Fără stare de alertă nu se mai fac cursuri online în școli și universități. Ministrul Educației a spus luni seara că facultățile nu vor mai putea organiza cursuri online, acest lucru înseamnă că studenții vor trebui să revină în marile orașe, la facultate
Cursurile online de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” au fost suspendate încă din 1 octombrie 2021, astfel că universitatea este scutită de problemele care pot apărea în momentul anulării stării de alertă.
Un senator USR a lansat un atac dur asupra ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, după ce acesta a declarat luni seara tranșant că fără stare de alertă nu se mai fac cursuri online în școli și universități.
Prin încetarea stării de alertă lucrurile vor reveni în România la starea dinainte de luna martie 2020. Mai precis, cursurile online la facultăți vor deveni istorie.
Studenții din universitățile în care există predare în limba ucraineană, printre care și UBB Cluj, ar putea face practică pedagogică cu tinerii și copiii care vin din Ucraina.
Un clujean a fost surprins pe străzile din centrul orașului cu folie de aluminiu pe șapcă, probabil de teama radiațiilor.
Pandemia a provocat cea mai mare perturbare a educației din istorie. Într-o singură săptămână, sistemul educațional românesc a fost nevoit să se conecteze cu elevii și studenții, prin intermediul platformelor online. Am vorbit cu Daniel David, psiholog și
Opt militari, între care și pilotul unui MIG 21 Lancer, au murit miercuri seara, după prăbușirea unui avion MIG 21 Lancer și a unui elicopter IAR 220 - Puma.
Tot mai multe țări din Europa au început să asigure transport gratuit pentru refugiații ucraineni. Marți, 1 martie, ministrul Transportului, Sorin Grindeanu, a declarat că refugiații din Ucraina beneficiază de gratuitate la transportul feroviar din țara n
Ministrul Educației anunță o dezbatere pe subiectul semestre versus trimestre, în luna martie, și precizează că a primit de la specialiști în Științele Educației din subordine analiza pe care a cerut-o pentru a fundamenta o eventuală trecere la trimestre
Luptă strânsă pe final. Au mai rămas trei etape de disputat din sezonul regulat al ligii secunde, iar lupta este strânsă pentru pozițiile care aduc accederea în play-off. Petrolul Ploiești și FC Hermannstadt au obținut calificarea în următoarea fază înain
Cea mai mare investiție pentru modernizarea căii ferate din România s-a făcut în proiectul pentru modernizarea liniei de tren Cluj-Oradea. Licitația proiectului a fost deblocată, după ce Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cont
Ideea revenirii la trimestre se propulsează cu viteza luminii în spațiul public românesc. De la declarațiile televizate ale ministrului Educației, despre necesitatea schimbării structurale masive a următorului an școlar, până la transformarea acestor idei
Elevii clujeni au primit numai frânturi din bursa pe luna ianuarie 2022, fără ca cineva să le explice ce se întâmplă de ce nu au primit bursa majorată, așa cum anunța ministrul Educației, Sorin Câmpeanu.
Sorin Rus, despre numărul mare de accidente din Cluj: „nimeni nu acționează asupra factorilor principali care generează accidente grave”
Vă invităm într-o călătorie virtuală pe „tărâmul fericirii”, o incursiune de câteva minute în lumea modelului de învățământ danez, acolo unde sistemul este centrat pe valori, nu pe cantitatea cunoștințelor acumulate.
Fostul șef al Poliției Rutiere Cluj, comisarul șef Sorin Rus, atrage atenția șoferilor să circule cu grijă, pentru că pe drumurile din oraș se patinează la greu.
Fostul șef al Poliției Rutiere Cluj, comisarul șef Sorin Rus, a analizat imaginile care au surprins accidentul de miercuri seara, de pe strada Fabricii, și a tras concluziile.
Un cercetător de la Universitatea Babeș-Bolyai a venit cu o reacție dură, după ce Sorin Cîmpeanu, ministru al Educației, a lansat în spațiul public o idee controversată. Sorin Cîmpeanu a declarat în cadrul unei conferințe de presă că România se confruntă
Ministrul Educației spune că în școlile din România se dau prea multe note mari, și nu întotdeauna pe merit. Acesta crede că unele materii sunt nefolositoare.
Studiile făcute pe mai multe sortimente de crenvurști de pe piața românească au arătat niște rezultate îngrijorătoare. 11 E-uri și doar 10 la sută carne, asta conțin crenvurștii românești potrivit Infocons.
De Ziua Naţională a lecturii, 15 februarie, atât ora 11.00 cât şi ora 14.00 vor începe cu 15 minute de lectură indiferent de materiile predate în orele respective. Acest lucru a fost stabilit printr-un document trimis de Secretarul de stat, Sorin Ion, tut
Ministerul Educației nu exclude ca vacanța elevilor din luna februarie să fie reintrodusă, începând cu anul școlar următor.
Ideea pe care ministrul Educatiei Sorin Cimpeanu incearca sa o acrediteze in randul opiniei publice, cum ca este nevoie de lungirea anului scolar, deoarece elevii romani ar face prea putina scoala, si pentru care aduce argumentul ca suntem in topul statel
Premierul Nicolae Ciucă va participa marți, 8 februarie, la o întțlnire cu federațiile reprezentative din învățământ pentru a discuta despre implementarea programului România Educată.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, miercuri, 2 februarie, într-un briefing de presă, că în școli vor fi livrate peste 18,5 milioane de teste de salivă, subliniind că situația din ultimele cinci zile confirmă eficiența a acestora în raport de
Prețurile carburanților au explodat și se așteaptă scumpiri în lanț. În ultima lună, prețul carburanților a crescut foarte mult. În ultimele zile, litrul de benzină sau motorină a depășit 7 lei în unele benzinării, cu 50 de bani mai mult decât la încep
Institutul Academiei pentru cercetarea calității vieții a calculat că o familie cu doi copii ar putea duce un trai decent la oraș cu 4.200 de lei. Banii ar trebui să le ajungă pentru mâncare, haine, utilități, transport, rată pentru casă și chiar economii
Într-o comună din Bihor a avut loc un protest inedit. Un șofer a plantat peste noapte pomi în fiecare groapă pe porţiunea drumului comunal 252, între localităţile Stânceşti şi Brădet. Este vorba despre un tronson de circa 1 kilometru, care aparţine comune
Sectorul de autostradă lipsă dintre Cluj și Târgu Mureș a fost adjudecat și constructorii care au câștigat licitația pot începe lucrul.