Bărbaţii între 18 şi 60 de ani vor fi incluşi în rezerva generală, în caz de război, conform unui proiect de lege aflat deja pe circuitul de avizare. Ministrul Apărării, Vasile Dâncu, a confirmat proiectul.
Mila este fetița care a fost fotografiată în weekend în timp ce îl îmbrățișa pe Klaus Iohannis, în tabăra de refugiați amplasată la vama Siret. Fetița, în vârstă de șapte ani, a fugit săptămâna trecută împreună cu mama sa din calea bombelor rusești, care
Doi puști din localitatea Ciugud au curățat drumul din satul lor de toate PET -urile și dozele de aluminiu aruncate de trecători.
Doar 26% din români ar rămâne în țară ca să o apere în cazul unui conflict militar, se arată într-un sondaj realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde.
Prin încetarea stării de alertă lucrurile vor reveni în România la starea dinainte de luna martie 2020. Mai precis, cursurile online la facultăți vor deveni istorie.
Soldații armatei ruse au deschis focul asupra unui vehicul în care se afla un jurnalist elvețian, acesta a fost rănit destul de grav în timpăul atacului.
O asistentă medicală este suspectată că a eliberat certificate false de vaccinare, este cercetată sub control judiciar. Femeia primea între 500 de lei și 500 de euro pentru emiterea unui certificat de vaccinare fals, toate acestea prin intermediari, ceea
Guvernul rus a inclus România pe o listă cu ţări şi teritorii neprietenoase, care au luat măsuri considerate ostile Rusiei.
După mai bine de doi ani în care România s-a aflat în stare de alertă, Guvernul a decis să renunțe la prelungirea acesteia, Iar odată cu această modificare, vom scăpa de multe restricții. De exemplu, de miercuri, 9 martie, carantinarea sau izolarea nu vor
O femeie din Ucraina, mamă a două fete, a fugit din Harkov, al doilea oraș al țării, și s-a refugiat în România, ajungând la București.
Producția de pastile cu iod va fi mărit, în caz de atac nuclear. Alexandru Rafila: Avem nevoie de 30 de milioane de comprimate Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunțat luni, 7 martie, că mai multe companii vor începe producția de pastile cu iod, în
Guvernul pregătește un act normativ care prevede introducerea stării de criză pe teritoriul României. Măsura are ca scop adoptarea unor reglementări menite să asigure coordonarea și apărarea națională.
Starea de alertă în România nu va mai fi prelungită după data de 8 martie, astfel că vor fi ridicate o serie de restricții, a anunțat președintele Klaus Iohannis, care a spus că valul 5 al pandemiei de COVID-19 este aproape de final. După doi ani de restr
Trei companii şi două persoane fizice din Rusia identificate în România au fost supuse sancţiunilor dispuse la nivelul Uniunii Europene. Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că acestea alimentau financiar puterea de la Moscova.
Pentru asigurarea resursei umane în școlile în care refugiații ucraineni se vor înscrie, inspectoratele școlare județene au fost anunțate de Ministerul Educației că vor putea angaja cadre didactice prin derogare de la 4 articole din Legea Educației.
Numărul refugiaților ucraineni care vin în județul Cluj, crește pe zi ce trece. Mulți dintre ucraineni se află doar în tranzit în județ, iar pentru unii, drumul spre destinație le este îngreunat de indicatoarele rutiere. Mulți nu cunosc alfabetul latin de
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, duminică, că România nu este în riscul de a rămâne fără gaz şi că avem ca prim obiectiv deschiderea interconectorului dintre Grecia şi Bulgaria, astfel că din toamnă vom putea folosi gaz lichefiat american.
Un baril de petrol a trecut de 139 de dolari pe piața Brent, fiind la cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani.
Românii s-au mobilizat foarte tare pentru a-i ajuta pe refugiații ucraineni, iar în spațiul public au apărut voci care spun că ”pentru ai noștri” nu s-ar fi agitat atât.
O scrisoare ”Armaghedon” dezvăluie tensiunile mari pe care le are filiala Cluj a USR. Președintele USR Cluj, Camelia Sălcudean, vrea să o schimbe din funcția pe președinta USR Cluj-Napoca, Manuela Petrescu.
Un tânăr ucrainean a ajuns la Cluj-Napoca și a luat masa la restaurant. Oleg a fost șocat de prețurile din localuri, dar și din supermarketuri.
Clujenii au trimis cu ajutorul Serviciului de Ajutor Maltez 100 de bocanci în Ucraina, în regiunea Transcarpatia.
Carrefour România și Profi sunt primii retaileri care au retras de la vânzare produsele din Rusia și transmit că nu mai plasează comenzi noi acolo.
Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri, 4 martie, după ședința privind gestionarea primăriei de la Palatul Cotroceni, că s-a hotărât să nu mai prelungească dincolo de 8 martie starea de alertă din România și că, odată cu ridicarea stării de alertă,
Armata română nu mobilizează rezerviști - este o clarificare venită din partea ministrului Apărării, Vasile Dîncu, după ce mai mulți români au spus că au primit ordine de chemare la centrele militare. Ministrul a explicat că aceste acte sunt menite să țin
În timp ce foarte mulți români, indiferent că sunt autorități, ONG-iști, voluntari sau oameni simpli îi ajută fiecare cum și cu ce poate pe refugiații de război care trec în valuri din Ucraina în România prin PTF Sighet, însă, există și unii care iau în d
Astăzi, 4 martie, se împlinesc 45 de ani de la cutremurul care a schimbat istoria României și care a curmat viețile a 1.600 de oameni din sudul țării. Alte zone ale României, precum județulCluj, nu au fost așa de afectate precum zona sudică a țării. Cât d
Filiala Cluj - Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) a reușit să salveze și acum găzduiesc 40 de persoane cu cu deficiență de auz din Ucraina.
Pandemia a provocat cea mai mare perturbare a educației din istorie. Într-o singură săptămână, sistemul educațional românesc a fost nevoit să se conecteze cu elevii și studenții, prin intermediul platformelor online. Am vorbit cu Daniel David, psiholog și