SC Cluj Arena are de recuperat de la U Cluj suma de 110.000 de euro, dar clubul este în pragul falimentului și nu are cum să achite această datorie.
Paszkany vrea să preia contractul cu stadionul "Cluj Arena" al echipei "U" Cluj, după ce aceştia au acumulat datorii de peste 120.000 de euro.
Antrenorul CFR Cluj, Paulo Sergio, a declarat că nu își dorește să ajungă în prelungiri la meciul cu Dinamo.
Antrenorul U Cluj, Marius Popescu, a ajunțat că jucătorii echipei nu își vor depune memorii pentru a deveni liberi de contract și chiar au primit o parte din restanțele salariale pe luna august.
Suportorii echipei Universitatea Cluj au fost amendați de către Jandarmerie, iar unii s-au ales cu dosare penale pentru comiterea că au înjurat, au băut și au folosit articole pirotehnice la meciul cu CFR Cluj.
Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a criticat acțiunea suporterilor U Cluj de a strânge bani pentru a scoate echipa din ”foame”.
Universitatea Cluj nu mai este primită să joace pe Cluj Arena din cauza datoriilor uriașe la societatea care administrează stadionul de cinci stele al orașului.
Circa 200 de suporteri s-au adunat pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca. Grupul de simpatizanți ai U Cluj va porni într-un marș până la stadionul Cluj Arena.
Iuliu Mureşam speră ca Manchester United să apeleze la rezerve aşa cum a făcut-o în meciul cu Galatasaray.
Clubul Universitatea Cluj pune în vânzare biletele pentru partida cu echipa CFR, începând cu data de 20.11.2012, la casele de bilete de la stadionul Cluj Arena. Biletele vor fi cu 50% mai ieftine.
Selecționerul Victor Pițurcă a declarat că naționala nu va mai juca la Cluj cât timp este el antrenor.
Fostul manager al U Cluj, Anamaria Prodan, a declarat că jucătorii pe care îi impresariază și care joacă la Universitatea Cluj amenință zilnic că depun memorii la Liga Profesionistă de Fotbal (LPF).
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat că i-a propus lui Mircea Sandu, președintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), să facă demersurile pentru ca meciul dintre România şi Turcia să se joace pe Cluj Arena.
Alin Tișe, fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, este printre puținii politicieni care a asistat în tribune la meciul CFR Cluj - Galatasaray.
Suporterii echipei Galatasaray Istanbul au pornit în marș din Piața Unirii direct la stadionul ”Dr. Constantion Rădulescu”, unii dintre ei venind chiar de la bar, cu halba în mână.
Suporterii Galatasaray Istanbul bat Clujul în lung și în lat și cântă de bucurie.
Primarul Emil Boc s-a întâlnit, miercuri, 7 noiembrie, cu reprezentanţii clubului sportiv Galatasaray Istanbul, în avampremiera meciului de Liga Campionilor, cu CFR Cluj.
Suporterii echipei Galatasaray s-au plimbat prin centrul orașului, dar în afară de cafenele și baruri nu au putut vedea mare lucru, puținele obiective fiind închise.
Doi tineri care au consumat semințe pe stadionul din Gruia, deși acest lucru este interzis, au fost pedepsiți de stewarzi.
Fundașul echipei CFR Cluj, Gabi Mureșan, a declarat că un meci cu Galatasaray este unul de palmares.
Noul antrenor al CFR Cluj, Sergio Paulo, a declarat că va miza pe rapiditatea lui Sougou și pe tehnica lui Bastos pentru a obține o victorie cu Galatasaray.
Investitorii germani care vor să cumpere U Cluj studiază de câteva zile posibilitățile prin care echipa va putea fi făcută profitabilă. Vasile Miriuță a fost chemat la Munchen la o ședință, care se desfășoară chiar la această oră.
Doi investitori germani, proprietarii unor agenții de impresariat și televiziuni de sport, vin miercuri la Cluj-Napoca pentru a negocia cumpărarea U Cluj. Afacerea este bătută în cuie în proporție de 90%.
CFR Cluj a pierdut și cu Viitorul Constanța, meci jucat joi seara, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”. Ca urmare a acestui rezultat zilele lui Ioan Andone la cârma echipei sunt numărate.
In incinta Cluj Arena,sala VIP a avut loc o expoziţie organizată de Xerox România şi de partererul local Roxer Grup, în care au fost prezentate cele mai noi şi performante tehnologii
TURCIA - ROMÂNIA 0-1. Presa turcă a scrie pe larg despre victoria românilor de vineri seara, de pe stadionul Şukru Saracoglu.
O înregistrare din 1930 cu Regele Carol al II -lea aflat în vizită la Cluj se găsește în arhiva celebrei companii media British Pathé.
Anamaria Prodan s-a întors la U Cluj și a cumpărat echipa.
STEAUA - CFR Cluj. Peste 30.000 de spectatori vor fi duminică seara pe Național Arena la derby -ul etapei, STEAUA - CFR Cluj.