Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.
IT-ul rămâne în continuare în topul celor mai mari salarii și anul acesta, cu un salariu mediu net, pe industrie, de 6.000 lei. Însă, deși contribuţia sectorului IT la PIB a crescut în ultimii patru ani de la 4,7% la aproape 7%, și în acest domeniu sunt s
Angajaţii din Capitală, Cluj, Sibiu şi Timiş au cele mai mari salarii din țară.
În plină criză şi cu taxe peste taxe, guvernanții vor să crească salariile bugetarilor chiar de luna aceasta cu până la 50%.
Datele statistice arată că salariile programatorilor s-au triplat în ultimii zece ani. Câştigul mediu lunar ajunge acum la aproape 2.000 de euro.
Primarul Emil Boc spune că centura metropolitană a Clujului e un proiect nemaiîntâlnit și l-a comparat cu Autostrada Transilvania. ”În 2010, am reușit, din calitatea de prim-ministru, să asigur finalizarea Autostrăzii Transilvania”, s-a lăudat Emil Boc, d
Mai multe produse afectate de creșterea accizelor și taxelor se vor scumpi din 1 august. Berea şi tutunul se scumpesc, impozitele pentru contractele part-time cresc, la fel şi cele pentru jocurile de noroc.
Un expert imobiliar de la o agenție clujeană a explicat că prețul pe metru pătrat va ajunge în oraș la 5000 de euro, la fel ca în Viena.
Se caută ingineri în toate domeniile, însă nu se mai găsesc candidați pentru meseria care oferă printre cele mai mari salarii din România.
Ministrul Apărării Naționale a lansat în dezbatere publică un proiect de lege menit să modifice legea pregătirii populației pentru apărare.
Tot mai mulţi tineri se află în căutarea unui loc de muncă la aproape două săptămâni de la încheierea examenului de Bacalaureat, numărul de aplicări pentru joburile entry level şi cele din categoria „fără experienţă” crescând cu aproximativ 20% faţă de ac
Printre modificările din Noul Cod Fiscal se numără deduceri pentru tinerii părinți care muncesc, dar și limitarea bonusurilor și a primelor, precum și creșterea accizelor pentru alcool și tutun.
Statul român dă cu o mână și ia cu alta. Coaliția a decis miercuri, 29 iunie, câți bani să ia din buzunarele românilor. Vor fi așadar taxe și impozite mai mari. Efectul noilor grile de impozitare? Statul ar încasa 500 de milioane de euro doar în 2022.
Un bărbat s-a trezit pe card cu 286 de salarii în locul unul și s-a făcut nevăzut, cu mult tupeu.
Mircea Rednic l-a atacat direct pe administratorul judiciar de la Dinamo, clujeanul Răzvan Zăvăleanu, spunând că actualii conducători ai clubului vor să falimenteze echipa.
Primăria Cluj-Napoca angajează 2 consilieri cu salariu de 7.000 de lei brut, fiecare.
Coaliţia de guvernare vrea să aducă mai mulţi bani la buget, dar asemeni altor situații guvernanții nu își întorc privirea către bugetari, ci spre mediul privat. Mai precis, acum autorităţile vor să oblige companiile să nu mai considere drept beneficii ex
Părinții plecați din țară pot lăsa copiii la orice persoană apropiată, nu doar la rude. Vorbim de un proiect de lege care a fost votat deja în Parlament.
În timp ce prețurile cresc galopant, iar inflația atinge un nou record, în Cluj salariile medii nete au scăzut cu sute de lei în aprilie față de luna precedentă. Nu este de mirare că clujenii rămân indignați când aud propunerile salariale de pe piața loca
Industria farmaceutică reprezintă un domeniu atrăgător pentru candidaţii aflaţi în căutarea unui loc de muncă. În pandemie, acest domeniu a bătut record după record.
Calitatea serviciilor prestate de firma care trebuie sa întrețină spațiile verzi din Cluj-Napoca este tot mai slaba. Iarba cosită cu întârziere de pe spațiile verzi nu mai e strânsă de nimeni.
Patronii restaurantelor și hotelurilor de pe litoral au început să bage mâna în buzunar pentru a atrage forță de muncă. Nu mai merge cu salarii de mizerie, astfel că oferta are bogată.
În nord-estul ţării e criză de ciobani, fermierii români se plâng că au ajuns la mila bacilor din Bangladesh. Mulţi ajung să sacrifice din animale deoarece nu are cine să se ocupe de ele. Deşi li se oferă salarii de câteva mii de lei, tinerii din sate nu
În timp ce prețurile cresc galopant, iar inflația atinge un nou record, în Cluj salariile medii nete au scăzut cu sute de lei în aprilie față de luna precedentă.
Un jucător cu 46 de meciuri în naționala României și-a dorit foarte mult să fie lăsat să se transfere de la CFR la „U” Cluj, potrivit surselor Prosport. Este vorba despre Alexandru Chipciu, fotbalistul pus pe lista de transferuri de către CFR, după ce Da
SC Cluj Arena SA, firma înființată în 2011 pentru a administra stadionul Cluj Arena, a dat faliment, după ce nu a mai putut să achite o datorie de 15 milioane de lei.
Guvernul vrea să ia taxe mai mari de la microîntreprinderi, pe care să le forțeze să facă angajări.
Salariile tuturor demnitarilor au fost majorate pe şest. Printr-o simplă notă explicativă care corectează o eroare materială, parlamentarii au decis ca toți demnitarii, primarii, prefecții, miniștrii și președintele țării să primească măriri de salariu.
Senatorul USR Ștefan Pălărie le mulțumește celor care cred că el „are o putere decizională mai mare decât însuși ministrul educației”, precizând că trecerea creșelor de la primării la ministerul Educației, la inspectoratele școlare județene, a fost decisă
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj (ADI ZMC), controlată în mare parte de Primăria Cluj-Napoca, va mai cumpăra cel puțin 30 de apartamente de pe piață pentru a-i muta pe romii de la Pata Rât.