Carnea găsită sâmbătă după-amiaza, plutind pe lacul Tarnița, este de cal, au precizat medicii veterinari din Cluj. Inițial s-a vorbit despre 500 de kilograme, dar în total s-a găsit aproape o tonă de carne.
Operatorul de salubritate Rosal îşi încurajează clienţii să colecteze selectiv deşeurile prin distribuirea, din poartă în poartă, a unor saci din plastic, cu titlu gratuit.
Calea Mănăștur, una dintre cele mai circulate artere din Cluj-Napoca, a fost spartă de una dintre firmele furnizoare de utilități, dar reparația drumului lasă de dorit.
Conducerea USL Cluj a lansat o listă cu 30 de întrebări adresate primarului Emil Boc, pe care-l acuză că nu administrează cum trebuie orașul.
Rosal a emis un anunț important pentru abonații săi, cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor:
Armata siriană a efectuat miercuri o serie de bombardamente asupra orașului Maaret al-Numan din nordul Siriei. Orașul se află sub controlul rebelilor iar aceștia au anunțat că bilanțul victimelor este de 49 de persoane dintre care 23 sunt copii.
În cadrul unei conferințe de presă, organizată astăzi la sediul PSD Cluj, Remus Lăpușan l-a acuzat pe primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, că nu își face datoria și că nu a învățat nimic din perioada în care a fost premier.
Dan Diaconescu s-a dus, luni, 1 octombrie, cu 7 saci cu bani la Ministerul Finanțelor. În fotografia prezentată de presa centrală se vede și ce conțin aceștia.
Dan Diaconescu a refuzat să semneze contractul pentru privatizarea Oltchim, dar a dus șapte saci cu euro la Ministerul Economiei pentru a plăti salariile angajaților.
Producătorii de la Ziua Recoltei au donat, la inițiativa Primăriei Cluj-Napoca, 2 tone de legume și fructe casei de tip familial ”Maria Gabriel”, din cartierul Gruia.
Dan Diaconescu a declarat că luni, 1 octombrie, se va duce la Otchim cu trei saci cu 3 milioane de euro, pentru plata salariilor angajaţilor.
Zeci de mii de pelerini asistă miercuri, 15 august, la slujba de liturghie de la Mănăstirea de la Nicula. Aceştia speră să le vină rândul să atingă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
O situaţie amuzantă a avut loc în închisoarea Delagacia de Furtos din Curitiba, Brazilia. Sidney da Cruz şi Carlos Pereira au încercat să evadeze din închisoare ascunzându-se în saci de gunoi.
Toate voturile din judeţul Cluj sunt depozitate în sacii aduşi la Casa de Cultură a Studenţilor, la BEJ Cluj pentru a fi numărate.
Șoferul unui autocar dă dovadă de inconștiență pe E 60, în județul Cluj. Acesta intră în depășire pe contrasens, în curbă, și numai datorită atenției șoferului care circula din fața a fost evitat un accident.
Deputatul PDL Cluj, Adrian Gurzău, a cerut OSIM înregistrarea mărcii Uniunea Popular Liberală (UPL).
Cei 159 de saci cu buletinele de vot sunt adusi pe rand la Casa de Cultura a Studentilor din Cluj-Napoca, unde se vor numara.
Mentalistul Cristian Gog s-a inchis intr-un "sicriu de gheata" in Piata Unirii. Imbracat numai intr-un trening subtire, Gog a fost infasurat intr-o folie de plastic transparenta si s-a pus in gheata.
Un cititor Stiri de Cluj a fotografiat mormane de deseuri medicale aruncate pe partia schi din comuna Feleacu.
Proiectul "Let's do it, Romania!" a avut si in acest an succes, la eveniment participand in acest an 6.500 de voluntari in judetul Cluj.
Circa 5.000 de voluntari din Cluj s-au alaturat proiectului "Let's di it Romania", adunand, sambata, 13 mai, circa 13.000 de saci cu gunoaie, conform datelor preliminare.
Comandamentul "Let's do it Romania" a fost instalat si in acest an la Iulius Mall Cluj.
Primaria municipiului Cluj-Napoca anunta ca sambata, 5 mai, va avea loc o actiune de ecologizare a parcului Belvedere si zonei Cetatuia.
Clujenii sunt revoltati de mizeria de pe raul Somes, aparuta in urma vacantei de 1 Mai.
Directorul firmei Brantner Veres, Eugen Veres, a spus ca romii care isi fac veacul pe rampa de la Pata Rat sunt utili.
Cea de a sasea editie a concursului de ecologizare "Iubesc Clujul Curat" se va derula in 29 martie.
Detinutul care s-a spanzurat la Gherla este Ioan Ursut, barbatul acuzat ca a dat jaful de un milion de euro din Pasul Gutai, in 15 septembrie 2009.
Inspectorii de la Protectia Consumatorilor Cluj au amendat o firma din Jucu pentru ca reambala condimente si modifica data de expirare a produselor, pentru a le face mai "atractive".
Locuitorii din Floresti au lansat o actiune prin care vor sa determine conducerea Consiliului Judetean Cluj sa oblige firma Fany sa reduca pretul biletelor.
Din aceasta saptamana si pana in seara zilei de 1 noiembrie, Primaria Cluj-Napoca a intensificat paza in cele 4 cimitire din oras.