Daniel, un american din Washington, care a petrecut concediul în Spania și în România, a comparat cele două destinații de vară.
Comuna Florești se adună sâmbătă, 16 septembrie, în cadrul proiectului ”Let’s do it Romania- Let’s do it Florești”, pentru o zi de curățenie generală.
Ultimele trei zile ale vacanței de vară le-au adus celor mici multe distracții în centrul Clujului și la Bonțida. Un număr record de peste 28.000 de clujeni de toate vârstele au luat parte la spectacole de teatru de păpuși și marionete, spectacole itinera
Câştigul salarial mediu net a fost 4.565 lei în luna iulie 2023, în scădere cu 35 lei (-0,8%) față de luna iunie 2023, arată datele publicate marți de Institutul Național de Statistică.
Prețul carburanților este în creștere
În zilele toride cei care au pornit aparatele de aer condiționat au trăit în răcoare, dar și facturile le dau fiori reci. La fiecare grad de răcoare facturile au sărit cu 8%.
Parlamentarii din Forța Dreptei au depus săptămâna trecută un proiect de lege prin care Austria ar urma să fie considerată drept „stat obstrucționist” întrucât se opune lărgirii spațiului Schengen.
Guvernul vrea să elimine tichetele de masă, iar una dintre propuneri este de înlocuire a acestora cu bani cash.
Numărul accidentelor mortale pe drumurile din România este incredibil de mare. Psihologul Mihai Copăceanu spune că pentru români mașina este un simbol al statusului social și un scop în sine, iar lipsa ei o rușine.
Prietenii tânărului care a murit înecat la Tarnița ar fi trebuit să meargă cu prietenii la o piscină, dar a intervenit o schimbare a planului. Acesta a dispărut în apele lacului sâmbătă după-amiaza, fiind scos la suprafață după 20 de ore.
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu spune că România vrea să ceară despăgubiri pentru pierderile transportatorilor, din cauza refuzului Austriei
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, promite că finalul lui 2024 vor fi dați în folosință 250 de kilometri de autostradă şi drum expres.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, nu mai primește bani din PNRR pentru realizarea celor două spitale promise clujenilor încă de acum câțiva ani.
Catalogul digital apare din ce în ce mai des în școlile din România
Mai multe noțiuni ale planului „România educată”, finanțat prin PNRR, au fost modificate de Ministerul Educației
Adda a trecut prin clipe grele în ultimii trei ani, mai ales că medicii nu au reușit să îi pună un diagnostic clar. Artista a cheltuit 15.000 de euro, în tentativa de a afla ce are de fapt.
Un clujean cu spirit civic a surprins în Piața Cipariu un șofer cu o mașină cu numere de Anglia, care a uitat de regulile de circulație.Acesta a trecut peste jaloanele din plastic care despart sensurile și s-a postat cu mașina pe trotuar.
O plajă sălbatică din Apuseni concurează fără probleme cu alte locații renumite, inclusiv cu o plajă din Thailanda. Asemănarea există, iar turiștii care ajuns la Șuncuiuș spun că experiența oferită este magică.
Au fost reluate căutările bărbatului care s-a scufundat sâmbătă, în lacul Tarnița.
Salariile medicilor din unitățile clinice variază în funcție de orașul și unitatea medicală în care activează, dar și de specializarea aleasă.
Echinocțiul de toamnă al anului 2023 marchează debutul toamnei din punct de vedere astronomic
Patronul Transavia îi transmite președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, să caute surse putorii din Cluj-Napoca în altă parte și să fie atent la declarațiile pe care le face pentru că sunt contrazise de datele cronologice.
Tanti Lenuța a fost premiată în cadrul Digital Divas,
Turistul clujean care străbate Europa cu trenul a dat de serviciile oferite de RegioJet, o companie privată din Cehia, dar care oferă servicii demne de o companie aeriană.
Numărul companiilor mari din România, cu impact în economie, care au intrat în insolvență a crescut, în 2023, față de prima jumătate a anului trecut. Anul acesta au fost 35 de astfel de cazuri, față de 32, în 2022.
Peste 50 de spectacole pentru copii susținute de artiști români și trupe din șapte țări, plus concerte și ateliere pentru toată familia au loc începând de vineri, 8 septembrie până duminică, 10 septembrie, în centrul Clujului și în curtea castelului Bánff
rei români au aplicat ,,metoda acoperișul”, devenită deja celebră în România, pe un bărbat din Austria.
Constructorul a pornit lucrările de construire a Drumului Expres Tureni - Autostrada Transilvania, așteptat de șoferi de ani de zile. Constructorul Dimex 2000, din Bistrița, face această lucrare și toți ochii sunt ațintiți pe ei.
Angajații români mai au parte de două minivacanțe până la sfârșitul acestui an, ultima dintre ele fiind pentru petrecerea Sărbătorilor de iarnă în familie, alături de cei dragi.