„În primii cinci ani, copiii dobândesc, în medie, două treimi din capacitatea lor de învățare”, spune specialista în educație Helen O’Donoghue, într-un interviu pentru Școala 9. Aceasta dă sfaturi părinților români despre folosirea gadgeturilor, dar și de
Indiciile non-verbale sunt la fel de puternice și, uneori mult mai vizibile decât cuvintele pe care le rostești. Indiferent dacă interviul este virtual sau față în față, limbajul corpului joacă un rol esențial în a te ajuta să treci la următoarea rundă de
Spark School anunță că Daniel Emmerson se va alătura echipei, ca director al Spark School, începând cu data de 28.11.2022. Daniel va lucra îndeaproape cu Ruxandra Mercea, directoarea școlii și cu echipa sa pentru a conduce școala înainte și pentru a-și at
E criză mare de medicamente în România, se găsesc cu greu antitermice și foarte greu antibiotice, mai ales pentru copii. Criza medicală vine în urma consumului tot mai mare, faţă de ce fusese estimat iniţial.
Semnal de alarmă privind bronșiolita! Infecția pulmonară care apare frecvent la copiii mici și la sugari. Această afecțiune apare în epidemii, mai ales în sezonul rece, ca cel de acum.
Un tânăr din Cluj-Napoca, fost elev la Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr”, trage un semnal de alarmă! De mai multe zile, în presă au apărut zvonuri potrivit cărora liceele pedagogice din țară se vor desființa.
Doritorii încă pot aplica pentru cele patru burse parțiale de studiu în valoare totală de 32.000 de euro, la TEE Executive MBA - Management General. Programul este 100% britanic, iar diploma de absolvire este oferită de Universitatea Buckingham.
Medicul pediatru Mihai Craiu susține că „sezonul de boli virale va fi deosebit de zgomotos anul acesta”.
Mai multe campanii de phishing (înșelăciune cibernetică) au fost semnalizate de români în ultimele zile, după Black Friday. Mai mulți români au primit mesaje de la „curieri” prin care le sunt cerute datele personale sau detalii de pe card
Directorul medical al spitalului Matei Balş, Adrian Marinescu, a oferit cinci sfaturi pentru a evita gripa și viroza.
Cu toate schemele de calcul în care ne-am pierdut în ultima perioadă atât noi, cât şi guvernanţii, un lucru este clar. Trăim vremuri complicate şi trebuie să învăţăm cum să economisim.
Chiar dacă e iarnă și ne înfofolim pentru a nu ne fi frig, nu înseamnă că trebuie să renunțăm la stil. Criticul de modă Alin Gălățescu a explicat ce trebuie să purtăm pentru a fi în trend.
Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice lansează miercuri, 9 noiembrie, piesa de teatru DA, inspirată din poveștile unor pacienți cu dermatită atopică.
Salvamontiștii au avut 14 intervenții în cadrul în care au salvat peste 20 de persoane, în ultimele 24 de ore.
Descoperă ce sfaturi aduc astrologii pentru ziua de 4 noiembrie 2022 și ce trebuie să faci în funcție de zodie ca să îți meargă bine. Unii nativi o duc bine la capitolul dragoste, în timp ce alții trebuie să fie atenți la bani.
1 noiembrie 2022, anunță vești bune pentru mai toate zodiile. Începutul de lună este unul promițător pentru zodiile care își doresc să facă o schimbare în viața lor. Astrele spun că nativii au șanse mari să obțină ceea ce își doresc.
Cunoscuta gimnastă Andreea Răducanu, cea căreia i-a fost retrasă medalia de aur la Olimpiada de Vară de la Sydney, din 2000, i-a dat câteva sfaturi Simonei Halep.
Ziua de 17 octombrie 2022 va aduce în memoria unor nativi sentimentul apartenenței la rănile vechi. Echilibrul este cuvântul cel mai important de care unii nativi trebuie să ţină cont.
Black Friday este cel mai așteptat eveniment de cumpărături al anului, la nivel mondial
Astrologii anunţă o zi încărcată pe plan sentimental în data de 13 octombrie 2022. O astfel de zi este potrivită pentru a face planuri de viitor și pentru a construi o bază solidă pentru un proiect ce urmează să se deruleze.
Analiștii au calculat cați bani trebuie să caștige o familie cu doi copii pentru un trai decent în România.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 7 Poliție, alături de cei ai Biroului Siguranță Școlară, jandarmi și polițiști locali, au continuat joi dimineața acțiunile demarate pentru prevenirea delicvenței juvenile, fenomenului de bu
Un urs a fost filmat pe marginea drumului în satul Măguri Răcătău. Animalul s-a speriat și a fugit în curtea unui localnic, mergând probabil spre pădure.
Oricine a fost într-o escapadă la pescuit vă va spune cât de distractive pot fi, dar dacă este implicată familia, există o linie fină între țara viselor și ceartă!
Unul dintre cei mai iubiți actori din România, Florin Piersic a dezvăluit secretul pentru o memorie ageră la orice vârstă.
Mai mult de 70% dintre restaurantele din România se confruntă cu risipa alimentară, în topul celor mai aruncate produse fiind materiile prime.
Reducerea facturilor la energia electrică va fi dezideratul tuturor , iar unele sfaturi simple pot ajuta.
Horoscopul zilei de luni, 26 septembrie 2022, a pregătit numeroase vești importante venite din partea astrologilor. Urmează o zi cu sfaturi utile și schimbări interesante pentru toate zodiile.
Un canadian a expus o problemă pe care a avut-o cu mașina lui electrică Tesla, despre care a spus că este un ”gunoi”.
Astrologii anunţă vineri o zi a veştilor importante. Anumite zodii sunt pregătite de acţiune şi pun la cale planuri măreţe pentru ziua de 16 septembrie 2022.