Prețurile cafelei au crescut semnificativ în ultimul an, reflectând îngrijorările legate de producția globală.
Senatorul de Cluj, Adrian Oros, președintele Forța Dreptei Cluj, lansează acuzații dure la adresa conducerii PNL, pe care o acuză că se îndepărtează de realitate în timp ce România se confrunta cu inundații devastatoare.
Noua Lege 360/2023, care aduce schimbări majore în sistemul public de pensii din România, a intrat parțial în vigoare la 1 septembrie 2024, dar a declanșat un val de nemulțumiri în rândul pensionarilor.
Absolvenții români care au studiat în universitățile din străinătate se vor putea să se întoarcă să profeseze în România, fără restricții.
Deși suntem abia în luna septembrie, din ce în ce mai mulți români trec pragul agențiilor de turism, în căutarea unei destinații pentru vacanța de iarnă.
Muzeul Mamei din Petrila, Hunedoara, unic în România și în Europa, a fost inaugurat în 2012 și este o destinație care merită atât promovată, cât și vizitată.
Peste jumătate dintre români consideră că străinii care vin în România și muncesc reprezintă un lucru bun.
Un pensionar a împrumutat România cu 68 de milioane de euro, adică 324 de milioane de lei.
Palatul de Justiție din Cluj-Napoca va intra cât de curând într-un proces de modernizare.
O mașină marca BMW, înmatriculată și semnalată ca bun căutat în Germania, a fost depistată de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța Sud, într-un port din România.
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în luna august până la 2,4%, de la un nivel de 2,8% în iulie, iar România este, pentru a şasea lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie.
Circa 4000 de voluntari sunt așteptați în data de 21 septembrie, de la ora 09:00, la o nouă ediție a Zilei de Curățenie Națională.
Mihai Bochiș, un student dedicat din Cluj, va pedala peste 1.200 de kilometri pentru a salva o viață.
Virgil Ianțu, în vârstă de 53 de ani, se poate declara un tată fericit. Jasmina, fiica sa, în vârstă de 19 ani, a absolvit în acest an liceul și s-a decis să studieze la o facultate din străinătate. Tânăra a optat pentru un domeniu foarte diferit de cel a
Primarul Bogdan Pivariu i-a invitat pe locuitorii din Florești să se alăture inițiativei „Let’s Do It, Romania!”, în cadrul unei acțiuni de curățenie care va avea loc sâmbătă, 20 septembrie, pe malul Someșului.
Răzvan Oaidă (26 de ani) este noul jucător al Universității Cluj.
Din cauza condusului agresiv și imprudent, pe drumurile din România, se petrec foarte mult accidente, care ar trebui evitate. Traficul din Cluj-Napoca este plin de astfel de evenimente
Începând din ianuarie 2025, toate primăriile din România vor trebui să implementeze un sistem de colectare separată a materialelor textile, inclusiv îmbrăcăminte, lenjerie de pat și covoare.
Mihaela Bilic, una dintre cele mai faimoase nutriționiste din România câștigă bani frumoși. Medicul nutriționist prezintă emisiunea „Doctor de bine”. Lansată în septembrie 2021, la un post popular de televiziune, dar deține și o firmă lansată în același l
În ultima zi, salvamontiștii din România au primit 5 apeluri prin care li se solicita intervenția de urgență, inclusiv la Cluj.
Candidații la alegerile prezidențiale din 2024, potrivit declarațiilor de avere, se prezintă în fața alegătorilor cu mașini vechi, dar în același timp și cu bani mulți în conturi.
Pe 4 martie, seismologul Gheorghe Mărmureanu a declarat, la 47 de ani de la unul dintre cele mai mari cutremure din România.
Fiul lui Nelson Mondialu’, Livian Pop, și-a făcut socotelile după nunta de lux, demnă de un faraon, cu Alexandra Dumitru, care a avut loc pe 14 septembrie.
Unul din cele mai cunoscute posturi de televiziune din Marea Britanie, BBC, a comis o gafă, vorbind despre inundațiile catastrofale din Europa. Pe harta prezentată în timpul emisiunii, România a fost încurcată cu Bulgaria.
În cazul unei infracțiuni comise în perimetrul școlii de un elev sub 18 ani, responsabilitatea legală revine atât părinților, cât și tutorilor și instituției de învățământ.
David Popovici, recentul campion mondial la 200 de metri liber, la Jocurile Olimpice de la Paris, a împlinit ieri, 15 septembrie, 20 de ani. Cel mai bogat om din România i-a transmis, chiar de ziua lui, că încep lucrările la bazinul pe care i l-a promis l
Scrisoare deschisă a 37 de profesori de la Colegiul Național „Sfântul Sava” în care îi cer Ligiei Deca să modifice calendarul examenului de BAC 2025.
Clujenii din Florești sunt exasperați din cauza lipsei de curent. Mai exact, cetățenii de pe mai multe străzi, din cea mai mare comună din România, rămân fără curent. Spre disperarea lor, nimeni nu oferă explicații sau să anunțe din timp întreruperile.
Bugetele alocate pentru servicii IT au ajuns în prezent cu aproximativ 20% sub nivelul înregistrat în urmă cu doi ani.
Din ce în ce mai mulți străini aleg România pentru a-și efectua diverse tratamente medicale. Cei mai solicitați sunt medicii stomatologi și specialiștii în chirugie estetică, străinii apelând la acești experți din țara noastră, costurile fiind mult mai mi