadă, printre cele mai mari fiind situația financiară a clubului.
Iubitorii de vacanțe și băi vor avea din vară o nouă destinație de distracție, în Bihor. Ca un făcut, toate investițiile ocolesc capitala Ardealului, Cluj-Napoca.
În România, există categoria pensionarilor care încasează lunar o anumită sumă de bani, chiar dacă aceștia nu au cotizat vreodată la stat. Acest venit este încadrat de către sistemul național de pensii în categoria indemnizațiilor sociale.
Dan Ursa a obținut marți seara colanul de imunitate și a ajuns direct în finala de la Survivor 2023 România.
Vă doriți un laptop performant și nu știți pe care să îl alegeți? Vreți un sistem de operare cât mai actual, cu setări și caracteristici high-end?
Finaliștii de la Survivor România sunt Dan Ursa, Carmen Grebenișan și Andrei Krișan.
Senatorul Forța Dreptei, Adrian Oros, îl atacă pe președintele Klaus Iohannis care tace în privința acuzațiilor de plagiat ale ministrului de Interne, Lucian Bode, deși acum câțiva ani spunea că: ”Dacă un politician plagiază, el pleacă din politică”.
Clujul se dezvoltă pe orizontală, dar și pe verticală fiind un oraș frumos și căutat de turiști. Un clujean a postat două imagini superbe din turnul din Mănăștur, cel mai înalt bloc din România, pe un grup internațional de fotografie și a fost foarte apre
Camera Deputaţilor a adoptat legea prin care vânarea cormoranului mare în România va fi permisă pe tot parcursul anului.
Rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), Prof. dr. ing. Vasile Țopa, în prezența premierului Nicolae Ciucă și alături de Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a semnat marți, 23 mai, cele 5 contracte de finanțar
Lucian Nicolae Bode nu este vinovat de abaterea de la normele de bună conduită în activitatea de comunicare, publicare, diseminare şi popularizare ştiinţifică.
Obiectivele turistice din Harghita sunt luate cu asalt de turiştii care vin să vadă natura, din România. Peisajele de poveste şi lanurile de narcise proaspăt înflorite au fost principalele atracţii.
Un turist britanic a relatat că oamenii din Regatul Unit nu au o părere foarte bună despre România. După ce a vizitat țara, însă, și-a schimbat părerea și laudă România.
Cristina Bota era considerată ca fiind una dintre cele mai frumoase crainice de televiziune ale anilor ‘80. Un alt prezentator TV, mai contemporan, le-a arătat fanilor o fotografie făcută alături de ea din prezent și a recunoscut că îi este dor de povești
Cea de-a XI-a ediție a Zilelor Clujului a creat legături strânse între membrii comunității clujene. Cele peste 100 de activități în 40 de locuri din oraș au adus laolaltă peste 300.000 de oameni în cele 4 zile de festival.
Universul UNTOLD este unul plin de magie și mister, iar designerii pot colora această lume prin creații vestimentare, colecții capsulă, încălțăminte, bijuterii, make-up, accesorii. Designers’ Nest, fashion corner-ul UNTOLD, este locul perfect pentru fante
Ieri, 21 mai, pagina oficială a Grădinii Botanice "Alexandru Borza" Cluj-Napoca a anunțat sărbătorirea a 136 de ani de la nașterea cunoscutului botanist, Alexandru Borza.
Sindicatele din educație au declanșat luni o grevă generală în școli, după ce la negocierile de duminică cu Guvernul nu s-a ajuns la nicio înțelegere.
Mai mulți turiști susțin că satul din estul Transilvaniei este unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat din România. Satul Cernat, din județul Covasna, este cunoscut pentru apele vindecătoare și conacele maiestuoase. Este vizitat de mii de turiști
Este grevă generală în școlile din România! Potrivit sindicaliștilor, în județul Cluj vor intra în grevă de avertisment 6.000 de profesori.
Un grup de turiști austrieci a folosit pretextul că vine să admire frumuseţile Ardealului, dar de fapt au organizat o cursă ilegală de off-road în pădurile din cinci judeţe din România.