Coaliţia de guvernare discută intens despre impozitarea câștigurilor din jocurile de noroc. PSD a venit acum cu propunerea ca impozitul să fie mare la câştigurile care depăşesc 1.000 de lei.
După ani în care s-a tot vorbit despre ea, legea impozitării bacşişului ar putea fi adoptată. Proiectul depus de fostul ministru al Finanțelor, social-democratul Eugen Teodorovici, a fost adoptat azi de Comisia de buget din Camera Deputaţilor.
De la anul, numărul zilelor libere legale ar putea să crească. Astăzi, în ședința Comisiei de muncă, a fost înaintată propunerea social-democraților ca ziua de Sfântul Ion și de Bobotează, respectiv 6 și 7 ianuarie să fie zile libere nelucrătoare.
Cazierul judiciar ar putea fi eliberat și în format electronic, iar românii ar fi scutiți de un drum în plus la Poliție și de cunoscutele cozi interminabile.
Mai mult de 8 din 10 mame și gravide cu vârsta sub 18 ani nu mai merg la școală, iar 4 din 10 gravide și mame minore nu accesează alte servicii medicale, cu excepția medicinii de familie, pe durata sarcinii, potrivit unei analize realizată de Organizația
Adolescenţii de peste 16 ani ar putea călători în străinătate fără a mai fi însoțiți de un adult. Aceștia ar putea ieși din țară în baza unei declarații notariale care va cuprinde acordul părinților sau al reprezentanților legali, potrivit unui proiect de
Amendamentul care prevede majorarea impozitelor a fost adoptat ieri de comisiile reunite, iar dacă nu va ajunge la votul final azi va fi adoptat tacit. Senatorii vor decide astăzi cât de mari vor fi impozitele pe locuinţe, de anul viitor.
Ministrul Energiei ar vrea ca toți românii să citească lunar indexul pentru ca factura să reflecte consumul actual și nu cel de anul trecut, iar românii să nu plătească bani în plus.
Copiii vor avea acces gratuit la terenul de sport din curtea şcolii, în afara orelor de curs, potrivit unui proiect legislativ adoptat miercuri de Senat.
Marți, parlamentarii au majorat salariile demnitarilor. Vorbim exclusiv despre primari și viceprimari iar aceștia, la rândul lor, vor putea să crească lefurile angajaților din subordine.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, 27 septembrie, un proiect de lege potrivit căruia medicamentele expirate şi cele neutilizate sunt încadrate ca deşeuri periculoase.
Se schimbă modul de calcul pentru facturile la electricitate. Ordonanţa de Urgenţă va fi modificată în Senat, astfel încât compensarea să se facă la consumul curent de electricitate, şi nu la media pe anul 2021.
Plenul Camerei Deputaţilor ar urma să dezbată, marţi, Ordonanţa care majorează indemnizaţiile demnitarilor, care a trecut săptămâna trecută de Senat cu scandal.
Cel mai mic preţ pe care îl vor plăti românii pentru un kWh este de 68 de bani, dacă îndeplinesc anumite condiţii. În urma modificării Ordonanţei de Urgenţă, astfel încât compensarea să se facă la consumul curent de electricitate, şi nu la media pe anul 2
PSD a depus la Senat un proiect de lege, inițiat de președintele partidului, Marcel Ciolacu şi liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, în care propune ca zilele de 6 (Sărbătoarea Botezului Domnului) şi 7 ianuarie (Soborul Sfântului Proroc loan Botezătoru
MAE reacționează după ce mâna dreaptă a lui Putin, Dmitri Medvedev, a spus că aderarea Republicii Moldova la UE este posibilă prin crearea „noii Românii Mari”: „indică un mare grad de frustrare”.
După modelul altor țări, între care și Marea Britanie și Germania, un grup de parlamentari propun implementarea contractului de muncă de zero ore. Angajatul va avea programul flexibil şi va putea chiar refuza să lucreze, dacă nu a fost anunţat din timp. I
Vești bune pentru cei care vor să devină şoferi. Se simplifică regulile pentru susţinerea examenului auto. Codul Rutier s-ar putea schimba în favoarea noilor conducători auto.
Senatorul USR Ștefan Pălărie le mulțumește celor care cred că el „are o putere decizională mai mare decât însuși ministrul educației”, precizând că trecerea creșelor de la primării la ministerul Educației, la inspectoratele școlare județene, a fost decisă
Iniţiativa survine după pierderile grele în oameni şi echipamente suferite de armata rusă în invazia lansată împotriva Ucrainei pe 24 februarie şi care nu decurge conform planului Moscovei, timp în care Ucraina şi-a mobilizat aproape toţi bărbaţii apţi să
Imprimarea de însemne, înscrieri, desene sau imagini, fără drept, pe pereţii clădirilor şi gardurilor se sancţionează cu amenzi cuprinse între 3.000 şi 6.000 de lei.
O iniţiativă legislativă prevede că reprezentantul legal al firmei va fi obligat să obţină un „certificat de competenţă” şi să dovedească absolvirea unui curs de instruire în domeniul administrării sau managementului afacerilor. Adică cei care conduc în p
Șoferii români care circulă fără rovinietă trebuie să se pregătească pentru amenzi usturătoare. Proiectul iniţiat de Guvern a fost deja adoptat de Senat.
PRIDE România anunță că în luna iunie, la Cluj-Napoca, va avea loc Festivalul Pride 2022, în perioada 6-12 iunie. Evenimentul este organizat de PRIDE România și Queer Sisterhood.
Senatul României a înregistrat pe 19 aprilie 2022 un proiect de lege prin care se dorește prevenirea şi combaterea distrugerii culturilor agricole şi a păşunatului neautorizat. Astfel, cei care își scot animalele pe pășune, fără să aibă autorizație, sau l
Marcel Ciolacu estimează că legea offshore ar putea trece de Parlament în două-trei săptămâni. „O să o băgăm pe procedură de urgenţă. A intrat la prima Cameră sesizată, la Senat. Eu estimez în maximum două-trei săptămâni, în funcţie de cât stă la Senat, v
Mai mulți români din Marea Britanie au inițiat o petiție în care protestează față de numirea Catincăi Nistor la Institutul Cultural Român (ICR) din Londra, solicitând „Retragerea acesteia din funcția de director ICR Londra și organizarea unei noi procedur
Un proiect de lege care le-ar permite adolescenților cu vârsta de 16 ani să voteze a fost depus în Parlament. Anunțul a fost făcut de Vlad Măntoiu, membru al Asociației Studenților în Științe Politice de la Universitatea din București.
Șoferii care nu își achită amenzile în termen de două luni ar putea rămâne fără permis, se arată în proiectul de lege depus de deputatul PNL de Alba, Florin Roman alături de mai mulți colegi.
Săptămâna de lucru de patru ore se aplică în alte țări și mulți doresc acest lucru și în România.