Duminica 22 Decembrie

Ştiri      silita

Despăgubiri de peste 30.000 de euro pentru o familie din Oradea, „sechestrată” 5 zile în Spania de Wizz Air: „Voi cere executarea silită”

Despăgubiri de peste 30.000 de euro pentru o familie din Oradea, „sechestrată” 5 zile în Spania de Wizz Air: „Voi cere executarea silită”

Compania aeriană Wizz Air este obligată să plătească despăgubiri de peste 30.000 de euro unei familii din Oradea, după ce le-a ruinat vacanța în Spania.

Victimele unor infracțiuni grave vor avea dreptul la compensaţii și asistenţă juridică gratuită.  Legea a fost promulgată

Victimele unor infracțiuni grave vor avea dreptul la compensaţii și asistenţă juridică gratuită. Legea a fost promulgată

Președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege prin care victimele unei tentative de omor sau membrii de familie ai unor persoane care au fost ucise au dreptul la asistenţă

Un clujean plin de datorii se luptă să-și scoată mașina de sub sechestru, ca să nu circule cu autobuzul prin Florești

Un clujean plin de datorii se luptă să-și scoată mașina de sub sechestru, ca să nu circule cu autobuzul prin Florești

Un clujean executat silit de bănci se luptă în instanță să-și scoată mașina de sub sechestru ca să nu circule cu autobuzele din comuna Florești, Cluj.

Atenție, emailuri false sunt trimise în numele ANAF și avertizează oamenii că au datorii! Aveți grijă că adresa și notificarea par foarte reale!

Atenție, emailuri false sunt trimise în numele ANAF și avertizează oamenii că au datorii! Aveți grijă că adresa și notificarea par foarte reale!

Autoritățile avertizează asupra unei noi campanii de emailuri false, transmise în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Persoanele fizice primesc mesaje care conțin o așa-numită „Notă informativă”, prin care sunt înștiințate despre o p

Datoriile și ratele bancare ale fermierilor afectați de secetă, amânate. De când intră în vigoare măsura

Datoriile și ratele bancare ale fermierilor afectați de secetă, amânate. De când intră în vigoare măsura

Fermierii afectați de secetă vor putea cere suspendarea datoriilor și ratelor bancare în anumite condiții, anunță Ministerul Agriculturii.

Ignori o amendă de circulație? Nu-ți face iluzii, nu vei scăpa de ea!/ Vezi la ce riscuri te expui când nu-ți plătești amenda

Ignori o amendă de circulație? Nu-ți face iluzii, nu vei scăpa de ea!/ Vezi la ce riscuri te expui când nu-ți plătești amenda

Ignorarea unei amenzi de circulație poate avea consecințe grave asupra situației financiare și legale a unei persoane

Un clujean este executat silit de bancă, după ce a fost atacat de hackeri. S-a trezit cu banii furați din cont și un credit deschis pe numele său

Un clujean este executat silit de bancă, după ce a fost atacat de hackeri. S-a trezit cu banii furați din cont și un credit deschis pe numele său

Un clujean este executat silit de o instituție bancară, după ce a fost atacat de hackeri. Bărbatul este angajat al Serviciului de Ambulanță al Județului Cluj și susține că, în perioada 9-11 august 2023, i-a fost fraudat contul bancar deschis la BCR.

Un avocat şi un executor judecătoresc, acuzaţi că au executat ilegal mai multe bănci. Prejudiciul depășește 7,7 milioane de lei

Un avocat şi un executor judecătoresc, acuzaţi că au executat ilegal mai multe bănci. Prejudiciul depășește 7,7 milioane de lei

Un avocat şi un executor judecătoresc au fost plasați sub control judiciar, fiind anchetaţi într-un dosar care vizează infracţiuni de abuz în serviciu.

Cu cât vinde ANAF Cluj un Renault Megane în stare foarte bună

Cu cât vinde ANAF Cluj un Renault Megane în stare foarte bună

ANAF Cluj a scos la licitație o serie de bunuri confiscate, inclusiv un Renault Megane în stare foarte bună.

Coșmarul prin care a trecut un bărbat care și-a cumpărat o mașină nouă din Cluj! Nouă ani s-a luptat pentru a demonstra un viciu grav

Coșmarul prin care a trecut un bărbat care și-a cumpărat o mașină nouă din Cluj! Nouă ani s-a luptat pentru a demonstra un viciu grav

Un bărbat din Bistrița a cumpărat o mașină din Cluj, în august 2015, investind în ea multe economii, fără să bănuiască prin ce coșmar va trece.

ANAF Cluj vinde un Nissan din 2007 şi un Opel din 2008 la prețuri de nimic

ANAF Cluj vinde un Nissan din 2007 şi un Opel din 2008 la prețuri de nimic

ANAF Cluj-Napoca scoate din nou la licitaţie mai multe modele de autoturisme, conform unui anunţ postat recent pe pagina de Facebook. Astfel, instituţia a precizat că va vinde un Nissan Pathfinder din 2007, la preţul de 27.450 lei, fără TVA, dar şi un Ope

În cât timp se prescriu datoriile la ANAF, asociația de proprietari sau bancă. Situațiile în care termenul de prescripție este suspendat

În cât timp se prescriu datoriile la ANAF, asociația de proprietari sau bancă. Situațiile în care termenul de prescripție este suspendat

Românii au, în ultima vreme, din ce în ce mai multe facturi restante. Fie că vorbim de ratele la credite, fie că vorbim de taxe, impozite, sau facturi restante. Iar mulți dintre ei se gândesc în cât timp li se prescriu aceste datorii, astfel încât să scap

Cum arată harta insolvențelor și ce soluții au la dispoziție companiile aflate în dificultate? - FOTO

Cum arată harta insolvențelor și ce soluții au la dispoziție companiile aflate în dificultate? - FOTO

Numărul companiilor mari din România, cu impact în economie, care au intrat în insolvență a crescut, în 2023, față de prima jumătate a anului trecut. Anul acesta au fost 35 de astfel de cazuri, față de 32, în 2022.

Boc și afacerile proaste! Conturile Primăriei Cluj-Napoca poprite pentru suma de 8 milioane de euro

Boc și afacerile proaste! Conturile Primăriei Cluj-Napoca poprite pentru suma de 8 milioane de euro

Un executor judecătoresc a pus o poprire de 8 milioane de euro pe conturile Primăriei Cluj-Napoca, din cauza unei datorii provenite de pe urma unui proces imobiliar judecat la Tribunalul Argeș.

Foști titulari la CFR Cluj au dat ANAF-ul în judecată pentru 300.000 euro! Au fost înștiințați că au de plătit sume mari din TVA către stat

Foști titulari la CFR Cluj au dat ANAF-ul în judecată pentru 300.000 euro! Au fost înștiințați că au de plătit sume mari din TVA către stat

Foști titulari la CFR Cluj, croatul Damjan Djokovic, 33 de ani, și franco-algerianul Billel Omrani, 29 de ani, au fost executați silit de ANAF pentru neplata TVA, 150.000 euro fiecare.

Ce se întâmplă dacă ai datorii la ANAF și cum poți afla dacă figurezi cu datorii. Obligaţiile fiscale restante se pot reeşalona

Ce se întâmplă dacă ai datorii la ANAF și cum poți afla dacă figurezi cu datorii. Obligaţiile fiscale restante se pot reeşalona

Una dintre marile instituţii către care orice român poate să adune datorii este ANAF, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, instituţie care supraveghează, într-un fel sau altul, relaţia financiară pe care românii o au cu statul.

Implicațiile unui dezastru anunțat– cazul Euroins. Ce pot face persoanele asigurate și companiile inevitabil afectate de evenimentele asigurate de Euroins

Implicațiile unui dezastru anunțat– cazul Euroins. Ce pot face persoanele asigurate și companiile inevitabil afectate de evenimentele asigurate de Euroins

La o distanță de aproape doi ani de la retragerea autorizației de funcționare a fostului lider pe piața asigurărilor, City Insurance S.A., Autoritatea de Supraveghere Financiară a dispus retragerea autorizației de funcționare pentru un alt jucător de impa

ANAF scoate la vânzare un Jaguar negru. Câți bani cere pe bolidul de lux, licitația va avea loc în Oradea

ANAF scoate la vânzare un Jaguar negru. Câți bani cere pe bolidul de lux, licitația va avea loc în Oradea

ANAF scoate la vânzare un Jaguar negru, din 2010, la prețul de 36.100 de lei. Licitația are loc în Oradea, în data de 24 martie 2023.

Cum îți poți face o firmă pentru Uber

Cum îți poți face o firmă pentru Uber

Uber nu este o alternativă doar pentru clienți, ci și pentru cei care vor să presteze acest serviciu de transport sau care vor să facă o afacere din asta. Până la intrarea celor de la Uber pe piață această activitate era desfășurată în regim de taxi, în l

Milionarul Bobby Păunescu, executat silit de către fostul fotbalist Ciprian Marica. Nu i-a plătit chiria

Milionarul Bobby Păunescu, executat silit de către fostul fotbalist Ciprian Marica. Nu i-a plătit chiria

Milionarul Bobby Păunescu (48 de ani) este executat silit de Ciprian Marica (37 de ani), fostul fotbalist al naționalei României. Judecătoria Sectorului 1 a încuviințat executarea silită a omului de afaceri la finalul lunii decembrie.

Un bărbat şi-a dat foc în momentul în care executorii au venit să îl evacueze silit din locuinţă

Un bărbat şi-a dat foc în momentul în care executorii au venit să îl evacueze silit din locuinţă

Un bărbat care a primit o decizie de evacuare din imobilul în care locuia și-a dat foc în semn de revoltă.

Porțelanul fin de Cluj, „distrus” de privatizări eșuate! Povestea fabricii Iris - prima fabrică de articole de ceramică fină pentru menaj din România

Porțelanul fin de Cluj, „distrus” de privatizări eșuate! Povestea fabricii Iris - prima fabrică de articole de ceramică fină pentru menaj din România

„Cioburile” istoriei de 100 de ani a Fabricii Iris au rămas îngropate sub ”mândre” blocuri.

ANAF dezvăluie cât câștigă unii profesori din meditații: „Un profesor a declarat venituri de 60.000 de euro”

ANAF dezvăluie cât câștigă unii profesori din meditații: „Un profesor a declarat venituri de 60.000 de euro”

Șeful ANAF, Lucian Heiuș, a prezentat astăzi raportul de activitate al instituției. Lucian Heiuș a vorbit și despre declarațiile de venituri făcute de unii profesori care dau meditații elevilor.

Reacția Primăriei Turda după ce au început să se mediatizeze informații despre presupusele conturi blocate ale instituției

Reacția Primăriei Turda după ce au început să se mediatizeze informații despre presupusele conturi blocate ale instituției

Primăria Turda a reacționat, după ce în spațiul public au apărut informații legate despre blocarea conturilor instituției, printr-un drept la replică în care neagă faptul că ar avea conturile blocate, cu toate că recunoaște somația transmisă de creditori

Drepturile salariale ale profesorilor, câştigate în instanţă, vor fi plătite eşalonat pe o perioadă de cinci ani

Drepturile salariale ale profesorilor, câştigate în instanţă, vor fi plătite eşalonat pe o perioadă de cinci ani

Guvernul vrea să adopte joi un proiect de Ordonanță de urgență care prevede plata eșalonată pe 5 ani a diferențelor de drepturi salariale pe care instanțele au decis că statul nu le-a plătit profesorilor în perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021. În aces

Clujeancă care nu și-a plătit amenzile, obligată să execute peste 200 de ore de muncă în folosul comunității

Clujeancă care nu și-a plătit amenzile, obligată să execute peste 200 de ore de muncă în folosul comunității

O femeie din județul Cluj a fost obligată de instanță să exercite 224 de ore de muncă în folosul comunității, pentru că aceasta nu a achitat șase amenzi. Instanța Judecătoriei Huedin arată în motivare că zilele de muncă se stabilesc individual pentru fiec

Boc îi învață pe bucureșteni cum să rezolve cazul grevei din transportul public: „I-aș fi dat afară imediat pe cei care nu aplică o sentință”

Boc îi învață pe bucureșteni cum să rezolve cazul grevei din transportul public: „I-aș fi dat afară imediat pe cei care nu aplică o sentință”

Primarul Clujului a venit cu o reacție dură după negocierile eșuate între sindicaliștii Societății de Transport București și conducerea companiei. Edilul municipiului a declarat la un post TV național că „este inadmisibil, când ai o sentință judecătoreasc

Se face foarte greu DREPTATE! Un pod transformat în locuință va fi demolat la Cluj, după 7 ani de la emiterea hotărârii de instanță

Se face foarte greu DREPTATE! Un pod transformat în locuință va fi demolat la Cluj, după 7 ani de la emiterea hotărârii de instanță

O construcție de pe strada Laterală, din Cluj-Napoca, urmează să fie demolată după 7 ani de la decizia instanței.

Scrisoarea INCENDIARĂ a milionarului Sile Pușcaș către Emil Boc: Incitați la ură socială, luați BIRURI și dezinformați - EXCLUSIV

Scrisoarea INCENDIARĂ a milionarului Sile Pușcaș către Emil Boc: Incitați la ură socială, luați BIRURI și dezinformați - EXCLUSIV

Omul de afaceri Sile Pușcaș, patronul firmei Florisal, care a ridicat ansamblul Platinia, de pe Calea Mănăștur, colț cu strada Oțetului, a oferit unele explicații despre ”retragerea donației” de teren făcută către Primăria Cluj-Napoca ”În vederea prelungi

Silita, obiceiul de prinderea Postului Paștelui

Silita, obiceiul de prinderea Postului Paștelui

Silita, un obicei vechi în satele județului Alba, prin care se marca prinderea Postului Paștelui.