Elena Udrea se află în Bucovina și a postat pe Facebook fotografii în timp ce frământa aluatul.
Senzuala Gina Pistol, agentul ”secret” al Serviciului Român de Comedie, este (şi) o mare gospodină.
Circa 300 de persoane au participat la un marș regal, la Cluj-Napoca.
Partida disputată între echipele rivale CFR Cluj și Universitatea Cluj, încheiată cu victoria ”studenților”, a fost mai costisitoare decât se anticipa.
Primăria Cluj-Napoca a început redistribuirea alimentelor rămase în stoc din cantitatile furnizate în cadrul PEAD 2013.
Polițiștii clujeni au ieșit la amendat, joi, în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere în mediul urban. La acţiune au participat peste 100 de poliţişti cu atribuţii pe linie rutieră şi ordine publică din cadrul I.P.J. Cl
Balul Operei Cluj 2014 a fost un nou exemplu al unui eveniment confiscat urbei și transformat într-un vehicul de interese politice și economice.
Ești fan al preparatelor din pește? Atunci ciorba de pește trebuie să se numere printre rețetele pe care să le ști prepara.
Universitatea Cluj s-a reunit vineri, iar administratorul special al clubului, Vlad Munteanu, i-a prezentat pe noii jucători ai ”șepcilor roșii” în cadrul unei conferințe de presă.
Meciul dintre Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești a avut parte și de un moment amuzant, când unul dintre jucătorii clujenilor a fost trimis pe teren cu tricoul greșit.
Fostul fotbalist internațional Vlăduț Munteanu a fost numit, joi, în funcția de administrator special la ”U” Cluj, preluând funcția de la Ioan Mărginean.
Seria de victorii a ”Șepcilor Roșii” s-a încheiat duminică seara, la Târgu Jiu, unde au pierdut în fața celor de la Pandurii cu scorul de 3-0.
Managerul echipei Corona Brașov, Nae Manea, l-a atacat dur pe artitrul Marcel Bîrsan, în urma partidei cu ”U” Cluj, încheiată cu scorul de 3-2 pentru ”șepcile roșii”, despre care spune că a arbitrat în favoarea clujenilor.
Faptul că un consum în exces al unor substanțe precum sarea și zahărul poate dăuna grav organismului uman, însă există și anumite substanțe benefice pentru organism care atunci când sunt consumate în exces pot cauza probleme.
Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat că demonstraţia expropriaţilor de la noua pistă a Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" au fost comandaţi de PDL.
Primarul Emil Boc s-a amuzat de faptul că premierul Victor Ponta nu a mai venit la inaugurarea pistei.
Protestatarii și-au făcut apariția la Mitingul Aviatic organizat la Cluj-Napoca cu ocazia inaugurării noii piste de pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu”.
Te-ai plictisit de aceleași și aceleași feluri de mâncare atunci când mergi la mall? Din 5 octombrie, ai alternativa perfectă dacă vrei să mănânci pe săturate la un preț excelent: noul restaurant CANTINNA din zona food-court de la Iulius Mall.
Mai multe brigăzi din peluza "Şepcile roşii" au stabilit o întâlnire generală marți, la ora 20, la Hotel Sport.
Noul Cod rutier vine cu o amendă maximă de 16.000 de lei pentru administratorii de drumuri care nu îşi îndeplinesc atribuţiile și de maxim 9.600 lei pentru șoferi.
Circa 2.000 de clujeni protestează împotriva proiectului de la Roșia Montană. Aceștia s-au adunat în centrul orașului și au aruncat cu roșii într-un panou cu poza ministrul Culturii, Daniel Barbu.
Consiliului Judeţean Cluj anunță că au fost livrate primăriilor din județ peste 1200 de tone de produse alimentare, din 4 septembrie și până astăzi, în cadrul programului PEAD 2013. La această dată, în depozitul de la Dezmir se mai află ap
Dorința pentru o viață mai lungă i-a obsedat pe oamenii de știință dintotdeauna, iar în ultima perioadă, aceștia au făcut mari progrese în studierea metodelor de extingere a longevității omului.
Universitatea Cluj întâlnește CFR Cluj de la ora 21.30 pe Cluj Arena în fața a 8.000 de suporteri, majoritatea fani ai ”șepcilor roșii”.
Antrenorul echipei CFR Cluj, Petre Grigoraș, nu a uitat nici acum perioada în care a jucat pentru Universitatea Cluj.
Ministrul Culturii, Daniel Barbu a fost atacat cu roșii la Cluj, unde se află pentru a susține o conferință de presă.
O echipă de bucătari ai restaurantului ”Memo 10” a gătit, duminică, cea mai mare varză a la Cluj din țară, ce cântărește peste 400 de kilograme.
Galeria lui U Cluj s-a deplasat în București pentru meciul România - Ungaria, iar un suporter clujean a fost bătut măr.