Lotul României a participat la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IAIO) organizată în Arabia Saudită. Competiția a avut loc în perioada 8-12 septembrie în Riyadh, reunind 92 de concurenți din 26 de țări.
Ziua Pompierilor 2024 este sărbătorită pe 13 septembrie.
Este iarnă în toată regula în mai multe țări din Europa, unde în zonele înalte a nins și s-a depus strat consistent de zăpadă.
Cetățenii din Tunisia vor avea posibilitatea să-și aleagă președintele la o secție de votare din Cluj-Napoca.
Emil Boc conduce administrația orașului Cluj-Napoca de aproape două decenii, timp în care primarul Clujului nu a reușit să implementeze niciun proiect major de infrastructură.
În 2024, plafonul pentru înregistrarea ca plătitor de TVA în România este de 300.000 lei, echivalentul a aproximativ 88.500 euro. Dacă cifra de afaceri a unei companii depășește acest plafon, trebuie să se înregistreze ca plătitor de TVA.
Pictorul clujean Gheorghe I. Anghel a trecut la cele veșnice joi, la vârsta de 86 de ani. Artistul era pictor, poet și scriitor, lucrările sale fiind expuse în cele mai importante spaţii expoziţionale din ţară, dar şi din Austria, Republica Moldova, Itali
Mihai Morar a anunțat recent o veste care a stârnit entuziasm în rândul fanilor televiziunii: Adelina Chivu revine pe micile ecrane după 16 ani de absență, iar cei doi vor prezenta împreună noul sezon al emisiunii „X Factor România”.
Salariile din România nu prea țin pasul cu inflația.
Prima ediție a noului sezon MasterChef România a debutat cu un moment de mare stânjeneală pentru Gina Pistol, gazda emisiunii. Incidentul a avut loc în culise, în timp ce unul dintre concurenți era supus probei culinare.
În ultima perioadă, România a achiziționat energie la prețuri extrem de ridicate, ajungând în anumite zile să plătească până la 1.000 de euro pe MegaWatt .
Vicepreședintele Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) Ioan Oleleu, a fost premiat joi, 12 septembrie, de fermierii din Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine „OVIS”
Un bărbat din Cluj riscă ani grei de închisoare, după ce a introdus în țară cantități uriașe de stupefiante.
Senatorul clujean Adrian Oros a lansat un atac dur la adresa primarului Emil Boc și a premierului Marcel Ciolacu, acuzându-i că ar fi știut din luna mai că fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) erau deja pierdute.
Ciclonul care a afectat Europa va ajunge și în România.
După apariția sa la „Insula Iubirii”, Diandra Moga, ispita din Cluj, s-a confruntat cu un val de critici online, nu doar pentru acțiunile din show, ci și pentru afacerile sale în modă.
Astăzi au fost inaugurate spațiile complet modernizate destinate copiilor din cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic de Boli Infecțioase.
Deputatul USR, cunoscut pentru lupta lui în proiectele de infrastructură a județului, și-a depus candidatura pentru un nou mandat de deputat în alegerile interne din USR Cluj.
Sărăcia a devenit o mare problemă în România! Potrivit unui nou sondaj în ceea ce privește nivelul de trai, țara noastră are mari probleme atunci când vine vorba despre acoperirea cheltuielilor zilnice.
Pensiile comunitare, cunoscute și sub numele de pensii internaționale, permit cetățenilor români care au lucrat în alte țări europene să își valorifice perioadele de muncă pentru pensia din România.
O nouă tentativă de fraudă circulă pe rețelele de socializare, în special pe Facebook, sub pretextul unei oferte incredibile din partea McDonald's. Escrocii profită de imaginea cunoscutului lanț de restaurante pentru a atrage utilizatorii neavizați
Cu trăsături inconfundabile și o siluetă suplă, sculptată prin antrenamente intense, Antonia își surprinde constant fanii prin ținutele pe care le alege.
Lansat în 2020 în cadrul platformei "building.a.community", proiectul "Rezidența Antreprenorială" al Centrului Cultural Comunitar AMBASADA din Timișoara, susținut de UniCredit Bank România s-a extins în 2023 în Iași,
În primul său interviu în calitate de candidat la președinție, Mircea Geoană, i-a urat sănătate Regelui Mihai I al României, vorbind despre ultimul discurs al acestuia din Parlamentul României. Regele Mihai I a murit în anul 5 decembrie, 2017.
Proprietarii și dezvoltatorii din Cluj-Napoca vând locuințe la cele mai mari prețuri din țară.
La Grădinița „Dumbrava Minunată” din Cluj-Napoca, lucrările de reamenajare continuă, chiar dacă preșcolarii s-au întors în bănci.
Elena Lasconi, fostă jurnalistă și actual primar al orașului Câmpulung, a absolvit Universitatea privată Ecologică din Deva, unde a studiat Managementul în domeniul turismului și comerțului internațional
Atletul Vasile Hârjoc, din județul Alba, se apropie de finalul călătoriei sale „cu bicicleta prin Europa”. A parcurs în 17 zile aproximativ 1.700 de km prin țări precum: Franța, Belgia, Olanda, Germania, Danemarca, respectiv Suedia.
Fostul Secretar General Adjunct al Nato, Mircea Geoană, și-a anunțat candidatura ca independent la alegerile prezidențiale printr-un mesaj video postat pe rețelele sociale.
PSD Cluj a strâns astăzi primele semnături care susțin candidatura prim-ministrului Marcel Ciolacu la președinție, din județul Cluj. În cadrul unei conferințe de presă, Alexandru Cordoș, consilier județean PSD, a vorbit despre susținerea candidaturii șefu