Concertul The Weeknd organizat în Philadelphia, pe 14 iulie, s-a încheiat cu o dramă. Un bărbat a murit după ce a căzut de la 12 metri înălţime pe Lincoln Financial Field, stadionul care a găzduit show-ul.
Între galeriile U Cluj și CFR Cluj este un adevărat duel al bannerelor. Sâmbătă seara, după finala Supercupei României, pe poarta stadionului din Gruia a fost afișat un banner provocator. În cursul zilei de joi, 14 iulie, a venit răspunsul celor de la CFR
Suporterii CFR Cluj au pătruns pe Cluj Arena și le-au lăsat un banner celor de la U Cluj, drept răspuns la bannerul ”Guess who's back?”, afișat de ultrașii de la Universitatea după promovare.
Dan Petrescu a spus că eliminarea din preliminariile Ligii Campionilor este cea mai mare dezamăgire a sa la CFR Cluj. Fanii au cerut demisia antrenorului la finalul meciului de seara trecută.
Clujul este neîncăpător pentru UNTOLD 2022. Ca și anii trecuți se închiriază și căminele, dar prețurile sunt mai mari ca niciodată.
Ca în fiecare an, chiriile din Cluj-Napoca explodează pe durata UNTOLD. Clujenii cu apartamente fac bani buni din chirii, dar nu se lasă mai prejos nici Universitatea Babeș-Bolyai.
Cel mai mare festival de muzică din România și unul dintre cele mai mari din lume bate un record privind costul cazării.
Deși „U” va juca cu FCSB, vicecampioana României, în prima etapă, tehnicianul spune că alb-negrii sunt determinați să scoată un rezultat pozitiv.
FC Universitatea Cluj va disputa partidele de acasă din etapa a 2-a, cu Universitatea Craiova, respectiv a 4-a, cu FC Petrolul Ploiești, din SuperLigă, pe stadionul din Mediaș.
Dimitri Vegas & Like Mike, Claptone, ATB, Chico Rose, Kungs, Bassjackers, Tim Hox și Gryffin urcă pe mainstage-ul festivalului UNTOLD în această vară. DJ-i și producători de top la nivel mondial, aceștia completează lista artiștilor care vor face magie pe
Erik Lincar se așteaptă la un „război” în Cluj-Napoca la derby-urile CFR – U Cluj. Rivalitatea există de mulți ani, astfel în pofida a ce cred conducerea celor două cluburi, suporterii nu vor uita acest lucru prea curând.
SC Cluj Arena SA, firma înființată în 2011 pentru a administra stadionul Cluj Arena, a dat faliment, după ce nu a mai putut să achite o datorie de 15 milioane de lei.
Cartea de vizită a artistului este una impresionantă: este câștigător a trei premii Grammy, este omul din spatele celui mai urmărit videoclip al unui artist latino din toate timpurile pe platforma YouTube și este unul dintre cei mai ascultați artiști de p
Adrian Mutu si Gheorghe Hagi au fost ovaționați ca adevărate glorii ale fotbalului românesc, la meciul de retragere din activitate a “Briliantului”.
Universitatea Olimpia Cluj a câștigat Cupa României la fotbl feminin, după ce a învins-o pe ACS Heniu Prundu Bărgăului (Bistrița-Năsăud) cu scorul de 6-2 (4-1), duminică, 5 iunie, în finala disputată pe Stadionul Arcul de Triumf din București.
Cântărețul italian Zucchero și-a amânat concertul de la Cluj pentru anul 2023. Spectacolul trebuia să aibă loc în luna iulie 2022.
Organizatorii concertelor cântărețului italian ZUCCHERO în România anunță că s-au amânat concertele de la Cluj și București, din pentru că ”țările din zona est-europeană” sunt afectate ”de războiul care are loc în Ucraina”.
Eroii care au învins pe Dinamo în barajul de promovare, cei 11 fantastici ai lui Erik Lincar, au revenit acasă, pe ”templul” Cluj Arena. Jucătorii au fost așteptați numai de 4 fani.
Suporterii U Cluj au urcat la stadionul din Gruia si s-au fotografiat in fata unui banner.
După șapte ani, în care a parcurs drumul de la cel mai jos nivel până în prima ligă, FC universitatea Cluj se întoarce pe prima scenă a fotbalului românesc. Pătimașa galerie a Șepcilor Roșii va putea onora „Simbolul” la meciurile din Divizia A. Meciul ret
Jandarmeria Capitalei ia măsuri speciale pentru meciul decisiv dintre Dinamo și Universitatea Cluj, mai ales după apariția unor mesaje de amenințare în tribunele arenei din Ștefan cel Mare. Peste 600 de jandarmi vor asigura vor asigura măsuri de ordine pu
După ce timp de o săptămână jucătorii lui Dinamo au simțit toată presiunea indusă de public, în cazul unei înfrângeri în meciul cu „U” Cluj, spiritele par să se mai calmeze. 30 de fani ai lui Dinamo au mers sâmbătă la baza de la Săftica pentru a-i încuraj
Dinamo se pregătește intens de meciul cu „U” Cluj, care va avea loc duminică, de la ora 21:00, pe Stadionul „Dinamo”. Dinamoviștii sunt gata să facă absolut orice pentru a rămâne în prima ligă, inclusiv să recurgă la ajutorul divin.
Înaintea returului Dinamo - „U” Cluj, care va avea loc duminică, de la ora 21:00, pe Stadionul „Dinamo”, fanii „câinilor” au venit cu un mesaj de „încurajare” a jucătorilor, ieșit din comun. Ultrașii radicali amenință să intre pe teren, dacă Dinamo nu va
Se încing tot mai mult spiritele înaintea returului Dinamo - „U” Cluj, care va avea loc duminică, de la ora 21:00, pe Stadionul „Dinamo”. Nu a fost o săptămână ușoară pentru „studenți” căci contrar așteptărilor „majorității”, „U” a încheiat turul cu un re
FC Universitatea Cluj a reușit să se impună cu 2-0 în prima manșă a barajului pentru promovare cu Dinamo, iar acum alb-negrii așteaptă returul care va avea loc duminică, de la ora 21:00, pe Stadionul „Dinamo”. Nu a fost o săptămână ușoară pentru băieții l
Comunitatea clujeana este invitată sa răspundă unui sondaj care ar clarifica lucrurile: CFR Cluj ar trebui lăsată sa joace pe Stadionul Cluj Arena?
Președintele CFR Cluj, Cristian Balaj, a spus că el ar vrea ca echipa să joace două meciuri pe Cluj Arena pentru a putea schimba gazonul de pe stadionul din Gruia, dar că acest lucru este dificil.
Universitatea Cluj a câștigat prima manșă a barajului de promovare/retrogradare contra lui Dinamo, scor 2-0, astfel că meciul din Ștefan cel Mare se anunță a fi unul incendiar. FRF a anunțat ora celui mai așteptat meci al finalului de sezon în fotbalul ro
Dan Petrescu vine cu o reacție dură după ce în presă au apărut informații potrivit cărora tehnicianul CFR ar fi scandat înjurături la adresa FCSB.