Două surori, Giulia și Alessia, au murit împreună, spulberate de un tren de mare viteză în Italia. Fetele s-au stins tragic, la doar 15 și 16 ani, lăsând în urmă o familie șocată și plină de durere, dar în special, multe întrebări fără răspuns.
Organizatorii unuia dintre cele mai mari festivaluri din lume, UNTOLD, se pregătesc să deschidă porțile tărâmului magic joi, 4 august. Timp de 4 zile și 4 nopți, peste 200 de artiști naționali și internaționali de renume și zeci de mii de fani vor trăi em
Hairstylist-ul vedetelor, Bassam Dabbas, s-a dus la sala de fitness cu 60.000 de lei, a pus banii în vestiar și apoi a fost anunțat că a fost jefuit.
După o lună de la intrarea în vigoae a ordonanței de urgență dată de Guvern care prevede compensarea cu 50 de bani a prețului la carburanți, prețurile la benzină și la motorină au continuat să scadă. Carburanții standard se vând la începutul lunii august
Știri de Cluj a înregistrat un trafic record în luna iulie, fiind cel mai citit ziar local din România, dar cu cifre mai bune decât mari nume din București.
Satul ”Albastru” din România, unic în lume, este scos la vânzare cu 1.4 milioane de euro. Micul Maramureș este compus din patru case mutate din nordul țării în Vâlcea, fiind case vechi maramureșene, care au o valoare foarte mare.
România a devenit țara unde meseriașii câștigă foarte bine, lefurile fiind comparative cu cele din Germania.
Mai mulți pasageri care trebuiau să plece duminică, 31 iulie, din țară, s-au revoltat pe aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, acuzând compania Wizz Air de rele practici și imoralitate față de clienții săi.
În această perioadă pe litoralul românesc sunt circa 120.000 turiști, spune Corina Martin, preşedintele de onoare al Asociaţiei Patronale RESTO Constanţa. Cifra este în creștere, iar vina pentru probemele de pe litoral nu e în ”ograda” patronilor din HoRe
Directoarea Institutului Francez din Cluj, Ioana Costaș, s-a stins din viață, iar toată comunitatea clujeană este îndurerată și și-a exprimat condoleanțele.
Iulian Cristache, liderul Edupart, spune că introducerea examenului de admitere în Colegiile Naționale ar dubla, de fapt, prețul meditațiilor.
Ai card la Leroy Merlin, te răsplătim pe loc în magazin! Clujenii care vin cu cardul de client în magazinele retailerului în luna august și cumpără de cel puțin 400 lei, câștigă automat vouchere pe care le pot folosi pentru cumpărături.
Un spaniol stă de mai multe zile la poarta adăpostului de animale din localitatea Uricani, după ce autorităţile i-au luat 15 dintre câinii de care avea grijă, pe motiv că nu erau îngrijiţi corespunzător.
Ministerul Sănătăţii anunţă, vineri, 29 iulie, un nou caz de variola maimuţei în România. Potrivit autorităţilor, este vorba despre un bărbat în vârstă de 51 de ani din Giurgiu. Bilanţul cazurilor de variola maimuţei a ajuns astfel la 21, pe teritoriul ţă
Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România atrage atenția asupra texei de duș de la Mamaia, de pe unele sectoare de plajă.
Apă îmbuteliată periculoasă a fost găsită pe rafturile magazinelor din România.
Primarul Emil Boc l-a taxat din nou pe premierul Unagriei, Viktor Orban, care a declarat în România că ”noi maghiarii nu suntem o rasă mixtă şi nu vrem să devenim o rasă mixtă”.
În luna iulie România a fost cuprinsă de un val de caniculă nemaivăzut. Mulți oameni folosesc în această perioadă aerul condiționat, însă nu știu cum acesta poate dăuna sănătății și ce trebuie să facem în caz că suferim de anumite afecțiuni și ne-am dori
Ministerul Afacerilor Externe a respins ferm, joi, demersul vicepreşedintelui Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, care a publicat pe o reţea de socializare „o hartă care atribuie, în mod fantezist, teritorii ale Ucrainei Românie
În era pozelor „perfecte” postate pe rețelele de socializare și în lumina numeroaselor controverse, din mediul online și nu numai, cu privire la „silueta ideală”, autoritățile spaniole fac un pas înainte și abordează problema cunoscută, la nivel internați
Consiliul Concurenţei a sancţionat Mega Image cu amendă în valoare de 10,08 milioane lei pentru furnizarea de informaţii inexacte privind preţurile unor produse de bază, precum uleiul de floarea-soarelui, conform unui comunicat.
Premierul Nicolae Ciucă a avut, joi, 28 iulie, o primă reacție în scandalul discursului susținut sâmbătă de premierul maghiar Viktor Orban la Băile Tușnad. „Astfel de declarații nedorite nu își au locul într-o Europă unde 27 de țări tăriesc în pace și în
Cascada de la Vadul Crișului se află în Munții Pădurea Craiului, pe malul stâng al Crișului Repede, aproape de intrarea în peștera Vadu Crișului.
UNTOLD, cel mai mare festival din România și unul dintre cele mai mari din întreaga lume, își deschide porțile în 7 zile. Organizatorii dezvăluie detalii despre accesul în festival și sistemul de plată și le recomandă fanilor să aleagă opțiunile de Check-
Cristina Ich, influencer român urmărit de peste 820.000 de oameni pe Instagram, a fost aspru criticată în spațiul public din cauza unor declarații făcute la adresa unor imigranți.
Prețul petrolului este mai scăzut decât în 2008, însă clientul plătește dublu la pompă pentru un litru de carburant. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 8.29 lei/l și 9.10 lei/l.
E invazie de ciori în Cluj-Napoca. În cartierul Gherogheni, oamenii sunt terorizați de zgomotul pe care îl fac păsările și spun că nu se mai pot odihni din pricina acestora. Autoritățile au achiziționat și dispozitive speciale pentru a alunga ciorile, îns
Şapte din zece copii din mediul rural nu au fost niciodată într-o vacanţă sau tabără la mare, iar şase din zece nu au mers niciodată în tabără la munte, conform unui studiu realizat de World Vision România în rândul părinților care au copii în clasele I-I
Sediul Central al Băncii Transilvania, aflat în Cluj-Napoca, pe Calea Dorobanților 30-36, a primit certificarea BREEAM New Construction, cel mai înalt standard de sustenabilitate și eficiență din industrie, cu un punctaj de 88,7% din 100. Sub 3% din clădi
Clujul a fost împânzit cu afișe cu fotografia unui bărbat, acuzat de zeci de persoane că a luat bani împrumut și nu i-a mai returnat. Nu vprbim de o sumă mică, ci aproape un milion de euro.