Un zid roman a fost descoperit pe șantierul Parcului I.L. Caragiale din centrul Clujului.
Noua Lege a Educației propune o schimbare fundamentală în modul în care se face admiterea la liceele din România.
Minorii din România nu vor mai putea cumpăra energizante, potrivit unei noi legi promulgate de președintele Klaus Iohannis.
Adrian Mutu a schimbat multe mașini la viața lui, dar a și avut de unde să plătească prețul, fiind unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști din România. Acum, ca antrenor, ”Briliantul” are venituri mari, așa că și-a permis luxul unui Mercedes-Benz GLE
Adrian Mutu, antrenorul celor de la CFR Cluj, este pasionat de mașini de lux și, de curând, a făcut o nouă achiziție costisitoare.
Prețurile de pe piața imobiliară au explodat în ultimele luni de zile.
România se află sub o avertizare de tip nowcasting de vreme rea.
Un act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii ar închide transportul alternativ în România, spune un ONG care reprezintă Uber, Bolt și Glovo.
Un român stabilit în Italia, unde lucrează ca șofer de TIR, a explicat cum se trăiește în Peninsulă, care este costul vieții în Italia și ce salariu are.
Compania NTT Data, un nume solid de pe piața IT-ului din România, pare a avea probleme și ar urma să renunțe la o serie de angajați valoroși, deci posibil cu salarii foarte mari.
Polițistul-activist Marian Godină se pregătește pentru turneul de comedie de la Cluj de la sfârșitul lunii martie și nu a ezitat să facă puțin haz de necaz pe seama prețurilor extrem de mari la cazările clujene.
Creşterile de preţuri continuă să pună presiune asupra buzunarelor românilor, iar această tendinţă se va menţine şi în perioada următoare.
Reprezentanții CNAIR anunță că sistemul pentru plata taxei de drum va fi inactiv pentru 3 ore, începând cu miezul nopții.
În ultimii cinci ani, România a primit cei mai mulți bani din istoria sa pentru infrastructura de transport.
România a câștigat procesul pentru Roșia Montană.
Aglomerația din Cluj-Napoca creează o mulțime de conflicte între rezidenții orașului de pe Someș.
Guvernul ia în calcul plafonarea prețurilor alimentelor care sunt procesate în România.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează că emiterea rovinietei va fi suspendată temporar.
Mai sunt doar câteva zile până la cel mai așteptat festival de la munte din România.
În ceea ce privește Ziua Femeii, 8 martie este consacrată oficial și neoficial ca ziua dedicată doamnelor și domnișoarelor, fără a fi subiectul vreunei dezbateri.
Prețurile locuințelor au crescut halucinant de mult în Cluj-Napoca, indiferent dacă vorbim despre chirii sau apartamente de vânzare.
Clujencele, în topul celor mai multe femei din business!
România a ieșit de sub alerta epidemiologică de gripă însă Clujul rămâne în continuare,î printre județele cu cele mai multe cazuri.
Profesorul Mihai Lăcătușu, fost inspector școlar general, a criticat apetența părinților de a le da indicații profesorilor.
Conceperea și aducerea pe lume a unui copil ar trebui să fie printre cele mai naturale lucruri din lume, însă, din păcate, din ce în ce mai multe cupluri se confruntă, astăzi, cu probleme de fertilitate.
Halep, lecție predată Serenei Williams! La finalul lunii octombrie a anului 2022, Simona Halep (32 de ani) a fost depistată pozitiv la un test anti-doping și a primit o suspendare de 4 ani din partea ITIA.
Propunerea legislativă care permite autorităților locale să acorde reduceri la impozitele pe clădiri și terenuri pentru persoanele care donează sânge de cel puțin trei ori pe an a primit ieri votul decisiv din partea deputaților în Parlament.
Un nou proiect de lege care prevede obligativitatea instalării în creșe și grădinițe, a unor sisteme de monitorizare audio-video, a fost înregistrat marți, la Camera Deputaților.
Urbanismul clujean a devenit draconic în ultimii ani și nu se mai poate mișca o piatră din loc fără a avea autorizație de construcție emisă de Primăria Cluj-Napoca. Aceasta trebuie afișată la locul construcției pentru a atesta că lucrările se fac legal. 9
Un profesor clujean spune că deși nu vom avea niciodată marea, muzeele și sutele de orașe superbe ale Italiei, vom avea curând un nivel de trai comparabil sau chiar superior italienilor.