Motivul pentru care un rechin a ucis două femei în Egipt a fost descoperit abia acum. Atacul rechinului în Marea Roşie, soldat cu moartea a două turiste, dintre care una româncă, în staţiunea Hurghada, din Egipt, nu a fost accidental.
Ca în fiecare an, chiriile din Cluj-Napoca explodează pe durata UNTOLD. Clujenii cu apartamente fac bani buni din chirii, dar nu se lasă mai prejos nici Universitatea Babeș-Bolyai.
ANSVSA retrage de la raft mai multe produse toxice, unul dintre acestea este consumat adesea de către copii. Marfa este comercializată în magazinele Auchan și Selgros, dar și Mega Image.
Rusia anunță că, în ultimele trei săptămâni, au fost uciși foarte mulți mercenari străini, care luptă pentru Ucraina.
Actorul și omul de televiziune Cosmin Seleși spune, ironic, că el nu își permite să meargă pe litoralul românesc.
Bacalaureatul se va schimba, după ce va intra în vigoare noua lege a educației. Modificările au la bază principiile Proiectului ”România Educată”, inițiat de președintele Klaus Iohannis acum câțiva ani.
Un copil de 3 ani a fost fotografiat când dormea pe jos, în salon spitalului Grigore Alexandrescu, unde era internat. Căldura era insuportabilă și cel mic a decis să se întindă pe jos.
O grupare de traficanţi de droguri de mare risc a fost descoperită în Bihor. Aceştia ar fi adus în ţară kilograme de cocaină, ascunse în cafea. Drogurile erau extrase într-un laborator specializat chiar aici, în România. Este primul astfel de laborator, d
Sorin Cîmpeanu, a prezentat marţi proiectele legilor educației, care vor fi supuse dezbaterii publice începând de mâine.
Polițiștii au efectuat mai multe percheziții în câteva județe din România, inclusiv județul Cluj, la falsificatorii de permise de conducere, poliție de asigurare RCA și certificate COVID-19. Au fost prinse zeci de persoane care au cerut permise false.
A fost alertă cu bombă la bordul unei aeronave Wizz Air pe zborul W63676, care sosea în ţară de la Roma. În aeronavă se aflau 176 de pasageri plus membrii echipajului.
Românii plecați în străinătate vor avea la dispoziție nu mai mult de 15 zile să se întoarcă în țară în cazul declanșării unui război, potrivit unui proiect de lege publicat marți, 5 iulie, de Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Oficialii europeni recomandă populaţiei doza 4 de vaccin, însă ministrul Sănătăţii crede că ar fi mai bine să aşteptăm. România intră treptat în valul 6 al îmbolnăvirilor de COVID. Aproape 15.000 de cazuri noi au fost în ultima săptămână.
Violenţă, presiuni din partea unor politicieni influenţi şi un sistem elaborat de a păcăli orice control al poliţiei. Sunt metodele pe care Uber le-a folosit pentru a se impune pe piaţa mondială de transport alternativ. Totul a fost scos la iveală de o in
Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 8.59 lei/l și 9.34 lei/l.
Primul laboratorde extragere secundară a cocainei descoperit în România a fost identificat de poliţişti într-o cabană izolată din judeţul Bihor, unde drogul era extras din cafea, pe cale chimică.
Echipa de robotică a Liceului Teoretic ”Petru Maior” Gherla a participat în SUA, în perioada 22-28 iunie 2022, la Concursul Internațional de Robotică Maryland Tech Invitational, în urma unei selecții riguroase a organizatorilor.
Cel mai mare festival de muzică din România și unul dintre cele mai mari din lume bate un record privind costul cazării.
Peste 260.000 de oameni au trăit atmosfera magică din acest an de la Neversea 2022.
Litoralul românesc este sub prețurile cerute de hotelieri ca standarde. Sunt și locații care se respectă, cu toate că și acolo prețurile sunt exagerate, dar în multe locuri de jale.
Alexandru Rafila, a vorbit despre strategia Guvernului privind eventuale restricții în contextul unui noi val COVID-19.
Și-a dorit să își salveze fetița care suferă de o malformație la inimă și a ajuns să se specializeze la Harvard în domeniul sănătății publice. Este povestea unei românce care a absolvit în această vară un master la Harvard Medical School.
Un microbuz plin cu români a fost implicat, astăzi, într-un accident devastator în Ungaria.
Valul șase al pandemiei ce COVID-19 amenință concediile românilor, asta deoarece numărul infectărilor a crescut alarmant , iar românii se tem că își vor pierde vacanțele.
Anul 2022 este caracterizat în România de o perioadă de secetă care s-a instalat mai devreme ca de obicei, spune Ionuț Minea, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Geografie și Geologie din cadrul Universității „Alexandru Ion Cuza” din Iași.
Fostul procuror șef al Parchetului Militar Cluj, col. (r.) magistrat Viorel Siserman, s-a stins din viață.
Sepsi a câștigat Supercupa României, după ce a învins campioana cu scorul de 2-1. Acesta a fost primul meci din România, unde a fost folosit sistemul VAR.
Polițiștii de la Transporturi au aplicat zeci de amenzi în valoare totală de peste 21.000 de lei, în umra unei acțiuni de control privind legalitatea taxiurilor și a mașinilor închiriate din zona aeroporturilor din România.
Românii preferă să plece din țară când vine vorba despre vacanțe, iar Grecia nu face excepție.
Românii se pot bucura în acest an de cea mai exotică plajă din țară. Nu va mai fi nevoie să cheltuie bani în locații exclusiviste, dacă își doresc să bucure de un concediu liniștit în țară.