Două tinere de 18 și 19 ani, care cerșeau cu copii în brațe la Dej, s-au ales cu dosare penale.
Proiectul centurii de Nord a Clujului face pași concreți, urmând să scoată traficul de tranzit din Cluj-Napoca și din toată Zona Metropolitană.
Un fost general vrea să revină în Armată, într-o eventuală stare de mobilizare, pe fondul tensiunilor de la granița României.
DIICOT Cluj au reținut mai multe persoane pentru trafic de droguri, iar între ei este fiul unui primar și un arbitru cunoscut.
Trupele speciale, coordonat de DIICOT, au făcut percheziții la Cluj. Este vizată o rețea de traficanți periculoși.
Pompierii s-au luptat mai bine de cinci ore cu flăcările care au cuprins o hală de 12.000 metri pătrați. Echipajele de intervenție s-au prezentat de urgență la fața locului cu mai multe autorspeciale de stingere.
Emil Boc a vorbit în cadrul unei emisiuni live despre etapa la care se situează în acest moment pandemia. În pofida ratelor de incidență COVID foarte mari la nivel de județ, edilul clujean ne asigură că la mijlocul lunii februarie, cifrele vor începe să s
Un TIR s-a răsturnat joi, 10 februarie, la Topa Mică, pe DN 1F, drumul care vine de la Sălaj la Cluj.
Vlăduța Lupău a participat la o ședință foto incendiară. Artista a apărut împodobită în diamante, iar vedetele din România au complimentat-o.
Statul maghiar a cumpărat mai multe clădiri de patrimoniu din zona Ardealului, prin intermediul unor firme înfiinţate pe teritoriul României, sub umbrela unei companiei ungare.
Femeile se pot testa gratuit HPV și Babeș-Papaniculau la Cluj-Napoca, timp de trei zile, în weekend -ul 28, 29, 30 ianuarie.
Senatorul USR Cosmin Cristian Viașu, din Sălaj, a murit la numai 45 de ani, în urma unui infarct.
Marile orașe atrag tinerii ca un magnet și îi și păstrează acolo datorită salariilor mai bune.
Amalia Șerban, directorul Direcției Generale de Asistență Medicală și Sănătate Publică din Ministerul Sănătății, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că școlile rămân deschise în toată țara săptămâna viitoare, având în vedere că gradul de ocupare
Meteorologii au emis Cod galben de ninsori temporar viscolite, până în noaptea de joi spre vineri, în judeţele Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Mureş, în timp ce în zona de munte, la altitudini mai mari de 1.600 de metri.
ANM a emis vineri dimineața atenționări imediate de Cod Galben de burniță și polei, în județul Cluj.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.785 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.185 mai mult decât în ziua anterioară. 1.153 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o
Profesorul Marcel Tanțău, de la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie ”Dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca”, a operat un copil de 2 ani, din Zalău, care nu mai putea mânca.
Un crater considerabil a fost lăsat neasfaltat de o firmă din Sălaj, care a preluat lucarea, dar a uitat de ea pe durata sărbătorilor de iarnă.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ninsori și viscol la munte, valabilă în perioada 24 decembrie, ora 02:00 – 24 decembrie, ora 14:00.
Clujul lucrează la Strategia de Dezvoltare Teritorială a Județului, care presupune între altele rezolvarea traficului pe partea de nord a orașului, printr-o centură pe la Așchileu.
O bătaie ca în filme a avut loc pe strada Corneliu Coposu, din Cluj-Napoca.
Un accident a avut loc sâmbătă după-masa, pe raza localității Câțcău. În urma impactului, 2 persoane au ajuns la spital.
Un BMW estimat la 90.000 de euro a fost confiscat în Huedin, în trafic, de la o tânără de 26 de ani.
Un copil a fost împuşcat într-o pădure situată în apropiere de cătunul Poiana Măgura, Sălaj, de un bărbat de 63 de ani.
Un tânăr șofer de 26 de ani, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un stâlp de electricitate, vineri, la intrare în localitatea Negreni din județul Cluj.
Un accident grav s-a produs în Bistrița, pe drumul județean 151, între localitățile Chiraleș și Lechința.
Traficul pe Calea Baciului, la ieșire din Cluj-Napoca spre Baciu, este tot mai intens pe an ce trece, dar autoritățile local, județene și centrale nu fac nimic concret.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.128 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 75 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.