Studenţii de la UBB şi USAMV pot scăpa de stres cu ajutorul câinilor de terapie: Bes, Bailey şi Dersou.
Clujul nu este nici măcat în top 3, la nivel naţional, în privinţa numărului de turişti atraşi în 2013.
Un accident aviatic, din 1970, ţinut ascuns de Nicolae Ceauşescu, s-a soldat cu 20 de morţi. Oamenii au fost abantonaţi în frig şi zăpadă, iar supravieţuitorii nu au fost căutaţi de nimeni.
Şeful SMURD Bihor, medicul Beres Zsolt, a fost primul care a evaluat starea răniţilor din accidentul aviatic din Apuseni.
Membrii clubului Off-Road Transylvania au precizat că nu au putut ajunge în timp mai util la victimele accidentului aviatic de la Cluj din cauza faptului că nu le-au fost transmise coordonatele complete
Ce nu au reușit sute de oameni convocați din Jandarmerie, ISU și Salvamont, din județele Cluj, Alba și Bihor, au reușit trei bărbați din satul Petreasa, județul Alba: găsirea avionului și a supraviețuitorilor.
Noua peliculă din seria ”Fast & Furious” va continua făsă unul dintre personaje principale, întruchipat de actorul Paul Walker, însă colegii de platou încă îl plâng pe acesta.
Americanul Anthony James Lescowitch a fost protagonistul unei scene demne de filmele de comenie, acesta fiind arestat după ce a distribuit pe o rețea de socializare anunțul în care poliția spune că este căutat general.
Un salvamontist din Cluj, specializat în operațiuni de căutare, a propus o metoda de căutare pe baza semnalului telefonic, dar nimeni nu l-a ascultat. Avionul a fost găsit în zona semnalizată de Codrin Roman.
Unul dintre cei 3 moți care au ajuns primii la epava avionului a povestit că echipele de salvatori au venit cu mânile în buzunar.
În raportul de după accidentul aviatic din comuna Horea, la granița județelor Alba și Cluj, salvamontiștii susțin că au pierdut mai mult de 2 ore cu deplasarea la Crucea Iancului, foarte departe de zona în care s-a prăbușit avionul.
Un clujean a descoperit un produs expirat de mai bine de două luni pus la vânzare pe unul din rafturile hypermarket-ului Careffour din Cluj-Napoca.
Oficialii STS au precizat că medicul Radu Zamfir nu a dat niciun fel de coordonate geografice în urma apelului la 112, aşa cum acesta a susţinut în cursul zilei de marţi.
Premierul Victor Ponta a anunţat că supravieţuitorii accidentului aviatic din Cluj, dar şi cei care au intervenit pentru salvarea acestora vor primi decoraţii.
Medicul Radu Zamfir, cel care a scăpat nevătămat în urma accidentului aviatic de la Cluj și care a dat ajutor răniților, a povestit că a furmizat STS localizarea GPS a telefonului său, prin Google Maps.
Un clujean a constatat că a fost pus să plătească un preț mai mare la casa de marcat, decât cel trecut pe etichetă.
Pilotul Adrian Iovan ar fi cerut ca zborul pentru prelevarea de organe de la Oradea sp fi amânat, după ce ar fi fost identificate unele probleme, la inspecţia tehnică a aeronavei. Medicii nu au fost de acord.
Poliția Română dispune de un soft special de localizare, dar care poate fi folosit doar pentru identificarea locului în care se află infractorii.
Medicul Radu Zamfir, cel care a supraviețuit accidentului aviatic din comuna Horea și le-a acordat ajutor răniților, a plecat la București și a făcut primele declarații.
Un clujean a surprins în repetate rânduri aceeași mașină de lux, un BMW, parcat chiar sub semaforul din Piața Unirii.
Un britanic s-a trezit cu o surpriză foare amuzantă după o noapte de beție. Acesta a observat că are la el un bilet de la doi polițiști.
O însoțitoare de zbor care a lucrat cu pilotul Adrian Iovan susține că acesta le jignea pe femeile din echipaj cu fiecare ocazie.
Cei de la SplashData au realizat topul celor mai slabe parole, care au fost furate de hackeri și apoi publicate pe internet.
ADRIAN IOVAN, pilotul care a murit luni, 20 ianuarie, în urma unui accident aviatic la Cluj, a avut ultima convorbire cu cei de la Romatsa după ce a trecut de Sibiu.
Cei cinci răniți din accidentul aviatic din zona comunei Horea, județul Cluj, au ajuns la UPU Cluj numai după ora 3.00 dimineața, după 6 ore de când au fost găsiți în pădure.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota, a acuzat dur ISU, spunând că a fost o întârziere de 6 ore.
Medicul Radu Zamfir a vorbit despre starea răniților, de după accidentul aviatic de la Cluj
Avionul medical prăbușit la Cluj era pilotat de Adrian Iovan, fostul soț al creatoarei de modă Romanița Iovan.
Un avion medical s-a prăbuşit la Cluj, în zona localității Poiana Horea.
O șoferiță a intrat cu Jaguarul direct într-un tramvai, la intersecția de la Podul Garibaldi.