O elevă s-a dus la școală îmbrăcată extrem de indecent, iar profesorii s-au șocat.
Primarul Emil Boc a declarat că a fost aplicată amenda maximă companiei E.ON Gaz pentru lucrările de pe Tăietura Turcului.
Pentru a ajunge la pârtia Buscat schiorii trebuie să treacă pe o porțiune de drum județean aflată la stadiu de drum forestier. Cererile oamenilor de asfaltare a unui drum turistic s-au lovit de nepăsare.
La unii instructori la școlile de șoferi se aplică expresia populară ”Fă ce zice popa, nu ce face popa”.
Jandarmul clujean Adrian Petre a stabilit un nou record naţional, la un mall din București.
Protestul împotriva fermei din Florești, deținută de SC Amareto, s-a anulat, deși toată comuna vocifera din cauza mirosului de dejecții.
Europarlamentarul Daniel Buda a declarat că mizează pe proiectul lui de asociere în agricultură, pentru ca producătorii agricoli din România să aibă șanse de a se lupta de la egal la egal cu cei din UE.
Un culturist care consuma 10.000 de calorii pe zi a ajuns piele și os și în cele din urmă a avut un sfârșit tragic.
Muncitorii care fac asfaltări pe strada Primăverii s-au lovit de un șofer care a uitat să își mai mute mașina din loc, cu toate că s-a anunțat că se fac lucrări.
Părinții care au copiii la liceele Șincai și Coșbuc au avut parte de o ”surpriză” din partea polițiștilor locali.
Un șofer clujean a reușit să își distrugă mașina de unul singur.
Mihai Seplecan, președintele Consiliului Județean Cluj, e la un pas să rămână fără spijinul politic al PNL și fără mandat, tocmai în ziua în care DNA a terminat o experitiză periculoasă.
Co-președintele PNL Cluj, Marius Nicoară, a declarat că va analiza retragerea sprijinului politic lui Mihai Seplecan, care are la dispoziție și opțiunea de a-și da demisia de onoare.
Șoferii clujeni parchează tot mai prost, dar la fel de adevărat este și că locurile de parcare sunt tot mai puține.
O tânără a fost oprită și percheziționată de polițiști, după ce a avut un comportament nepotrivit.
Inspectorul general școlar Cluj, Valentin Cuibus, a explicat că mai multe școli din centrul orașului, din zona străzilor Mihail Kogălniceanu și Avram Iancu, vor avea orar diferențiat.
Politia Locală din Florești a verificat sesizarea privind apele cu dejectii care ajun direct pe drumul din zona Ansamblurilor Rezidenţiale Emerald Gardens și Sun City.
Anul acesta o clujeanca a avut norocul sa achizitioneze biletul cu numarul 1 milion pentru cursa Tarom Bucuresti-Cluj-Napoca. Castigatoarea a primit din partea companiei TAROM un bilet de avion valabil un an
Un șofer clujean și-a parcat autoutilitara cu nesimțire, chiar în dreptul trecerii de pietoni.
Cântărețul Mihai Trăistariu și-a obișnuit deja fanii cu ipostazele șocante în care apare tot mai des, însă acum se pare că a atras și atenția Bisericii.
Pasionatii de fotografie au ”vânat” cele mai expresive fețe de la Untold Festival. Un total de 88 de fotografi au realizat împreună un ”tablou digital” din peste 17.000 de portrete - The Untold Faces.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anuntă că lucrările avansează pe strada Motilor.
Lucrările la Liceul Mihai Eminescu sunt realizate în proportie de 5%, iar lucrurile nu par că se vor îndrepta. Primăria a somat firma detinută de un apropiat de-al lui Ioan Bene, dar fără niciun folos.
Un șofer a parcat pe linia de tramvai, pe strada Horea, și s-a dus la un bancomat pentru a scoate bani.
Apartamentele din Cluj-Napoca au înregistat o valoare medie de 1.070 euro/mp în luna august, acesta fiind cel mai ridicat nivel din acest an și de dupa criza imobiliara.
Lunile sezonului de toamnă trec în ritm alert. Forfota generată de luna septembrie face timpul să treacă galopant. De prin octombrie deja românii încep să se gândească la luna cadourilor – Decembrie. În pregătirea acestei perioade
O tânără a mâncat numai babane un an de zile, urmând dieta unei alte femei care a slăbit și a ajuns la un abdomen plat.
Un interlop clujean, cunoscut drept Gigi Becali al Clujului, a șocat pe toată lumea când s-a spălat pe picioare cu șampanie de 5.000 de euro.
Compania finlandeză Nokia se pregătește de lansarea primului smartphone ce rulează Android.
Audi -ul care i-a tăiat calea motociclistului de 37 de ani, pe strada București, era condus de un om de afaceri arab.