Restaurantul Da Pino de pe Universității 8 a introdus recent serviciul ”Private Chef”. Un bucătar specializat în bucătăria italiană vine la tine acasă, gătește împreună cu tine preparate diverse și te va iniția în tainele bucătăriei
Peste 40 de reprezentații artistice vor avea loc în acest weekend, de vineri, 13 octombrie și până duminică, 15 octombrie, pe străzile Clujului, în cadrul Jazz in the Street.
Centrul Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale (CDPBII), inaugurat la Cluj-Napoca, este al doilea astfel de centru de excelență din România, după cel deschis la București, în cadrul Institutului Fundeni, în luna mai 2017.
În accidentul de pe strada Traian Vuia, din noaptea de duminică spre luni, a fost făcut praf un bolid de 150.000 de euro, aparținând unui miliardar clujean.
Clujenii din Mănăștur și Mărăști, din două zone extrem de aglomerate, sunt chemați să discute despre soluțiile pentru rezolvarea problemelor de trafic.
Un Centru de Training pentru elevi, în care s-a investit 6 milioane de euro, a fost deschis la Jucu de către compania Bosch.
Ziua Națională a Produselor Agroalimentare este sărbătorită la Cluj, marti, 10 octombrie, de producătorii autohtoni în port popular.
Complexul hotelier Univers T SA se află, pentru al treilea an consecutiv, pe locul I în Topul Național al Firmelor, realizat de Camera de Comerț și Industrie a României. Distincția a fost obținută la secțiunea Turism, categoria Întreprinderi
Primăria Cluj-Napoca a publicat lefurile pe care le încasează angajații începând din 30 septembrie 2017, lefuri majorate prin lege.
Călătorii stau înghesuiți ca sardinele în trenul care face zilnic legătura între Cluj-Napoca și Oradea.
Un accident grav de circulație s-a produs în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 0.00, pe strada Traian Vuia, în dreptul Ambient.
Festivalul Internațional de Carte Transilvania a decernat sâmbătă, 7 octombrie, premiile celei de-a cincea ediții.
Simona Halep a învins-o pe Jelena Ostapenko, scor 6-2, 6-4, și a devenit numărul 1 mondial.
Șoferul unui BMW nu a stat pe gânduri, fiind presat de foame, a urcat cu mașina până la ușa unui fast food din stația de autobuz.
O clujeancă de profesie psiholog a ajuns într-o ipostază jenantă într-un autobuz CTP, care circula pe linia 50.
Clujul este tot mai colorat o dată cu venirea studenților. Unii dintre ei au rămas, probabil, fără haine și au ieșit în centru în halat.
Mijloacele de transport din Cluj-Napoca sunt rulate intensiv și dau rateuri.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță o nouă ediție a campaniei ”Ai carte, ai parte... de transport public gratuit!”, realizată în parteneriat cu CTP – Compania de Transport Public Cluj-Napoca.
Un om al străzii i-a panicat pe șoferi joi după-amiaza.
Un biciclist care circula pe banda de autobuze a fost lovit în plin de un șofer care nu l-a văzut.
Parlamentarii clujeni au organizat o dezbatere privind vacinarea, iar o mămică s-a dus și și-a alăptat copilul în timpul ședinței.
Rampa de gunoi provizorie amenajată de Primăria Cluj-Napoca la Pata Rât și administrată de RADP Cluj a luat foc miercuri seara.
Banca Transilvania a înregistrat peste 100.000 de depuneri de numerar/lună prin bancomatele multifuncționale BT Express Plus.
Bătrânica ce vinde flori pe strada Memorandumului este exploatată de un bărbat care a fost surprins cum îi aduce buchetele ce urmează să le vândă, iar apoi îi ia banii.
Centura de Nord Florești - Grigorescu, fostul drum agricol transformat în șosea și hulit de mulți șoferi, este o supapă la traficul de pe DN 1.
Clujenii solicită de ani de zile demolarea garajelor construite ilegal în oraș, iar primarul Emil Boc a promis în repetate rânduri acest lucru.
Poliția Locală a reușit performanța de a amenda chiar și mașinile expuse în standul de prezentare de la Festivalul Internațional de Carte Transilvania.
Un șofer din Baciu și-a parcat mașina chiar lângă ghena de gunoi, iar vecinii l-au ”premiat”.
Mai multe puncte din Cluj-Napoca au fost blocate marți dimineața. Traficul a fost infernal la coborâre din Zorilor spre centru, dar și pe Calea Turzii.
Traficul din Cluj-Napoca a devenit unul de coșmar luni, după-amiaza.