Un clujean susține ca a fost bătut de angajații care lucrează la Baza Sportiva “La Terenuri”, in timp ce se plimba cu câinele.
Pompierii clujeni au intervenit la un accident produs pe strada Corneliu Coposu.
Pompierii clujeni au explicat care au fost problemele la incendiul din Florești, de pe strada Porii, de joi, 7 aprilie. Aceștia au avut probleme cu autoscara care a ajuns prima dată la incendiul de pe Porii, pentru că nu a funcționat. Pompierii nu au putu
Incendiul de joi, 7 aprilie, din Florești, a fost presărat cu unele gafe impardonabile din partea pompierilor.
Un incendiu puternic a izbucnit joi, 7 aprilie, în jururl orei 15:15, pe strada Porii din localitatea Florești. Mai multe familii au rămas cu scrum și cenușă din ceea ce cu o zi în urmă numeau „acasă”, după ce incendiul a ars timp de aproape patru ore.
Un incendiu a izbucnit astăzi, 7 aprilie, în jurul orei 15:15, pe stradat Porii din localitatea Florești. Flăcările au cuprins un apartament aflat la mansarda unui imobil de patru etaje.
Incident șocant pe un drum din județul Neamț, unde o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță a luat foc în timpul mersului. Autospeciala era în drum spre un pacien pe care urma să îl preia de la Spitalul TBC Bisericani.
Pompierii clujeni au intervenit în cursul acestei nopți pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor calificat unui tânăr prins într-o mașină contorsionată, în urma unui accident rutier produs pe raza localității Ocna Dej.
Un incendiu a izbucnit la o anexă a unei gospodării din localitatea Copăceni, două autospeciale ISU Cluj au intervenit pentru lichidarea flăcărilor.
Un polițist de la Penitenciarul din Arad a fost găsit împușcat, sâmbătă 2 aprilie, în camera plină de armament a unității. Echipajul SMURD chemat la fața locului nu a putut decât să constate decesul. Procurorii și Poliția Arad au deschis o anchetă în aces
Un bolovan de circa 50 kg a căzut din cer, prin acoperișul unei case din Hunedoara. Incidentul s-a petrecut marți, dupa amiaza.
Un accident straniu s-a petrecut în Piața Unirii, marți, 29 martie, în jurul orei 13.30. Din datele adunate rezultă că a fost rănit un motociclist, dar și o femeie, aflată la 100 de metri distanță de locul în care s-a produs incidentul rutier.
Pompierii din județul Constanța au fost anunțați despre o explozie la fabrica de amidon din Medgidia. Mai multe echipaje din Constanța, Cernavodă și Medgidia au intervenit la locul deflagrației.
Pompierii clujeni intervin acum pentru stingerea flăcărilor ce au cuprins mai multe grajduri amplasate lângă două rezervoare cu gaz. Un incendiu s-a extins de la vegetația uscată, aprinsă în apropierea localității Suceagu, la mai multe imobile, folosite î
O clujeancă în vârstă de 80 de ani a încercat să stingă flăcările de la un garaj pe strada Liviu Rusu, lângă pădurea Făget, și a ajuns la spital. Un piroman a dat foc vegetației și a aprins un garaj. Focul nu s-a extins datorită intervenției rapide a pomp
O femeie a fost rănită grav, duminică, 27 martie, după ce s-a răsturnat cu un ATV în apropierea localității Sălciua, județul Alba. Pacienta a fost preluată de un elicopter SMURD și transportată la o clinică din municipiul Cluj-Napoca.
Un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Mihai Viteazu, în localitatea Cheia, spre Cheile Turzii, s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Un accident de circulatie s-a produs pe raza localității Șaula, la intrare in Huedin.
Un elev clujean care trecea pe Calea Dorobanților a fost lovit în cap de o bucată de tencuială și fost lăsat lat la pământ. O baltă de sânge a rămas în urma acestui incident grav, petrecut marți, 22 martie, și ținut ascuns de autorități.
Pompierii clujeni intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut în localitatea Jucu de Mijloc. La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ.
Un accident de circulație s-a produs luni, 21 martie, în jurul orei 18.00, pe Autostrada Transilvania.
Un accident cu trei autoturisme s-a produs luni dimineata, in Someșeni, pe strada Traian Vuia
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, 19 martie, pe DN 75, la ieșire din municipiul Turda, spre Alba-Iulia.
Un eveniment tragic a avut loc în această dimineață în localitatea Șișcani, comuna Hoceni, din județul Vaslui, după ce un camion a pierdut controlul și a lovit un stâlp de electricitate. Stâlpul a căzut peste 3 persoane, între care doi copii, care se afla
Un militar român a murit vineri, 18 martie, călcat de un tanc în Poligonul Smârdan.
O femeie și-a pierdut viața, într-un teribil accident rutier, care a avut loc vineri, 18 februarie, în municipiul Turda. Pompierii au intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare, însă femeia prezenta leziuni incompatibile cu viața.
O persoană a fost prinsă sub un mal de pământ într-o localitate din județul Cluj, joi. Un echipaj SMURD a fost trimis la fața locului.
O persoană s-a electrocutat pe B-dul Munci în incinta CUG. ISU Cluj intervine la acest caz produs miercuri, 16 martie, în jurul orei 18.50.
Doi nou-născuți, un băiețel de cinci zile și o fetiță de 14 zile, cu probleme grave de sănătate, afu fost transportați cu o ambulanță ucraineană până la punctul de frontieră cu România, în Vama Siret, fiind mai apoi predați echipajelor SMURD, aflate la fa
Un adolescent de 14 ani a fost găsit sâmbătă, 12 martie, inconștient în curtea casei sale. Medicii ajunși la fața locului n-au mai putut să-l salveze pe băiat, fiind nevoiți să declare decesul.