Tunisianul Hassine Mohamed Amine a fost declarat indezirabil de SRI și va fi expulzat pe motiv că promova idei şi materiale propagandistice în favoarea unei mişcări cu orientare extremist-teroristă, afiliată ideologiei Al Qaeda.
Județul Cluj are numai 16 locuri de muncă vacante în perioada 1 - 7 noiembri, anunță ANOFM.
Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a mărturisit în dosarul de candidatură pentru mandatul de senator în Sectorul 4 că a fost colaborator al Securităţii.
Peste 10.600 de locuri de muncă disponibile la nivel național, în perioada 25 - 31 octombrie, din care aproximativ 1.500 sunt în județul Cluj.
Pentru a da mai multă culoare orașului, autoritățile s-au hotărât să construiască ceva inedit, astfel au ajuns la ușa firmei de arhitectură a româncei Irina Cristea.
Conducerea Wizz Air a explicat decizia de a taxa bagajele prea mari care sunt duse în cabină, spunând că este spre binele pasagerilor.
Compania Auchan angajează în mai multe orașe din țară, între care și Cluj-Napoca, 20 de persoane.
Angajatorii români au anunțat cifre record de posturi de muncă vacante, aproape 11.500 de job-uri disponibile în perioada 11-17 octombrie.
Wizz Air își taxează din nou pasagerii, acum instituind și un cost pentru bagajele care sunt duse în cabină cu dimensiunile mai mari de 42x32x25 centimetri.
Adjuncţii din serviciile secrete sunt mai bine plătiţi decât directorii generali ai acestor instituţii, potrivit unei analize REALITATEA.NET, pe baza declaraţiilor de avere.
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi va avea loc vineri, 28 septembrie, la agenţia de pe Aleea Stadionului, nr.2.
Patru români au fost reţinuţi de jandarmi, marţi seara, când încercau să fure metale de la centrala nucleară Saint-Alban, în Isère, în estul Franţei.
Mihaela B., mama unui băieţel de 6 ani a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita o salvare, pentru copilul ei care s-a înecat cu o jucărie. Surpriză: la faţa locului a sosit o salvare privată, DEY Security.
Necunoscutele vieții sexuale sunt foarte multe, iar experții încearcă să le lămurească.
Sâmbătă, 15 septembrie 2012, piața volantă care se desfașoară săptămânal pe platoul Sălii Sporturilor ”Horia Demian” nu va avea loc.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.) şi E.ON România au încheiat, joi, 6 septembrie, un protocol de colaborare.
Inspecţia Teritorială de Muncă (ITM) organizează concursuri de recrutare pentru inspectori şefi şi inspectori şefi adjuncţi în mai multe subsidiare din ţară, în Harghita, Mehedinţi, Argeş, Vrancea, Suceava, Arad, Iaşi, Ialomiţa, Covasna, C
Conferenţiarul Costel Sârbu, de la UBB, îl acuză pe Andrei Marga că l-a mituit cu un post ”călduț” pentru a nu-i cerceta trecutul din Securitate.
Actorul Pierce Brosnan, de 59 de ani, a făcut senzaţie, duminică, pe covorul roşu de la Veneţia.
Fostul ministru de Externe, Andrei Marga, a comentat pe scurt acuzațiile care i se aduc în legătură cu legăturile pe care le-a avut cu Securitatea.
Poliţiştii BCCO și procurorii DIICOT fac percheziții în mai multe județe din țară, între care și la Cluj, pentru a anihila o rețea care fura bani de pe cardurile amerivanilor. Prejudiciul este de 100.000 de euro.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretele şi deciziile prin care şi-a repus în funcţii consilierii din cadrul Preşedinţiei.
Angajații de la aeroporturile din România beneficiază de instruire din fonduri europene. Directorul Aeroportului Internațional Cluj, David Ciceo, a declarat că angajații români sunt la fel de bine pregătiți ca cei din străinătate.
Daniela Kiss, soţia comisarului şef Karoly Kiss, şeful Serviciului de Operaţiuni Speciale, secţia Cluj, din cadrul Ministerului de Interne, a fost trimisă în judecată pentru acuzaţia de luare de mită.
Consiliul Judeţean Cluj a avut marţi şedinţa de constituire a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Cluj.
Angajaţii de la securitatea aeroportului Fiumicino din Roma au fost şocaţi când au pe monitor un corp uman.
Locurile de muncă sunt vacante între 9-15 august, în toată ţara existând în total 8.700 de locuri de muncă, potrivit ANOFM.
Firma românească aduce pe piață o nouă tabletă cu caracteristici puternice de netbook, aceasta fiind o premieră pentru un developer de pe piața autohtonă.
Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat că este posibil să nu se prezinte la votul de la referendum.
Un număr de 2032 de locuri de muncă vacante sunt disponibile la Cluj-Napoca, potrivit A.J.O.F.M Cluj.