De la munte, direct la spital! Zeci de persoane, transportate de urgență cu ambulanțele SMURD. Câte apeluri au venit de la Cluj
Un accident rutier s-a produs în aceste momente pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Turda, implicând trei autoturisme. La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Turda, alături de echipaje medicale.
Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe strada Dumitru Georgescu Kiriac din municipiul Cluj-Napoca, implicând un autocar și o autoutilitară. Potrivit autorităților, apelul de urgență a fost înregistrat în jurul orei 05:45, iar la fața loculu
Doi copilași de 2, respectiv 3 ani se află între viață și moarte după ce au căzut în apele înghețate ale unei bălți.
Forțele ISU Cluj au intervenit, în 2024, la 25.931 de misiuni, dintre care peste 18.000 au fost pentru acordarea prim ajutorului medical. La 75 de misiuni a fost nevoie să intervină și descarcerarea.
Doi îndrăgostiți din comuna Florești, județul Cluj, au trecut prin clipe de coșmar, după ce fostul iubit al femeii nu a acceptat despărțirea și, orbit de gelozie, a început să-i amenințe cu moartea.
Un copil a fost lovit de o mașină la ieșire din comuna Gilău. Minorul de 10 ani s-a ales cu răni grave fiind intubat pe loc.
Un copil a fost lovit în plin de o mașină, la ieșire din comuna Gilău, spre Huedin. Minorul a fost rănit grav, fiind găsit în stare de inconștiență. Copilul a fost intubat pe loc și transportat la spital.
Tragedie pe munte! O persoană a fost găsită fără viață, iar zeci de oameni au fost transportați de urgență la spital
Incendiu violent la una dintre cele mai moderne baze de recepție a cerealelor! Pompierii s-au luptat cu flăcările timp de trei ore
Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal (ICUTR) a realizat cu succes, în acest an, 10 transplanturi renale, dintre care 4 pediatrice și un autotransplant pediatric, grație generozității familiilor donatorilor
Pompierii clujeni au avut un weekend de foc, intervenind la 225 de misiuni în perioada 07-09 februarie. Dintre acestea, 186 au fost cazuri mediale
Accident grav pe autostradă! Un TIR a lovit o autoutilitară în plin! Două persoane au rămas încarcerate
O nouă zi de foc pentru salvamoniști! Peste 70 de persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore! Câte apeluri au venit de la Cluj
Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață la un accident rutier produs la ieșirea din comuna Gilău spre Florești. În eveniment au fost implicate două autoturisme, însă, din fericire, nicio persoană nu a rămas înc
Un grav accident de circulație a avut loc duminică, 9 februarie 2025, pe strada Avram Iancu din comuna Florești, județul Cluj. Doi bărbați de aproximativ 35, respectiv 70 de ani, au fost răniți în urma impactului dintre două mașini.
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică într-o gospodărie din localitatea Sânnicoară, comuna Apahida. Conform ISU Cluj, incendiul a pornit, cel mai probabil, din cauza efectului termic produs de centrala tehnică pe lemne.
Un incendiu violent a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică în localitatea Sânnicoară, comuna Apahida. O casă a fost cuprinsă de flăcări, iar fumul dens s-a răspândit rapid, fiind vizibil de la distanță.
„Balul însuraților” din Reghin este în această seară locul unde peste 25 de persoane au fost afectate de toxinfecție alimentară
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin la această oră la un accident rutier produs între localitățile Apahida și Cojocna. Un autoturism s-a răsturnat, însă din fericire nu au existat victime încarcerate.
Un accident rutier grav a avut loc pe astăzi, 7 februarie 2025, în jurul orei 10.42 pe autostrada A10, sensul de mers Aiud - Turda. O persoană, de aproximativ 64 de ani
Un accident rutier grav a avut loc pe astăzi, 7 februarie 2025, în jurul orei 10.42 pe autostrada A10, sensul de mers Aiud - Turda. O persoană se află în stop cardio-respirator,
Accident casnic grav! Un copil de 2 ani, cu arsuri severe, transportat de urgență la spital cu un elicopter SMURD
Un incendiu a izbucnit în urmă cu câteva momente pe Bulevardul Nicolae Titulescu din Cluj-Napoca.
Un incendiu a izbucnit la o fabrică mare din județul Cluj, astăzi, 4 februarie, în jurul 16:46. Salvatorii din Cluj intervin cu mai multe autospeciale.
Un accident rutier a avut loc în localitatea clujeană Ceanu Mare.
Accidentul s-a produs în această dimineață pe strada Ștefan cel Mare din Turda
Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin de urgență la un accident rutier produs pe strada Răzoare din comuna Florești. Potrivit primelor informații, un pieton, un bărbat de aproximativ 25 de ani, a fost lovit de un autovehicul și se afl
Un accident grav de circulație a avut loc luni, 3 februarie, la intrare în comuna Jucu dinspre Dej, județul Cluj. Din primele informații, trei persoane au fost rănite, după ce o mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Misiuni contracronometru în Cluj! Pompierii clujeni au intervenit pentru salvarea a zeci de persoane