Convenția Europeană a Drepturilor Omului a hotărât astăzi că toate statele din Consiliul Europei, inclusiv România, trebuie să recunoască și să protejeze familiile formate din persoane de același sex.
Fotbalul este cel mai mediatizat sport din România, așa cum se aștepta toată lumea, iar tenisul este pe locul al doilea.
TVR a depus plângere penală împotriva lui Cristian Oprean, fost șef al delegației TVR la Campionatul Mondial din Qatar, pentru că a cumpărat peste 700 de bilete, în numele TVR, pentru a le revinde în Qatar.
Cetățenii români sunt, pentru prima oară de la publicarea statisticilor privind infracționalitatea, pe primul la numărul de infractori condamnați în justiție în Regatul Unit în 2022, proveniți din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a pierdut, la Tribunalul Sălaj, procesul cu Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB), Cluj-Napoca, prin care a încercat să blocheze Comisia de Etică a instituției să se pronunțe asupra originalității lucrării sale de d
Ana Dumbravă din Rădăuți a fost desemnată cea mai bună jucătoare de Counter Strike: Global Offensive din lume.
Cardul virtual animat este destinat plăților online și se emite exclusiv din BT Pay. BT Pay vine și cu alte opțiuni noi, care ajută clienții să economisească, să-și majoreze creditul pe card și să aibă acces la conturile curente, indiferent de valuta a
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că panul 2022 a fost al treilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice din România, după 2019 și 2020.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că Ion Cristoiu ar putea candida din partea PSD la Cotroceni.
Sorin Comșa, un sportiv din Alba Iulia, a câștigat prima competiție de dat palme, organizată în România de circuitul de lupte RXF.
N-au scăzut prețurile în jungla imobiliară din Cluj-Napoca nici pe final de an. Atât pe segmentul de vânzări, cât și pe zona de chirii, prețurile au crescut în mai toate cartierele din Cluj.
România este renumită în toată lumea pentru drumurile sale din zona de munte, cu peisaje care lasă fără respirație pe oricine.
24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor este zi de sărbătoare legală pentru toți angajații din România. Pentru bugetari, ziua liberă va fi conectată de weekend și devine minivacanță.
Rezerva de umiditate din culturile de grâu este scăzută în România şi, în unele locuri, chiar extrem de scăzută, anunţă meteorologii. Sunt şi zone, însă, unde rezerva de apa este ceva mai bună.
Conform unui studiu realizat de specialişti din ţara noastră, unul dintre cele mai căutate locuri de muncă din România este acela de preot.
Reprezentanții Asociației Tășuleasa Social au prezentat traseul de drumeție Via Transilvanica în cadrul celui mai mare târg de turism din lume, cu profil outdoor, CMT Stuttgart.
În cursul zilei de astăzi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a făcut un anunț important, spunând că România va primi de la Coreea de Sud o donaţie de echipamente medicale şi IT în valoare de aproximativ opt milioane de dolari.
Au trecut cinci zile de când Universitatea Babeş-Bolyai a spus că ministrul Lucian Bode a plagiat la doctorat. Ministrul Bode este însă, încă în funcție, nici premierul Nicolae Ciucă, și nici președintele Klaus Iohannis nu au avut nicio reacție pe subiect
Un bărbat din județul Mureș și-a tăiat brățara de monitorizare electronică de la picior, supărat că soția sa nu i-a răspuns la telefon. Acesta a amenințat că se aruncă de la etaj.
Gestul simplu făcut de un taximetrist clujean ne umple de speranță că România mai are o șansă.
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în noiembrie 2022, de 1.280.003, iar circa 64% dintre acestea erau în administraţia publică centrală.
Dan Petrescu (55 de ani) a primit o ofertă de a antrena în Premier League, dar a refuzat.
Clujul rămâne cel mai scump oraș din România în care să te muți, conform unei analize a pieței imobiliare. Astfel, la Cluj prețurile apartamentelor sunt, în ianuarie 2023, cele mai mari din ultimele 12 luni.
Cosmin Nedelcu – Micutzu, invitatul lui Cătălin Striblea în emisiunea „România în Direct”, de la Europa FM, a comentat criticile primite la după filmul Teambuilding.
Biroul de Investigații criminale din cadrul poliției municipiului Cluj-Napoca s-a sesizat din oficiu în urma informațiilor apărute în spațiul public și a deschis un dosar de cercetare penală în cazul Bismobil Kitchen.
O multinațională îndrăgită de români care oferă servicii apreciate dă o lovitură angajaților. Anunțul privind disponibilizările i-a înfuriat pe anagajați.
Zona metropolitană a Clujului a depășit alte zone importante din orașelor similare din Polonia sau Cehia în ceea ce privește Produsul Intern Brut pe cap de locuitor.
Consiliul Național al Elevilor se opune cu fermitate examenului de admitere la liceu, separat de Evaluarea Națională.
Fanta vândută în România are o concentrație de suc de portocale de 4 ori mai mică decât în alte țări. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a descoperit diferențe în compoziția mai multor produse Fanta vândute în mai multe state
Primarul Emil Boc a promis iarăși radare fixe în Cluj-Napoca.