Primarul Emil Boc a explicat pe etape când vor fi terminate primele stații de metrou și când va fi funcțional tot metroul, din Florești și până la podul Ira. Contractul pentru metrou va fi semnat în 25 mai.
După ce nu a emis facturi luni de zile, Hidroelectrica trimite acum facturi super umflate. Chiar dacă clienții au trimis lunar consumul, sumele sunt umflate și de 10 ori față de consumul real.
Aplicația Ghișeul Unic le permite clujenilor să sesizeze orice problemă apărută în județ, prin intermediul platformei https://public.cluj.archi.
Avem vești bune pentru motocicliștii care doresc să-și îmbunătățească abilitățile de conducere și să devină mai siguri și mai încrezători pe șosele.
Hotelul Melody a fost vândut Fundației Sapientia, care patronează Universitatea Sapienția, finanțată de statul ungar.
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, după-amiază, lângă Parcul Central din Cluj-Napoca. Din primele date, un motociclist a fost rănit.
Românii care au 150 de metri pătrați de teren ar putea construi, lejer și rapid, case mici fără nicio autorizație și evitând birocrația.
Casele de pariuri au invadat și Bulevardul Nicolae Titulescu din Cluj-Napoca, după ce Mărăștiul a fost ”cucerit” de păcănele și pariuri.
Proprietarul câinelui care l-a servit cu o friptură de sute de lei, poleită cu foiță de aur, a primit o provocare de la un adevărat iubitor de animale. ”Cumpără 50 de saci cu mâncare și donează-i unui adăpost de animale”, a spus Voicu Ienci, un formator d
Un șarpe a fost semnalat lângă podul de pe Aurel Vlaicu din Mărăști.
Taximetriștii din Cluj-Napoca pot oricând să refuze o cursă care depășește granița municipiului, profitând de prevederile unei legi pentru a tria clienții. Cel mai des apar astfel de cazuri la Aeroportul Cluj, unde taximetriștii vânează curse lungi
Polițistul Adrian Marchis, de la Huedin, a fost filmat în timp ce făcea manevre periculoase pe DN1 E60, între Izvoru Crișului și Păniceni.
CSA Steaua a beneficiat de ajutorul fostului ministru al Apărării, clujeanul Vasile Dîncu, care a inițiat legea prin care echipa să poată promova. Legea prevede că cluburile de drept public să aibă dreptul de a evolua în ligile profesioniste. Este tot mai
O femeie în vârstă de 70 de ani a fost călcată vineri, 21 aprilie, de un șofer pe trotuarul de pe strada Fabricii, care a dat cu spatele și a trecut peste ea. Situația este gravă și pe alte trotuare din Cluj-Napoca, unde se parchează și șoferii circulă pu
Primăria Feleacu a acționat rapid, după materialul publicat de Știri de Cluj, la sesizarea unui cititor, prin care erau prezentate câteva persoane care aruncau moloz și alte resturi din construcții.
Starețul Mănăstirii Muntele Rece, Arsenie Gălățean, a fost destituit și retras de la slujbe, după ce fost denunțat de o femeie în legătură cu conduita lui. ”Ispita” a trimis capilor bisericii imagini primite pe o rețea de socializare cu preotul care îi ar
O bătrânică a fost lovită de o mașină pe trotuar, pe strada Fabricii, din Cluj-Napoca.
Poliția l-a chemat la secție pe șoferul care și-a lăsat copilul să conducă mașina de teren prin cartierul Gruia și i-a aplicat o amendă.
Clujul se poate mândri cu succesele elevilor săi! Matei Rogozan, elev în clasa a XI-a, la Colegiul Tehnic „Ana Aslan” din Cluj-Napoca, a obținut medalia de aur.
Starețul Mănăstirii Someșul Rece din Cluj, Arsenie Gălățean, a fost schimbat din funcție și nu mai are voie să oficieze slujbe religioase, după o poveste de dragoste cu o femeie, care l-a trădat și pârât superiorilor.
Alexia Suciu, o elevă din clasa a XI-a B de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca a reușit să câștige medalia de aur la etapa internațională a Concursului interdisciplinar „Internațional Conference of Young Scientists”.
Imaginile dezastrului după inundația din Florești! 30 de familii din cea mai mare comună din ţară au sărbătorit Paştele cu gospodăriile distruse de inundația de pe strada Tăuțiului.
Hotelierii din Antalya estimează că anul acesta vor avea ca oaspeţi peste 350.000 de români, vorbim despre o creştere cu 20% comparativ cu anul 2022.
Pe pagina de socializare a directorului și fondatorului companiei „Bismobil Kitchen”, Mihail Șaran, care este căutat de oamenii legii de vineri, 7 aprilie, după ce a evadat, a apărut o postare.
Amplasat de-a lungul frumoasei riviere turcești de pe coasta Mediteranei, Antalya este un oraș mare și vibrant, care își întâmpină turiștii cu numeroase stațiuni, hoteluri, baruri și restaurante.
Scene ca în filmele cu mafioți în Republica Moldova! Poliția a publicat o înregistrare video cu momentul în care fondatorul companiei „Bismobil Kitchen”, Mihail Șaran, care a evadat din custodia oamenilor legii, își scoate brățara prin intermediul căreia
Peste 50 de tractoare și alte utilaje agricole sunt în marș la Turda, între orele 12.00 și 15.00, în semn de protest față de cerealele ieftine care vin din Ucraina.
Fondatorul Bismobil Kitchen, Mihail Șaran, a fugit de justiție. S-a întâmplat după ședința de judecată, la care magistrații au admis cererea procurorilor de a-i înlocui suspectului arestul la domiciliul cu arestul în Penitenciarul 13 din Chișinău, Moldova
Primarul Emil Boc a fost în ultimul an în fiecare lună în vizită la Bruxelles, ceea ce i-a făcut pe mulți să creadă că vizează o ”retragere” de la Primăria Cluj-Napoca într-o funcție din instituțiile europene.