Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că panul 2022 a fost al treilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice din România, după 2019 și 2020.
Două transporturi speciale, agabaritice, trec pe drumurile din județul Cluj, iar șoferii pot afla mai jos traseele.
Un elev de clasa a XII-a din Satu Mare și-a dat colegiul în judecată din cauza camerelor de supraveghere audio-video montate în sala de curs.
Conflict de amploare la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din municipiul Satu Mare. Mai mulți profesori au formulat plângeri penale împotriva unor elevi și refuză să mai intre la orele de curs din unele clase.
Mai sunt doar câteva zile până când elevii din România se vor întoarce înapoi în bănci, după vacanţa de iarnă, cea de-a doua vacanţă a anului şcolar 2022-2023.
O tânără din Oradea a fost arestată preventiv pentru 30 de zile după ce a fost prinsă în timp ce a comercializat 100 de pastile de ecstasy, informează miercuri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, agentului de poliție Vasile Suciu, din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca, sub aspectul săvârșirii infracțiun
Directorul de comunicare Untold, Edy Chereji, a relatat coșmarul rutier trăit în a doua zi a Anului Nou, când a stat blocat ore în șir în trafic.
Un tânăr de doar 18 ani din Satu Mare a decis să își pună capăt zilelor chiar în prima zi de Crăciun.
Aproape jumătate dintre mamele cu vârste sub 15 ani din Uniuenea Europeană provin din România. Unul din 10 nou-născuți din România provine din mame adolescente, ceea ce crește riscul de prematuritate și mortalitate infantilă.
Hidrologii au emis două avertizări Cod galben și Cod portocaliu de viituri, care va fi valabilă de astăzi ora 14:00, până luni, în jurul prânzului, pe râuri din 17 județe. O avertizare hidrologică de Cod Galben a fost emisă și pentru județul Cluj.
Peste 300.000 euro au fost descoperiţi de vameși în geanta unui cetățean ucrainean, la punctul de trecere a frontierei Halmeu.
Un bărbat din Satu Mare a avut o surpriză de proporții când a ajuns acasă cu mobila second-hand pe care o cumpărase. Bărbatul a găsit în sertarele mobilierului o grenadă defensivă, fără încărcătură explozivă. Poliția a intervenit imediat.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, mai multe avertizări de cod galben privind intensificări ale vântului, în special în zona montană şi zona depresionară, sau de ceaţă în mai multe judeţe ale ţării.
Un medic din Satu Mare le cere pacienţilor săi să nu-i mai propună cadouri și bani. Medicul spune că îşi face meseria cu pasiune şi tot ce vrea în schimb e un simplu „Mulţumesc", nu „atenții”.
Doi agenţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare au fost reţinuţi pentru operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, după ce au construit case pe care le vindeau, obţinând astfel profit.
O femeie, bănuită de repetate furturi din poșete a fost reținută de polițiștii orădeni.
Au vrut să extindă rețeaua de canalizare, dar au produs pagube în lanț.
Un bărbat din Satu Mare a fost depistată de inspectorii ANAF cu o avere acumulată în cinci ani de 20 de milioane de lei (4 milioane de euro). Nimic nu era declarat, astfel că acum a fost executat.
Bărbatul de 29 de ani care a murit în accidentul tragic de pe Autostrada Transilvania își ducea bpiatul la medic, la Satu Mare.
Milionarul Sile Pușcaș l-a învins pe primarul Emil Boc în instanță, în procesul privind terenul expropriat în Zorilor, pe strada Observatorului, unde edilul promite că face parc. Sentința nu este definitivă.
Supărat că mașina i-ar fi fost furată din parcare, un bărbat din Satu Mare a apelat 112.
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii va lua în dezbatere în şedinţa din 3 noiembrie cererile de pensionare depuse de 63 de judecători.
În „jungla” imobiliară din Cluj, unde credeam că nimic nu mai poate surprinde mai mult decât chiriile la prețuri halucinante, a apărut o nouă problemă. Un pervers sexual terorizează studentele care încearcă să-și găsească chirie.
Garda de Mediu Bistriţa Năsăud a demarat controale după ce în data de 14 octombrie, în spaţiul public au fost postate imagini care arătau că apele râului Sălăuţa, afluent al Someşului Mare, aveau culoarea roşie
Incident revoltător într-un liceu. Directorul instituţiei de învăţământ a lovit o elevă, în timpul unui exerciţiu demonstrativ făcut de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Un manager de restaurant are un salariu care variază, în medie, între 700 şi 1.000 de euro net pe lună, arată datele de la platforma de recrutare online BestJobs.
Imagini scandaloase, cu mașina vicepreședintelui Consiliului Județean Satu Mare.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a dispus verificarea tehnică a calității construcției și siguranței exploatării barajelor aflate pe teritoriul României.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Satu Mare, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au efectuat miercuri, 28 septembrie, 17 percheziții domiciliare, într-un dosar de camătă.