Festivalul de Teatru ”Audiență generală” a fost găzduit de Colegiul Tehnic”Ana Aslan”din Cluj-Napoca, sâmbătă, 31 mai.
În referatul prin care se propunerea arestarea preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu, apar informații explozive.
Președintele organizației județene PSD Cluj, Remus Lăpușan, a lansat un îndemn către toți românii de a merge la vot pe 25 mai și să-și exercite dreptul dobîndit cu greu.
Şahul va fi materie opțională în şcoli, după ce Federaţia Română de Şah a semnat un acord cu Ministerul Educaţiei.
Cazul lui Elvis Romeo Lingurar, clujeanul de 24 de ani care o adevărată dramă, a ajuns în presa din Marea Britanie.
Cu ocazia programului ”Școala Altfel”, peste 300 de elevi din mai multe școli și grădinițe din Ardeal.
Copiii cu handicap mintal sever aflați în grija Asociației ”Hans Spalinger” (AHS) au pregătit o masă caldă, alături de fotbaliștii clubului Universitatea Cluj, în beneficiul unor copii din familii defavorizate și a oamenilor fără adăpost.
Multe dintre băuturile energizante nu au inscripționate pe cutii unul dintre ingredientele esențiale, cafeina, în ciuda faptului că aceste băuturi conțin aproximativ 500 mg de cafeină, echivalentul a 5 ceşti de cafea.
TSD Cluj-Napoca îl acuză pe Emil Boc de faptul că din multitudinea de promisiuni electorale, acesta nu a reușit să îndeplinească decât foarte puține dintre ele.
Grupul Internațional ”Cuban Salsa and Rueda De Casino” a organizat, sâmbătă, 29 martie, un multi-flashmob în mai multe orașe importante de pe glob, printre care și Cluj-Napoca.
Căpitanul echipei CFR Cluj, portughezul Ricardo Cadu, se va transforma în polițist pentru o zi și va participa la o şedinţă practică de utilizare a armamentului, în simulatorul de trageri al școlii, și la o oră de pregătire fizică.
În 23 ianuarie, sapte ardeleni, membri ai echipajului Transilvania 4 Africa, au plecat într-o misiune umanitară inedită, ce îmbină aventura şi spiritul de competiţie cu filantropia şi solidaritatea internaţională.
Un clujean de 24 de ani trăiește o adevărată dramă care l-a trasformat și l-a făcut să fie diform. El are nevoie de bani pentru o proteza.
Școlile private din Cluj au ajuns să întreacă liceele de top în privința rezultatelor la simularea examenului de evaluare națională din februarie 2014.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că primarul Emil Boc este prost informat în privința transportului elevilor din școlile speciale
Inspectoratul Școlar Județean Cluj a anunțat care sunt cele mai bune școli din Cluj, în urma rezultatelor la simularea examenului de evaluare naţională pentru clasa a VIII - a.
Universitatea Babeș-Bolyai, împreună cu MHP Consulting Romania SRL, Porsche AG şi cu EBS Romania S.A. au semnat un contract pentru finanțarea un program de informatică în limba germană al UBB.
Primarul Emil Boc, președintele Asociației Metropolitane Cluj, îi solicită președintelui Consiliului Județean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, să retragă licența de transport pentru Fany.
Gabriela Szabo a fost audiată de la ora 10.00 de comisia parlamentară, pentru ocuparea funcției de ministru al Tineretului și Sportului.
Bătaia dintre elevele de la mai multe școli din Cluj-Napoca a pornit de la un scadal dintre tinere, pe care autoritățile nu au vrut să-l facă public, precizând că subiectul este ”sensibil”.
Un accident rutier a avut loc în Gherla joi seara, când un tânăr a smuls un copac cu mașina, după ce a pierdut controlul asupra acesteia.
Primăria Cluj-Napoca a stabilit amenzi pentru șoferii care nu respectă bicicliștii sau blochează accesul către instituții publice precum grădinițe, școli, spitale, farmacii și clinici.
Primarii PDL Cluj s-au întâlnit, duminică seara, la Ciurila, cu președintele Traian Băsescu, la restaurantul lui Cornel Revnic, cel mai bogat om din zonă.
În anul 2013 criminalitatea la nivelul judeţului Cluj s-a redus cu 6,95%, fiind înregistrate 18.010 de infracţiuni.
Inspectorul general școlar Cluj, Valentin Cuibus, a precizat că ”donațiile din partea părinților nu sunt ilegale”, în cazul în care comitetele de părinți sunt legal constituite.
O situație halucinantă are loc în comuna Florești, unde Primăria a amenajat patru cabinete medicale în 2 școli și 2 grădinițe, dar care nu pot fi folosite.
Mirela Miron, profesoara din comuna Mărișel care a renunțat la un job bine plătit dintr-o multinațională pentru a preda la țară, vorbește într-un manifest despre problemele din sistem și despre tentațiile la care sunt supuși profesorii.
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a discutat în cadrul unei emisiuni despre datoria publică a României și explicat care este motivul pentru care românii primesc salarii atât de mici.
Potrivit oamenilor de știință, aportul optim de zahăr ar trebui să fie de cinci lingurițe pe zi, în condițiile în care zonsumăm zilnic dulciuri care în trecut se ofereau doar de Crăciun sau de zile de naștere.
Autobuzele electrice din bani elvețieni nu au fost cumpărate în 2013, așa cum s-a anunțat la finele anului trecut. Primarul Emil Boc a spus acum că vor fi achiziționate numai în 2014.