Grupul Financiar Banca Transilvania, prin BT Investments, este principalul investitor într-o rundă de finanțare de 300.000 de euro lansată de Ebriza.
Brutaria Santimbru a postat o schemă care descrie calvarul prin care a trecut pentru a obține autorizația necesară vânzării produselor.
Dupa succesul inregistrat in finala X Factor si in deschiderea semifinalei Eurovision, grupul Ad Libitum va va surprinde cu un concert in care vor interpreta in maniera inedita melodii celebre.
Aplicatia BT Pay a fost descarcata pana acum de peste 50.000 de ori, ceea ce inseamna circa 1.000 de descarcari/zi de la finalul lunii ianuarie a.c., cand a fost lansata, si pana in prezent.
Producătorul austriac Estyria Naturprodukte GmbH recheamă preventiv produsul ''Golden Sun Bio Organic Cereale Amaranth, 500g'', comercializat şi în reţeaua de magazine Lidl România, după ce a fost depistată Salmonella într-o probă,
Vlad Pop a pierdut procesul cu Asociația Little People, judecătorul stabilind că acesta nu are dovezi și a adus acuzații care nu sunt susținute de probe reale.
Ziua de 8 Martie i-a prins pe unii nepregătiți și în ceea ce privește buchetul de flori, dar și civilizația.
Ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell, l-a numit pe fondatorul Asociației Little People, Shajjad Hadier Rizvi, consul onorific în Cluj-Napoca, susţinând că este un lucru absolut unic în România.
Clujenii Dan Păvăloiu, Dan Curean (TVR Cluj) și Andreea Cîra, absolventa Facultatii de Geografie Cluj-Napoca, au fost premiați la ALPIN FILM FESTIVAL.
Asociația Little People a câștigat procesul intentat lui Vlad Pop, un fost colaborator, care a adus grave prejudicii de imagine organizației și acuzații nedovedite.
Nationala de rugby a Romaniei a reușit să învingă reprezentativa Rusiei, sâmbără, pe Cluj Arena, continuând astfel campania de calificare la Cupa Mondiala din Japonia 2019.
Naționala de rugby a României joacă în acest sfârșit de săptămână pe Cluj-Arena, pentru calificarea la Cupa Mondială de Rugby din Japonia - 2019.
România înfruntă Rusia sâmbătă, 3 martie, pe stadionul Cluj Arena, într-un meci ce contează pentru calificarea la Cupa Mondiala din 2019.
Finala selecției naționale pentru Eurovision 2018 a avut loc duminică seară, la București, iar trupa The Humans a fost desemnată drept reprezentanta României.
România întâlnește, în luna aprilie, Elveţia în cadrul barajului de accedere în Grupa Mondială 1 din FED Cup.
Claudia Pavel a vorbit desore fața nevazuta a competitiei Exatlon Romania, unde a fost amenințată cu moartea.
Jucătoarea de tenis Simona Halep nu joacă la Cluj-Napoca, pentru că este accidentată, dar medicul ei vine cu vești foarte bune.
Românii care au lucrat cel puțin trei ani în spațiul UE pot cere, la întoarcerea în țară, o primă de instalare, conform legislației în vigoare.
Compania de Transport Public anunță modificarea traseului liniei 30, în acest weekend, în perioada desfășurării meciului de tenis dintre România și Canada.
Simona Halep le-a transmis fanilor un mesaj, după anunțul că nu va veni la Cluj-Napoca, la meciul din Fed Cup conra Canadei.
Vasile Dîncu, fostul ministru al Dezvoltării și vicepremier în guvernul Cioloș, propune ca românii să devină sponsorii oficiali ai Simonei Halep, rămasă fără contractul cu Adidas.
Jurnalista Miriam Eugenia Soare, bolnavă de cancer, a transmis un mesaj emoționat prin intermediul unei scrisori adresată ministrului Sănătății.
Amara Tour, primul tour operator din țară cu sediul central la Cluj-Napoca, anunță lansează chartere săptămânale către destinațiile consacrate : Egipt, Tunisia și Turcia.
Un studiu privind cele mai eficiente orașe din România plasează Cluj-Napoca pe locul 8 în România. Performanța administrativă a Clujului, care beneficiază de uriașe investiții private, nu este pe măsura mediului privat.
Prima femeie ministru din România a fost desemnată în 1946. Florica Bagdasar, medic specialist în neuropsihiatria infantilă, devenea prima femeie ministru din Guvernul României.
Banca Transilvania a devenit actionar al Victoriabank, a treia cea mai mare banca din Republica Moldova, avand o participatie de peste 66% impreuna cu Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare.
Compania aeriană Wizz Air are de gând să deschidă un zbor Cluj-Napoca - Viena.
Comuna Florești a avut cea mai mare creștere a populației din toată România. În ultimii 10 ani, populația oficială a crescut de aproape 5 ori, dar în realitate a crescut de 8 ori.
Partidele maghiare din Romania, UDMR, PPMT si PCM, semnează la Cluj-Napoca pactul pentru autonomie.
Patronul firmei ZTour, Sofian Zereik, supărat că nu își poate parca BMW -ul, a bruscat un șofer care i-a ocupat locul.